Am deschis ochii în momentul în care am simţit că mă prăbuşesc.
Totul în jurul meu era roşu şi în diferite nuanţe de roşu. Locul prin care treceam acum nu era ca o gaură neagră, ci roşie, iar dacă te uitai în stânga sau în dreapta vedeai diferite acţiuni care se petreceau în Lumea de Jos, iar, dacă doreai să fii acolo, tot ce trebuia să faci era să atingi partea respectivă, dar ca să ajungi la Rege trebuia să te laşi purtată prin acest tunel, până simţeai căldura care trebuia să vină de jos.
A durat maxim două minute. Apoi am simţit căldură şi mă pregăteam de acum să aterizez. Mi-am pus din nou mâinile în lateralul meu, ca la începutul incantaţiei, şi uşor-uşor controlam viteza. M-am uitat rapid în jos şi am văzut că în câteva secunde aveam să ajung, aşa că mă concentram din ce în ce mai mult.
Când am ajuns, sub picioarele mele s-a format fum, iar aterizasem prost:
― Fir-ar să fie! am spus, enervată, apoi am închis portalul, deoarece demonii, care nu au voie să vină pe lume sau demonii gardieni nu pot controla tentaţiile.
Mă aflam într-o cameră de cinci ori mai mare decât una obişnuită. Fiecare perete al acestei camere avea uşi în culorile curcubeului, inclusiv nuanţe mai închise şi mai deschise. Uşa de care aveam eu nevoie acum, ca să mă ducă la Rege, era uşa gri ce avea încastrată pe ea litera R.
Văzând că prin uşa prin care trebuia să trec era un mare şir indian, foarte aglomerat…, m-am îndreptat spre uşă, hotărâtă, afişând un aer dur, gen dă-te-din-faţa-mea-că-nu-ştiu-de-ce-sunt-în-stare-să-ţi-fac!
Mi-a reuşit, dar nu mai reuşeam să trec de ultimii cinci. Am încercat să trec pe lângă ei afişând acelaşi aer de superioritate.
― Da’ ce faci? m-a întrebat o persoană.
― Nu vezi că este rând? a intervenit iritat altul.
― Cum îţi permiţi să ne tai faţa? a strigat al treilea.
― Da, chiar aşa, cum îţi permiţi? mă apostrofă un alt individ.
Vocile celor care nu s-au dat la o parte se revoltau tot mai mult.
― Hai ca să vă răspund pe rând! Unu: eu fac bine! Doi: tu nu vezi că eu am o urgenţă? Trei: de permis îmi permit la toată lumea să tai faţa, chiar şi la propriu şi patru: rămâne valabil răspunsul trei! Acum, căraţi-vă, Regele n-are nevoie de voi!
― Eu zic să te retragi că am o urgenţă! o voce dură se auzi din spatele celor patru, care mă făcuse să mă sprijin de uşă.
― Ai urgenţe, huh? Rezolvă-le la baie, amice! Şi, mă rog… tu cine eşti să vorbeşti pe tonul ăsta cu mine? l-am întrebat, provocându-l.
― Păpuşă, numele meu nu este important pentru tine! mi-a spus, ieşind în faţă, cu un zâmbet enervant.
Era un bărbat bine făcut, îmbrăcat într-un costum cenuşiu, mai palid la faţă decât restul, cu ochii albaştri, cu părul scurt şi negru.
― Mai zi-mi odată „păpuşă” că rămâi fără rânjetul ăla pe faţă! i-am spus, deja enervată.
― Ai treabă cu pedeapsa lui Zethrof? m-a întrebat, calmându-se.
― DA! i-am răspuns iritată, ca şi cum ar fi fost logic.
― Înseamnă că pe uşa aia intrăm amândoi, deci fără răţoieli! mi-a spus, deschizandu-mi uşa, urmându-mă.
