Interzis

RECENZIE

Ok. Respir. Pentru că sunt fană Vi Keeland. Și tocmai de asta doare mai tare.

Vi Keeland scrie bine. Uneori senzațional. Are un stil aerisit, curge frumos, replici bune, chimie de obicei 🔥. DAR cartea asta? M-a dezamăgit complet. Și nu folosesc cuvântul ăsta ușor.

În primul rând, am realizat ceva despre mine:

NU sunt fană insta-burn. Îmi trebuie slow burn. Sau măcar ceva care să pară natural.

Aici a fost gen:

„Te-am văzut.”

„Și eu.”

„Perfect, ne iubim.”

Calm. Respirați. Unde e procesul? Unde e construirea? Unde e tensiunea care te face să muști din pernă? 😭

Plotul, pe hârtie, suna interesant. Sinopsisul m-a făcut să cred că intru într-o poveste intensă, complicată, poate puțin interzisă pe bune. Ce am primit? O relație care s-a dezvoltat mai repede decât WiFi-ul dintr-o cafenea.

Kate și Cooper… ideea lor era bună. Chiar bună. Dar totul a fost grăbit. Fără spațiu să respire. Cooper, miliardarul nostru, avea potențial de bărbat intens, posesiv, implicat. Dar în momentele în care ar fi trebuit să lupte? Să simți disperarea? Să simți că face orice? … nimic.

Și aici vine partea care m-a frustrat maxim:

Cele două momente care ar fi trebuit să zdruncine relația – gen „aoleu, acum începe drama serioasă” – au fost rezolvate aproape instant.

Cooper, milionarul nostru intens și hotărât, când apare problema serioasă? Nu prea se zbate. La modul că… nu se zbate. Ea spune că nu are nevoie de ajutor, el zice „ok” și aia e. Unde e lupta? Unde e disperarea? Unde e „mut munții pentru tine”? 🤨

Și faza cu participarea ei la show-ul Burlacul? Te-ai aștepta la gelozie, la tensiune, la orgoliu masculin rănit. Dar Cooper? Destul de chill pentru cineva care o vede pe femeia de care e „îndrăgostit” pupându-se cu altul la TV. El are doar dialoguri interioare, se cenzurează prea mult, pentru gusturile mele.

Eu voiam puțin zbucium. Puțină gelozie. Puțină agitație. Un pic de „nu pot să te pierd” (nu doar declarativ). Dar tensiunea apărea și era rezolvată în următorul paragraf. Efectiv. Te pregăteai emoțional și imediat: gata, calm, s-a rezolvat.

Și asta e problema majoră: lipsa de build-up. Totul e rapid. Intens, dar superficial.

Sunt fană poveștilor de dragoste cu chimie explozivă, dar NATURALĂ. Unde conexiunea crește, unde simți că e inevitabilă. Aici, a fost mai degrabă: „ne placem unul de altul, hai să accelerăm”.

Și m-a lăsat rece. Pentru că Vi Keeland poate mult mai mult. Știu asta. Am citit cărți de-ale ei care mi-au plăcut.

Cartea asta mi-a lăsat un gust amar.

Nu e oribilă. Se citește ușor, dar nu e memorabilă. Și pentru o autoare de nivelul ei, asta e dezamăgitor.

Pe scurt:

💔 potențial mare

⚡ execuție grăbită

🔥 chimie fără fundație solidă

😐 tensiune care nu apucă să doară

Din păcate, pe cât de bună poate fi Vi Keeland… aici nu a fost ce trebuie. 😔