M-am trezit într-o cameră de infirmerie, iar aici, era Ozana, Christian şi Godrianul. M-a mirat acest gest al lor… M-am ridicat cu greu, iar Ozana a venit şi m-a îmbrăţişat foarte tare.
― Am crezut că nu voi avea ocazia să-ţi mulţumesc personal pentru ce-ai făcut pentru mine şi copilul meu!
― N-ai pentru ce… cam pentru asta am fost antrenată… cel puţin aşa cred! i-am răspuns, puţin nesigură de răspunsul meu…
Un demon era creat şi antrenat să distrugă lumea, însă odată ce Întunecaţii s-au descoperit, unii demoni fac bine… Sunt foarte greu de găsit şi majoritatea sunt omorâţi, dacă nu deţin o anumită putere magică.
― Doctoriţa a spus că ar trebui să mergi de două ori pe zi pe la hrănitori… Poţi veni exact atunci când merg şi eu… Am un presentiment că vom fi foarte bune prietene!
Ce idee!! Yuppyy!! Serios? Mai romantic de atât nu putea fi?
Nu credeam că un roial ar avea sentimente din astea pe lângă dorinţe foarte scumpe şi prieteni fiţoşi.
― Ar trebui să mergem, se apropie stingerea, Ozana! ne-a anunţat Christian.
― Duce-ţi-vă voi înainte… nu mi-e frică mie să încalc nişte reguli! le-am spus, indiferentă.
Am aşteptat să iasă din încăpere, m-am schimbat cu hainele pe care Ozana le adusese pentru mine, apoi, grăbită, m-am îndreptat spre hrănitori sau cel puţin acolo credeam că merg… Am ieşit din cabana care era făcută pentru infirmerie, apoi m-am îndreptat spre clădirea gardienilor.
Nu mă apropiasem bine, că am văzut un grup de novici, care se pare că încercau să-mi imite scena:
― Eu sunt un demon, feriţi-vă de mine! zicea un tip în jur de 17 ani.
― Eşti slăbit, imbecilule! îi spunea altul.
Godrianul lui Christian venea şi el, din sensul opus mie, dar s-a oprit când i-am făut semn.
― Şi dacă v-ar muşca acum, acel demon imbecil… adică eu… nu va mai fi slăbit! Corect, copy-paste-urilor? i-am întrebat, ajungând lângă ei, speriindu-i pe toţi, apoi Godrianul i-a trimis pe toţi în camerele lor.
― Godrianule, unde sunt hrănitorii? l-am întrebat, scoţându-mi colţii.
― În primul rând, numele meu e Alek şi în al doilea rând, acum hrănitorii nu sunt activi! mi-a spus, cu o părere de rău.
― Hrănitorii au program?
― Într-un fel, da. Pe timpul cursurilor, hrănitorii sunt activi, iar pe timpul stingerii nu, ăsta e motivul pentru care hrănitorii sunt fresh… îi alimentăm, într-un fel!
― Foarte logic, Alek! i-am spus, alintându-mă cu numele lui.
Mi-a zâmbit, iar când am deschis uşa de la camera mea, cuvintele lui m-au impresionat:
― Pot să-ţi ofer eu dacă vrei, mi-a spus, nesigur.
― Îţi dai seama ce se-ntâmplă dacă beau din tine?
― Mnu, ce?
― Noi, demonii, nu bem din Godrieni şi dacă o facem, o facem în timpul sexului, altfel Godrianul nu va mai fi capabil de nimic.
― Nu ştiam de asta!
Era evident să nu ştie… Noi demonii care avem acces la trecerea pe un alt tărâm suntem într-un fel sau altul făcuţi din acelaşi material ca succubuşi şi inccubuşi, dar se pare că acum îi experimentează pe ăştia, să vadă cum funcţionează ei.
― Suntem chit, pentru că nici eu nu ştiam că nu vă pot citi vouă gândurile!
― Ce-ai să faci?
― Am să contactez pe cineva din lumea oamenilor şi îi voi absorbi sângele, i-am explicat, gândindu-mă la Careen. Noapte bună, Alek! am adăugat, apoi am închis uşa şi m-am aşezat turceşte pe pat. Mi-am pus mâinile pe genunchi, mi-am închis ochii, apoi mi-am imaginat chipul Careenei. Nu am putut să iau deloc legătura cu ea, asta m-a îngrijorat de-a dreptul. Îmi simţeam capul ca şi cum era zdrobit de un ciocan. Mi-am făcut un duş rapid, apoi uitându-mă în oglindă, chipul Esmeraldei apăru:
― Te va vizita cineva de două ori şi te va ajuta! mi-a spus, apoi a dispărut.
M-am băgat în pat şi am adormit cu gândul la Careen şi la vorbele Esmeraldei.