Zece

Aseară am dormit ca un buştean, se pare că ritualul îmi prinsese bine la somn. M-am întins în pat ca o pisică, până am simţit un nou miros în casă, iar o voce masculină vorbea cu Vivi.

Mi-am luat repede ceva de îmbrăcat, având în vedere că ştiam cine era, n-a trebuit să cobor în pijamale şi-n grabă. M-am dus în bucătărie, fără vreo grabă, am pus în două pahare whisky şi m-am dus spre sufragerie unde     l-am găsit pe Austin flirtând cu Vivi. Am bufnit în râs.

Vivi s-a ridicat repede şi s-a uitat la mine, cu o mică frică, deoarece nu toleram asta, vroiam ca ea să fie serioasă, profesionistă în ceea ce face şi să nu se lase curtată chiar de oricine.

― Mă scuzaţi, eu mă duc să pregătesc micul dejun pentru Careen, s-a scuzat politicos,  Vivi, apoi a dispărut din încăpere.

I-am dat unul din pahare lui Austin, apoi m-am aşezat lângă el pe canapea:

― Mai nou, te dai la persoane mai în vârstă decât tine, cât poţi să ai 250? Acum, serios, ar trebui să-i faci puţin viaţa mai distractivă, acuşi face 500 de ani şi… m-am oprit şi i-am făcut semn cu mâna o cruce în aer,  zâmbindu-i puţin.

Întunecaţii trăiesc doar 500 de ani, de fapt trăiesc în Iad pentru o perioadă, până aveau să fie aleşi pentru un nou demon.

― Corecţie, 300 de ani, şi mersi pentru informaţie, dar aş prefera să mă distrez cu tine! mi-a spus, punându-şi mâna pe piciorul meu.

M-am uitat la el şi la mâna lui care mă mângâia pe picior, apoi foarte rapid, i-am ridicat-o deasupra capului, punându-mă cu picioarele în lateralul lui şi cu cealaltă mână pe pieptul lui:

― Atinge-mă din nou şi rămâi fără mâini, Austin!      i-am spus, arătându-mi colţii. UITĂ-TE, DAR NU ATINGE! am adăugat, aşezându-mă pe măsuţa din faţa lui. Zi de ce ai venit! i-am spus, pe un ton de poruncă.

― Să te anunţ că puştii termină în seara asta de aranjat carnavalul şi mâine se va da drumul şi trebuie să o însoţeşti pe doamna preşedinte! mi-a spus, calm.

Asta însemna că după carnaval avea să-şi facă apariţia şi acel clan de demoni…

― Apropo, cât timp mai are de trăit Vivian? m-a întrebat înainte să iasă din casă.

― Patru zile. Ar trebui să te duci cu ea la carnaval,      i-am sugerat, iar el mi-a încuviinţat.

M-am trântit pe canapea, gânditoare la ce urma să  se întâmple la apariţia demonilor. Tare cred că avea să dea drumul la demonii gardieni.

― M-Meldred? se auzi vocea suavă a Careenei.

M-am ridicat şi i-am făcut semn să stea lângă mine pe canapea.

― Vreau să te-ntreb ceva! mi-a spus, după ce s-a aşezat.

Am dat din cap, făcându-i semn să mă întrebe,  dându-i curaj.

― Cum ai ajuns să fii demon? Întrebarea asta îmi provocase un fior pe şira spinării.

― Pe vremea aceea a fi bărbat şi să lupţi în război era o onoare; de asemenea să mori în război e tot o onoare, însă fratele meu fusese în război de mai multe ori, dar în timpul unuia a fost trimis acasă, deoarece se îmbolnăvise.

A venit acasă şi a fost îngrijit, însă medicii ne-au spus că boala lui n-are leac şi că va muri a doua zi… Am fost îngrijorată, aşa că i-am spus viitorului meu soţ ce aveam să fac. Pe atunci fetele se măritau şi la 18 ani, atât aveam când fratele meu era bolnav. Ethan, soţul meu, nu a vrut să fac asta, dar fiindcă eu am insistat s-a dus în război şi s-a lăsat pradă morţii.

― L-ai iubit pe Ethan? m-a întrebat.

― Da, i-am răspuns oftând, era un gentil, era grijuliu cu mine şi mă făcea să fiu fericită.

― Continuă, mi-a spus, simţind că atinsese o coardă sensibilă.

― Am rugat-o pe doică să mă ajute să iau contact cu Iadul, pe atunci nu puteai lua contact cu fiinţele ca Vivi. Cel cu care luasem legătura era fratele lui Vivi, Zethrof. L-am rugat să-l vindece pe fratele meu şi aşa a făcut însă m-a pus să jur: „Îmi voi accepta soarta aşa cum este şi o voi urma oriunde m-ar duce!”, i-am recitat jurământul.   L-a vindecat, însă a doua zi a murit, am  adăugat, tristă.

― Cum? De ce?

― Păi… l-am rugat să-l vindece nu să şi-l lase în viaţă! Ei mereu găsesc portiţe de scăpare, iar la 21 de ani m-au transformat în ceea ce sunt acum!

― Ştiu că acum mă abat de la subiect, dar motivul pentru care nu l-ai lăsat pe Austin să te abordeze e Ethan?!

― Da, nu cred că mă mai pot îndrăgosti din nou sau măcar să iubesc din nou, nu cred că mă poate să mă facă nimeni fericită aşa cum o făcea el. În plus, cine ar iubi un demon? am întrebat-o, apoi m-am ridicat şi m-am dus   să-mi fac un duş.

 

Citește și:  Capitolul 11
                       Capitolul 9
                       Capitolul 8
                       Capitolul 7
                       Capitolul 6
                       Capitolul 5
                       Capitolul 4
                       Capitolul 3
                       Capitolul 2
                       Capitolul 1
                      DESCRIEREA CĂRȚII

Lasă un răspuns

Înapoi sus