Noaptea trecuse repede, iar dimineaţa calmă îmi anunţa încă o zi plictisitoare.
Singurele persoane care ştiau ce sunt erau membrii Consiliul Fondatorilor şi doamna preşedinte a oraşului; ei ştiau şi de vampirii şi vârcolacii care locuiau pe aici, sincer, eu aflasem despre vampiri de la fondatori.
Vă întrebaţi cum de Regele tolerează ce fac eu? Păi, e simplu, având în vedere că mâna lui dreaptă m-a transformat în ceea ce sunt şi şi-a împărţit puterile cu mine, de aceea are încredere totală în mine. Veţi râde, dar uneori îmi cere şi sfaturi cum să pedepsească sau dacă să pedepsească.
Am auzi o maşină care se oprise în faţa casei mele, m-am uitat pe geam prin perdelele puţin transparente şi am observat un Maserati Quattroporte gri. Din bolid a coborât un bărbat îmbrăcat în costum, după cum părea, era un şofer.
Acesta a bătut la uşa din faţă şi deschizându-i-o m-a întrebat ce naiba se petrecea. Nimeni nu mă vizita pe mine, mai ales cineva la patru ace.
― Domnişoara Melinda Redaway? a întrebat el.
Ăsta este numele meu adevărat Melinda Redaway, dar l-am schimbat cu Meldred… şi atât…
― Da. Vă pot ajuta cu ceva? am răspuns nedumerită.
Întotdeauna încercam să fiu politicoasă. Oare cum îmi reuşeşte calitatea asta să păcălească pe toată lumea?
Vocea poruncitoare a şoferului mă descumpăni un moment:
― Doamna preşedinte vă aşteptă şi m-a trimis să vă aduc!
― Sigur, aşteptaţi să mă îmbrac şi vin imediat, i-am răspuns prompt.
A dat din cap, apoi s-a dus la maşină, rămânând lângă aceasta.
M-am dus în cameră şi m-am schimbat într-o rochie până deasupra genunchilor, cu bretele late. În picioare mi-am pus pantofii cu toc vişiniu, la fel ca rochia. M-am dat cu puţin fond de ten şi cu luciu de buze, apoi mi-am luat sacoul negru şi am ieşit din casă.
Şoferul mi-a deschis portiera din spate, apoi s-a urcat la volan şi a condus spre casa doamnei preşedinte.
Ajunşi acolo, şoferul m-a ajutat să cobor din maşină, apoi m-am dus singură spre vila imensă ce era construită pe un stil vechi, dar totuşi modern pentru lumea de aici. Era înconjurată de ziduri înalte, iar nucii grei îşi întindeau crengile obosite peste acestea.
Am vrut să împing uşa, dar deodată s-a deschis violent, ieşind fiul chipeş al doamnei preşedinte. Era nervos. În spatele lui venea mama sa, care avea faţa puţin tristă. Văzând-o am salutat-o respectuos. Mi-a răspuns cu o uşoară undă de îngrijorare:
― Bună, Meldred! Scuze că a trebuit să asişti la această scenă. M-a primit în casă şi m-a condus spre sufragerie, unde, pe o canapea neagră stăteau doi vampiri, foarte sexy şi doamna ofiţer, Emma.
I-am privit puţin îngrijorată, apoi i-am salutat, făcând o mică reverenţă. Mi-a răspuns anemic doar Emma.
Am dat din cap, apoi doamna preşedinte a făcut prezentările:
― El – arătând spre tipul brunet, cu ochii galbeni spre verzi, care stătea lângă Emma- este Alec, iar fratele său – cel care stătea lângă mine – Austin. Domnilor, domnişoara este Meldred!
Am dat mâna cu ei, apoi ne-am aşezat pe canapea.
― V-am chemat pentru că va trebui să facem Carnavalul de Vară. Emma, te-aş ruga, să vorbeşti cu fiul tău, ca el să-i implice şi pe cei de la şcoală să se organizeze şi, dacă au nevoie de bani, să-mi ceară fără reţinere, iar voi doi – uitându-se spre cei doi vampiri – aş vrea să supravegheaţi desfăşurarea activităţilor carnavalului, până la final. Meldred, cu tine vorbesc în particular, aşa că, haide! mi-a spus, ducându-mă spre biroul ei. Ajunse acolo, mi-a făcut semn să stau jos, dar am refuzat politicos. A urmat o tăcere de câteva secunde, apoi cu o uşoară tristeţe în glas mi-a zis:
― Vreau să-l verifici pe fiul meu, cred că ascunde ceva şi cred că ai avea mai multă putere de convingere asupra lui! După moartea tatălui său, a mers pe un drum greşit, a încercat să contacteze lumea ta!
