Alessandro ‘Alpha’ Villanova a crescut pe străzile din Los Fortis, luptând pentru supraviețuire și pierzând totul până a ajuns să conducă singur un imperiu întunecat, ascuns privirilor lumii.
Zephyr de la Vega trăiește o viață obișnuită, cu familie și probleme normale, până când o întâlnire neașteptată o aduce în calea lui Alpha, iar propunerea ei le schimbă destinul.
Pe măsură ce un ucigaș terorizează orașul, distrugând imperiul lui Alpha și implicând Sindicatul, cei doi se văd nevoiți să se unească. Parteneriatul lor devine rapid mai intens, mai complex și mai puternic decât și-ar fi imaginat, conturând un nou echilibru între putere, supraviețuire și întuneric.
Editura 'Midnight Books' • 2026
Un singur cuvânt: S-U-P-R-E-M-Ă. Această carte nu este finalul seriei Dark Verse, dar este volumul meu preferat până acum. Dacă până acum, seria m-a făcut să mă îndrăgostesc de Tristan, apoi să mor după Dante, ei bine… Alessandro Villanova este TOP. Oficial. Fără drept de apel.
Am devorat cartea în două zile. Am stat până târziu în noapte să citesc și n-am putut să o las din mâini. Este genul de carte care te acaparează complet și te face să simți totul alături de personaje.
Dinamica dintre ei este genială — intensă, dureroasă și plină de tensiune. Relația dintre Alessandro aka Alpha și Zephyr nu este ușoară, dar este construită pe luptă, alegeri grele și emoții care ard. Trăirile personajului feminin, și felul în care se luptă pentru relația ei, te fac să trăiești fiecare clipă ca și cum ai fi acolo.
Momentele în care personajele fac alegeri grele și se confruntă cu obstacolele nu sunt doar dramatice, ci și realiste. Nu există magie, doar emoție pură și autenticitate, iar asta face povestea memorabilă.
Am râs.
Am plâns.
Și da… mi-am mușcat buza.
Te acaparează și este extrem de bine dozat. Fiecare scenă contează, fiecare dialog are greutate, iar Alessandro domină complet povestea.
👉 Finisher confirmă că seria Dark Verse devine mai bună cu fiecare volum și că acest univers dark (întradevăr dark), tensionat și erotic încă mai are multe surprize pregătite pentru cititori.
PS: Alessandro Villanova este official „book boyfriend material” (cel puțin, pentru mine) 🖤
PPS: Da! Are smut (mai intens și mai punctual decât celelalte, adică Dante devine cuminte pe lângă Alessandro). Și emoție. Și durere. Și TOT.