Evan Zanders domină hocheiul din Chicago: adorat de fani, detestat de rivali, obișnuit să-și trăiască viața după propriile reguli – pe gheață și în afara ei. Îi place să fie jucătorul dur, dar când o întâlnește pe Stevie, noua stewardesă de la bordul avionului privat al echipei, lucrurile se complică. Ea este acolo să-i servească, nu să-l pună la încercare… și totuși, cu fiecare zbor, Evan nu mai știe dacă jocul lui de putere este doar o provocare sau ceva mai mult.
Stevie știe regulile: profesionista experimentată, stewardesa care nu se lasă impresionată ușor, și-a jurat să nu mai cedeze niciodată tentației unui sportiv atrăgător. Dar Evan este exact tipul de bărbat pe care ar fi vrut să-l ignore – dur, direct și seducător. Falsa imagine pe care o afișează pentru public o enervează, dar omul din spatele măștii o fascinează mai mult decât vrea să recunoască.
Tensiunea dintre ei crește, iar regulile sunt făcute să fie încălcate.
La înălțime
Liz Tomforde
Editura 'Litera - New Moon' • 2024
RECENZIE
Cartea m-a prins rapid în primă fază. Sports romance, chimie evidentă, replici care pocnesc bine și un el care știe că e walking green flag (dar tot mai face câte o nefăcută 🙃).
La început? ✨
Tensiune. Atracție. Priviri. Slow burn delicios. Genul ăla de carte la care zici: ok, da, aici rămân până la 3 dimineața, n-am nevoie de somn.
Relația evoluează natural, vulnerabilitățile sunt bine dozate, iar conexiunea lor chiar se simte. Nu e insta-love, nu e toxicitate glorificată, e construcție treptată și matură. Și da, am zâmbit prostește de câteva ori. 😌
Șiii apoi…
Ajungem în zona aceea unde povestea pare că intră într-un mic concediu plătit. 🧍♀️
Totul e bine. Prea bine. Atât de bine încât începi să te întrebi: bun, și conflictul unde e? A luat pauză de masă?
Am simțit stagnarea. Scenele devin ușor repetitive, dinamica încetinește și parcă așteptam ceva care să zdruncine puțin tot echilibrul ăla suspect de calm. Nu m-a pierdut complet, dar m-a făcut să ridic o sprânceană. 🤨
DAR.
Când revine tensiunea?
Se simte. 💥
Miza crește, emoțiile devin mai intense, iar personajele sunt forțate să iasă din zona lor de confort. Și brusc îți amintești de ce te-a prins cartea de la început. Ritmul revine, dialogurile au din nou scânteie, iar dinamica lor recapătă forța aia care te face să întorci paginile rapid.
Finalul? Satisfăcător. Emoțional. Cu acel „ah, bine că…” pe care îl aștepți de la un slow burn făcut cum trebuie. ❤️
Verdict final:
✔️ Chimie reală
✔️ Personaje bine dezvoltate
✔️ Emoție autentică
➖ Un mic „platou” la mijloc unde povestea parcă își face stretching
Este genul de carte care urcă frumos, pierde puțin altitudine la mijloc (ironic, știu 😏), apoi își revine și aterizează elegant.
A meritat? Da.
M-a enervat puțin? Tot da.
Aș recomanda-o? Absolut.