Proiecte Noi
Bună, dragi cititori!
Bună, dragi cititori!
Bună, dragilor!
Un miros înţepător îmi făcea nasul să se strâmbe, deschizând ochii violent. Îmi simţeam stomacul cum se strânge din pricina mirosului care-mi invada nările. M-am strâmbat din nas, văzând-o pe Olivia cum retrage micul păhărel din faţa mea:
Mă foiam, în pat, deranjată de lumina puternică ce intră în cameră şi sunetul jaluzelelor care se deschideau. Ridicându-mă brusc din pat, ameţeala pusese stăpânire pe mine. Am simţit două mâini ferme de femeie, prinzându-mă înainte să cad. Am clipit de mai multe ori, zărind-o pe Olivia cum mă privea …
Stăteam liniştită în biroul lui Demetri, pe canapeaua de lângă geam, cu genunchi la piept, savurând priveliştea. Demetri avea treabă cu nişte hârţoage şi din plictiseală, am decis să stau cu el. Simţeam privirea lui, dar nu mă întorceam. Zilele trecuse repede după evenimentul cu Klaus, iar lucrurile păreau să …
Bună, dragi cititori!
Ori auzisem eu prost, ori chiar spusese că vănătorii ne-au declarat război. Parcă lămurisem lucrurile odată.
Fusese o noapte grea pentru toţi, de aceea Demetri ordonase tuturor să se ducă să se odihnească, cu excepţia consilierilor, care s-au dus în pădure să se asigure că Jorah nu va mai creea probleme. Posesivitatea lui Demetri îşi pusese cuvântul, de aceea dorise ca orice e legat de Jorah …
Trecuse mai bine de trei săptămâni, iar lucrurile din jurul meu păreau să ia o întorsătură rece. Schimbările pe care le luase Demetri se vedeau foarte clar, iar slujitoarii încercau să se adaptaze, imediat, fără să comenteze ceva.
Arta negocierii și tehnicile interogării fac parte din strategia ofițerului FBI, Sibyl Wald, de a salva vieți în stiuații extreme și de a desluși cazuri întortocheate, în spatele cărora de cele mai multe ori se află criminali greu de depistat.