Șaisprezece

Plânsetele şi paşii unor persoane se auzeau cum se-ndreptau spre… M-am ridicat ca să văd mai bine: erau câţiva Mortals Gods şi Godrienii lor, care se-ndreptau spre locul din spatele clădirii pe care mă aflam eu…

Lângă mine era o cabană ce avea scris pe o plăcuţă: Infirmerie.

Mi-am pus urechile în funcţiune şi, se pare, că jeleau pe cineva cu numele de Ozana. După discuţiile pe care le aveau se pare că era una dintre roiali.

M-am furişat ca să văd prin fereastra cabanei ce se întâmplă, apoi am văzut două chipuri cunoscute: tipul, Godrian şi roialul lui.

― Să sperăm că demonaşul va veni… nu o pot pierde pe Ozana!  a spus roialul…

Am zâmbit oarecum triumfător, apoi am intrat în încăperea superioară şi am spus:

― Nu trebuie să mă chemi de două ori, Christian Kolzlov!

Toţi s-au încordat, iar roialii s-au aşezat în spatele gardienilor, însă Christian le-a făcut semn să se calmeze.

― De unde ştii tu că nu voi ataca pe cineva de aici?    l-am întrebat cu o tentă ironică în voce.

― Vivian mi-a spus că pot să-ţi cer ajutorul…

― Păi, ea nu mai e printre noi, deci…

Răspunsul meu a fost doar ca să-l testez, nu aş fi atacat, mai ales când Vivian mi-a spus că nu trebuie să o fac şi, în plus, era o persoană importantă dacă a vorbit cu ea…

A ridicat o sprânceană la mine semn că nu mă credea, iar eu am dat ochii peste cap:

― De ce ai nevoie de mine?

S-a uitat la ea, apoi am dat să mă apropii de ea, dar   m-am oprit; am uitat că trebuie să le cer voie:

― Pot?

A dat din cap afirmativ, apoi mi-am continuat drumul şi, odată ajunsă în dreptul femeii care era întinsă pe pat, am sesizat că n-avea puls; instant am pus mână la gâtul ei să-i verific pulsul… Lumea de Mijloc era paşnică, deci nu a „lovit-o” nici un act de curaj, ca să zic aşa şi nu cred că era vorba de o problemă de sănătate, în plus era tânăra.

N-avea puls, însă pielea ei frigea…

― Ce a păţit? am întrebat, dându-mă bătută.

― Azi dimineaţă, m-am dus să o vizitez, însă ea nu se trezise din somn, iar pielea îi fierbea foarte tare, acum s-a mai domolit puţin.

― Hai să o ducem la ea în cameră şi rămâne cu mine: tu şi Godrianul tău, atât! am sugerat, autoritară.

― Dar cu mine cum rămâne? Sunt prietena ei cea mai bună! s-a răstit la mine o tipă în jur de 19 ani foarte subţirică.

― Care parte din cele spuse mai înainte de mine n-ai înţeles? Vrei să-ţi desenez? i-am răspuns, răstindu-mă şi eu la ea.

Nu mi-a mai spus nimic, apoi ne-am îndreptat spre camera Ozanei… nu puteam să nu admir arhitectura fiecărui unghi bine făcută.

 

 

Citește și:  Capitolul 17
                       Capitolul 15
                       Capitolul 14
                       Capitolul 13
                       Capitolul 12
                       Capitolul 11
                       Capitolul 10
                       Capitolul 9
                       Capitolul 8
                       Capitolul 7
                       Capitolul 6
                       Capitolul 5
                       Capitolul 4
                       Capitolul 3
                       Capitolul 2
                       Capitolul 1
                      DESCRIEREA CĂRȚII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi sus