Am intrat în încăpere, iar în faţa noastră era Regele pe tron, lângă el erau şase demoni gardieni, în dreapta încăperii erau trei demoni din consiliul de judecată, care stăteau la masă, iar în stânga era Zethrof, legat de mâini şi de picioare de un perete. Am păşit indiferenţi, iar când am ajuns în faţă Regelui, doar am zâmbit, iar el a coborât de pe tron şi ne-a salutat, dând mâna cu noi.
― Meldred, el e Bred O’Connor, nu are ce ai tu, dar luptă la fel de bine ca tine! Bred, nu te-am chemat aici, din cauza lui Zethrof, ci pentru că trebuie să te anunţăm ceva important. Mel, termin cu el şi dicutăm problema cu Zethrof, imediat! ne-a explicat. L-a luat deoparte, iar eu m-am dus la consiliu.
― Meldred, ce onoare! a spus Barbara.
Ea e singura femeie din consiliu şi cea mai bătrână demoniţă, dintre femei. Circulă vorbe că ar fi amanta Regelui, nu spuneţi nimănui că v-am spus!
― Onoarea e de partea mea, aveţi o idee pentru pedepsirea lui Zethrof? am întrebat, se pare că le-a trebuit un răgaz ca să răspundă, dar, între timp, mi-am ciulit urechile la conversaţia dintre Rege şi Bred:
― Bred, cu părere de rău, incidentul cu clanul de demoni, ţi-a provocat moartea! Te ţinem aici pentru câteva observaţii, apoi te trimitem înapoi! i-a spus Regele.
― Mi-ai spus că nu voi avea şanse să mor la atacul lor!
― Vezi tu, nu ai fost suficient de puternic pentru ei! E doar un test pentru voi toţi, niciodată Don n-o să-şi omoare testele! adăugă Regele.
― Şi cine-i următorul pe listă? a întrebat Bred, enervat.
― Meldred! Dacă-i dă un atac ca al tău îl va distruge repede şi foarte uşor, dar Don nu va face excepţii, în locul lui aş fi făcut, e un demon loial şi foarte puternic, dar am să văd ce pot face!
― Ce vrei să spui?
― Vreau să spun că dacă Don măreşte nivelul testului, îi va mirosi ei ceva şi se va întoarce împotriva noastră şi o luăm de la zero cu toţii, inclusiv experimentele noastre…, spuse şoptind Regele.
― Creează apocalipsa! a continuat Bred.
Stai un pic… V-am spus că dacă un demom superior vorbeşte de moartea ta sigur e scrisă deja în calendar.
Dacă vă întrebaţi cum de n-am nervi? Am, dar nu trebuie să-i arăt acum! Am un plan pentru asta.
― …omorât! a spus Barbara, se pare că ea vorbise în timp ce eu trăgeam cu urechea la vecin.
― Aha, am spus, ca şi cum aş fi fost atentă.
― Mel, vino, că am terminat! m-a strigat Regele, iar Bred se uita la mine îngrijorat, apoi s-a dus spre portalul de lângă tron.
Am dat din cap către Bred, zâmbindu-i, apoi i-am răspuns Regelui:
― Să înţeleg că eu trebuie să termin asta!? i-am spus, lăsând în capul meu să bată două variante care trebuiau terminate şi o variantă să vâjie în capul Regelui. Pentru mine, prima variantă era să termin pedepsirea asta, urmată de varianta în care eu termin tot ce-mi iese în cale, iar Regele avea în cap prima mea variantă.
― Deci, ce mă sfătuieşti să facem? m-a întrebat.
― Păi… faceţi-i pentagrama pe piept! am spus îndreptându-mă, apoi, spre portal cu paşi leneşi.
Consiliul mi-a mulţumit în cor, iar eu m-am întors şi m-am uitat la ei cu un zâmbet triumfător, apoi am păşit în portal:
― Mulţumesc! V-au scăpat ceva lucuri! am spus, odată intrată-n portal.