La auzul vorbelor ei, am rămas uimită. Avea tot ce-şi putea dori, ce putea să mai vrea?
― Am să vorbesc cu el, dar nu vă pot garanta nimic, doamnă Helen! i-am răspuns, îndreptându-mă spre uşă. Înainte de a ieşi, încercă să adauge:
― Încă un lucru, Meldred!
M-am întors şi m-am uitat la ea cu subînţeles, neştiind ce-mi mai poate cere:
― Asigură-te că tratatul tău cu vârcolacii nu s-a schimbat în niciun chip! adaugă stingherită.
Am încuviinţat, zâmbindu-i uşor, apoi am lăsat-o să lucreze la hârtiile pe care le avea în faţa ei.
Pe hol, am dat de Emma şi de cei doi domni.
― Meldred, aş vrea să vii cu mine, la şcoală, dacă nu te deranjează!? m-a rugat ea.
― Bine, şi aşa altceva mai bun n-am ce face! i-am răspuns zâmbind.
― Te aştept la secţie la 3:30, adaugă ea şi ridică mâna.
Am ieşit odată cu ei din casă, apoi l-am zărit pe fiul Helenei, care „testa terenul” cu un Audi R8. Nu glumise când îmi spusese tatăl lui, înainte cu două zile de a muri, că-i va lua o maşina ca a mea. Mi-am luat la revedere de la Consiliu, apoi m-am îndreptat spre locul unde îşi testa maşina. Mi-am forţat muşchii să o i-au înaintea lui, apoi m-am aşezat în faţa maşinii. Speram să nu fie posedat de vreun demon, ca să mă calce, deşi n-aş fi murit, dar totuşi intenţiile contează.
A pus frână imediat. Slavă Domnului!
I-am auzit vocea vulcanică:
― Eşti nebună? m-a întrebat, răstit, ieşind din maşină şi gesticulând speriat.
― Poate?! Hai să vorbim! i-am spus, făcându-i cu ochiul.
Şi-a lăsat acolo maşina, apoi m-a urmărit până în pădure. Se vedea că este timorat, dar mă urma fără să comenteze.
― Ce facem noi aici? m-a întrebat, ca şi cum ar fi fost supărat.
― Mă gândeam să ne giugiulim, geniule! i-am spus, dând ochii peste cap. Nu-mi spune că n-ai fost aici. Ca să invoci un demon, ai nevoie de un loc ca ăsta, iar pădurea e un loc bun pentru invocări din astea!
L-am văzut schimbându-se la faţă:
― De unde… eşti…, a început el să se bâlbăie, dar l-am întrerupt:
― Demon? Da, ai ghicit! De ce ai avut nevoie de prostii de astea? l-am întrebat poruncitor.
― Am vrut să-l văd din nou pe tata! mi-a răspuns neliniştit.
― Ce voiai să afli?
― Nu am fost de faţă când a murit!
― Nu la asta mă refeream şi ştiu că n-ai fost de faţă! Mă refeream de ce ai folosit intermediul întunecat, nu cel de mijloc?
S-a uitat cruciş la mine.
― Tatăl tău poate fi în Rai sau în Iad, n-ai de unde să ştii, aşa că foloseşti Mijlocul, şi bineînţeles că ştii asta!
― Cum de te prinzi?
― Nu-ţi stăpâneşti bine sentimentele şi gândurile, deci ţi le pot citi! i-am răspuns repede pentru a-l intimida.
Şi-a lăsat privirea în jos, apoi i-am spus:
― Uite, Aiden, gândeşte-te că el e într-un loc mai bun şi că te priveşte de acolo de unde este şi vrea să faci lucruri bune şi să o susţii pe mama ta…
S-a uitat lung la mine, apoi o umbră de vinovăţie i-a apărut în privire.
― Aiden, lumea mea e rea, nu-i cere ajutor pentru că mereu cei de acolo vor cere ceva la schimb şi uneori ai să te blestemi pentru asta. Crede-mă, ştiu ce spun! Aşa că du-te şi fii băiat bun, te va face să te simţi bine!
După ce i-am spus asta, am plecat cu cea mai mare viteză, lăsându-l să se gândească asupra a ceea ce-i spusesem. Sper doar să-l facă să-nţelegă şi să aleagă ceea ce-i mai bine pentru el.
M-am dus acasă şi mi-am făcut un duş răcoritor. M-am uitat la ceas. Mai aveam treizeci de minute şi trebuia să fiu la Emma.
M-am îmbrăcat cu un costum negru, ce impunea distincţie, ca să arăt ca o doamnă de afaceri, apoi am ieşit din casă. M-am urcat în maşina pe care o parcasem în apropiere şi m-am dus la secţie. Acolo mă aşteptau alte surprize.