„Moartea este cea mai blândă formă de viaţă…” de Gerhart Hauptmann.
Din punctul meu de vedere şi din felul în care am murit, pot spune că nu e chiar o formă blândă ce face parte din ciclul vieţii, având în vedere şi faptul că viaţa mea era şi va fi veşnică…
Pentru noi, demonii, moartea înseamnă să dispărem de pe pământul oamenilor şi să începem să avem diferite activităţi în Lumea de Jos. De aceea pentru unii viaţa de demon în Iad se poate compara cu un nou început, iar astfel traiul se poate conforma cu citatul lui Emily Dickinson: „Moartea este o noapte furtunoasă şi un drum nou.”
Aveam să mă trezesc într-o celulă de puşcarie, cel puţin aşa îmi imaginam… Dar până să mă trezesc aveam să trec printr-o etapă mai grea a trupului, cel puţin aşa-mi spunea Vivi… Orice Înger Întunecat trece de cel mult 10 ori prin moarte, iar simtomele care apar înainte de a ne trezi apar la toţi la fel.
Începusem să fiu conştientă, de acum, de ceea ce mi se întâmpla, deşi nu-mi puteam deschide ochii, însă simţurile mele erau încă extrem de bune.
Puteam auzi orice pas şi puteam simţi orice miros.
Şi astfel au început durerile… Capul îmi exploda, stomacul mă durea, ca şi cum aş fi primit mii de pumni în el, picioarele îmi ardeau, ca şi cum ar fi fost băgate în foc, mâinile îmi erau foarte reci, respiram greu şi nu mai spun, de fapt, că simţeam zeci de mii de spirite rele prin jurul meu, care se holbau pur şi simplu la mine.
Această stare a ţinut aşa foarte, dar foarte, foarte mult timp şi, pur şi simplu, aveam senzaţia că mai aveam un pic şi înnebuneam. Am simţit cum cineva îmi aruncase pe faţă o găleată de apă rece, scoasă parcă din fântână şi brusc am deschis ochii şi am început să respir rapid ca şi cum m-aş fi înecat.
― Era şi timpul! mi-a spus Bred O’Connor. Nu-l mai văzusem de mult…
― Ce s-a întâmplat? l-am întrebat.
― Păi… cu ce să încep?
― Cu ce-i mai important, duh! i-am răspuns cu o faţă exasperată de nehotărârea lui.
― Trebuie să găsim o cale rapidă de a te scoate de aici!
― De ce?
― Vor să te ţină aici pe vecie… Se pare că una dintre slujitoarele Regelui poate citi viitorul într-un fel şi am auzit că, dacă-ţi dă drumul din nou pe pământ, ei cred că vei creea acea apocalipsă de care eşti capabilă…
― A, păi slujitoarea aia chiar nu s-a înşelat deloc!
Asta aveam de gând să fac, însă aveam nevoie de un plan bine asigurat şi bine gândit.
― Ideea e că trebuie să ieşim din celula asta şi să căutăm o cale foarte rapidă ca să te scoatem din Lumea de Jos, fără să observe ei…
Nici măcar nu sesizasem că eram într-o celulă prăfuită…
Am ieşit din celulă, el fiind mereu în faţă mea şi ghidându-mă după el. După aproximativ jumate de oră, am ieşit şi noi din lăcaşul ăsta plin de celule.
― Am o idee! i-am spus, oprindu-ne din drum.
S-a uitat la mine cu subînţeles, apoi am dat drumul la vorbă:
― O ştii pe soţia lui Emiliano?
― Da, toată lumea de aici o ştie, având în vedere că a decis să rămână definitiv în Lumea de Jos.
― Mergem la ea. Sigur ştie cum să ne ajute!
― Te-ai ţăcănit… e de partea Regelui!
― Nu şi dacă află ce are de gând să facă! i-am explicat făcându-i din ochi.
Ca să vă explic mai clar, Lumea de Jos e exact ca oraşul oamenilor, însă totul e ca un oraş dărâmat, ca şi cum ar fi după război… Iar clădirile cu pentagramă roşie sunt cele care duc în Iadul propriu-zis, în locul în care am făcut pactul, iar sufletul meu de om a fost luat.
Soţia lui Emiliano, este soţia unui demon ce a fost foarte bun cu Lumea Mijlocie şi mereu dădea sfaturi înţelepte Lumii de Jos. Avea o bună reputaţie, însă a ales să se-nsoare cu un om şi aşa a început să circule mii de bârfe până ce toţi demonii au înţeles că soţia lui Emiliano îi era loială şi astfel ea a ales să devină demon.
Odată cu transformarea, ea a căpătat un dar: poate să-ţi ofere un portal care să te ducă exact unde crede că te poate ajuta să devii un demon mai bun, într-un fel.
Am ajuns la casa Esmeraldei, soţiei lui Emiliano, unde ne-a primit foarte bine.
― Cu ce să vă ajut? ne-a întrebat.
― Avem o mare urgenţă! i-am răspuns, oarecum nesigură de ceea ce tocmai aveam să fac.
― Vivian, m-a vizitat înainte de a se stinge din viaţă definitiv şi mi-a spus despre ceea ce avea să ţi se întâmple şi am şi soluţia ca să te scap de necazul ăsta, scumpo, însă am o condiţie!
― Care?
― Când ajungi, unde te voi trimite eu, să o cauţi pe Evelyn. Vivian mi-a spus că Evelyn ştie totul despre tine şi că te va ajuta ea, însă trebuie tu să o cauţi, dacă nu, nu te va ajuta! Nu înţeleg la ce se referă, însă pot să te trimit acolo unde trebuie să fii!
― Adică unde? Cuvintele tale îmi dau dureri de cap! i-a spus Bred.
― La subosul casei, aveţi un portal care vă aşteaptă. Treceţi prin el, fiind spontani şi veţi fi acolo unde trebuie să fiţi! Regele şi toţi ceilalţi nu vor şti de asta, iar dacă vor afla, vă voi acoperi eu de fiecare dată!
― Mulţumim, Esme!
― Fac asta pentru că eşti un demon cu suflet de om!
M-am uitat la ea cruciş, însă i-am zâmbit şi împreună cu Bred ne-am îndreptat spre portalul de la subsol, prin care am trecut ca prin vis.