Duşul nu-mi priise aşa de bine, însă somnul de după, da. Conversaţia cu Careen îmi mai luase o piatră de pe inimă.
După ce m-a hrănit, era totuşi hrănitoarea mea, am lăsat-o să se odihnescă, iar eu m-am dus la mine în cameră, să mă îmbrac pentru a mă duce să o vizitez pe Helen, cu scopul de a-mi afla rolul pe care eu trebuia să-l joc la carnaval ca să văd cum îmi fac şi planul legat de demonii gardieni.
M-am îmbrăcat în ceva lejer, apoi am condus spre casa Helenei. Mi-am parcat maşina în faţa casei, i-am oferit majordomului cheiile maşinii şi am intrat în casă. Spre surprinderea mea, liniştea îmi ţâuia în urechi, însă această linişte de înmormântare se terminase când Helen ieşise din sufragerie.
― Bună, Meldred! Ce… surpriză! Ce s-a întâmplat? m-a întreabat primitoare ca întotdeauna.
M-a condus spre biroul ei, aşa cum făcea de fiecare dată când vorbeam doar noi două… Ar trebui să mă simt onorată, pentru acest fapt? Adică pariez că au mai intrat aici multe persoane, nu?
M-am aşezat pe scaunul din faţa biroului ei, iar ea a strigat-o pe una dintre servitoarele ei să ne aducă cafea. Între timp am început să-i spun de ce venisem:
― Păi… nu s-a întâmplat nimic rău, cel puţin nu încă! Se pare ca acest carnaval ar putea creea câteva probleme…
― Ce vrei să spui? m-a întrebat, puţin îngrijorată.
― Am mari probleme, se pare că aşa zişi „oamenii mei” complotează împotriva mea, într-un fel sau altul! Ideea e că aş prefera ca festivitatea asta să ţină până în cinci, adică să înceapă de dimineaţă! Anularea carnavalului nu e o idee!
― De ce? Nu-i mai simplu să-l anulăm?
― Dacă-l anulăm e ca şi cum voi oamenii aţi vrea să vă puneţi cu ei! Concluzie, nu e bine! La cinci, cinci jumătate, carnavalul se termină!
― Am să anunţ la început că se ţine până la cinci! Azi, am să-i sun pe Austin şi Alec să-i adune pe toţi la hotelul din afara oraşului, costurile le fac eu! Ce se va întâmpla cu tine? Nu te putem lăsa aici, ne-ai ţinut atâta timp în siguranţă, nu putem să nu te ajutăm! mi-a spus, apoi m-am ridicat şi când am ajuns la uşa de la biroul ei, i-am răspuns:
― Salvându-vă pe voi, mă ajutaţi pe mine! Mai am o rugăminte: eu mor şi voi faceţi ritualuri de protecţie, vă explică Vivian regulile şi vă va da de la subsolul casei, sânge de-al meu. Am făcut coleţie în caz de se va întâmpla ceva!
A dat din cap, apoi m-am dus acasă şi am anunţat-o pe Vivi ce va trebui să facă următoarea zi după carnaval.
Demonii gardienii aveau să atace la miezul nopţii, deci, eu trebuia să mă antrenez deşi planul cuprindea altceva, însă aveam de gând să distrug pe câţiva, să le arăt că nu s-au pus cu cine treabuia, dar chestia asta depindea doar de numărul de demoni trimişi după mine.
Ajunsă acasă, mi-am luat un trening pe mine, apoi m-am pus la câteva ture de alergat prin pădure. După două ore m-am întors acasă şi m-am dus în bucătărie să văd ce fac fetele.
― Bună, Meldred! Să-ţi fac ceva de mâncare? m-a întrebat Vivi, spălând vasele.
― Nu, mersi! Ai mai vizitat-o pe Careen?
― Da, se simte mai bine! Te pot ajuta cu ceva?
― Nu! Mă duc să-mi fac un duş, apoi mă duc la sală la Dominik, i-am spus.
Dominik fusese un bun boxior, acum are sală în oraş şi dă lecţii celor tineri.
Am ajuns acolo în 20 de minute; el îşi antrena fiul, ca în fiecare zi, de altfel. Dominik dorea ca fiul său să-i ia locul.
― Hey, Meldred! Cum o mai duci? m-a întrebat Dominik, dându-i pauză fiului său.
― Hey, Domi! Am venit să-mi mai lucrez muşchii puţin la unul dintre saci! i-am spus, apoi l-am urmat.
Am început să lovesc sacul aşa de tare, că uneori îl trimiteam în partea cealaltă de încăpere. Doar gândul că ceva rău avea să se-ntâmple, mă enerva la culme. După o oră am lăsat sacul şi m-am apucat să ridic greutăţi.
― Hey, tu eşti Meldred? M-am oprit. Întorcându-mă am dat peste fiul lui Dominik.
― Da, eu sunt în carne şi oase, iar tu eşti…
― Dane, fiul lui Dominik! răspunzând cu un ton de superioritate.
― Văd că eşti mândru, ar trebui să-ţi faci singur mândria! i-am sugerat, luând o altă greutate.
― Ce vrei să spui?
― Ai pierdut la ultimele tale campionate importante, corect?
― Da, dar…
― Tocmai, nu este un „dar” în box, ori câştigi ori pierzi… Câştigi, ajungi ca tatăl tău, adică o să ai mândria lui, dar dacă pierzi, nu vei mai avea nimic! i-am explicat, apoi a apărut el…
Pe uşa sălii intrase Godrianul, tipul sexy pe care-l văzusem la şcoală, era urmat de un Mortal God; presupun că era gardianul acestui zeu muritor. Cei doi s-au dus la unul dintre saci şi au început să lovescă pe rând, dar uneori Godrianul se uita cu coada ochiilor la mine.
― Hey, Meldred! m-a strigat Dane de pe ring. Ai vrea să exersezi cu mine?
Mi se pare mie sau Dane chiar încerca să flirteze cu mine?!
― Eşti sigur că asta vrei? Adică ştiu să lovesc… i-am spus, încercând să-l previn, având în vedere că e om şi nu ştiu cât de bine aveam să mă abţin să nu-l lovesc tare.
― Haide! Cât de rău poate fi?! m-a încurajat.
Am urcat pe ring, apoi Dane mi-a oferit o pereche de mănuşi de box. A încercat de două ori să mă lovească, dar mă ferisem şi era greu să mă feresc uşor, nu rapid cu viteza de demon. Am început să ne învârtim, apoi văzându-l că se plictisea şi aştepta de la mine, următorul pas, m-am repezit şi i-am dat o dreaptă, însă a blocat-o. Mă abţineam să nu fac mişcări bruşte care să mă dea de gol…
Am ţinut-o aşa cam jumate de oră, până când l-am atins cu piciorul stâng în burtă, împingându-l, cred că-l împinsesem puţin mai tare, însă făcuse faţă:
― Sper că eşti mulţumit, huh? l-am întrebat, coborând de pe ring, apoi am continuat cu alte câteva lovituri în sac. Am rămas până când au plecat cei doi „zei”.
Când s-au depărtat am ieşit şi eu, uitându-mă spre direcţia în care se duseseră. Îi luase o limuzină neagră pe amândoi.
Văzând că au ieşit din oraş, m-am întors cu maşina acasă, unde mi-am făcut un duş şi am mâncat împreună cu Vivi şi Careen.