Fiind încă în portal, cuvintele Esmeraldei erau ca un ecou în mintea mea, până ce Bred mi-a atras atenţia:
― Ştii cumva unde ne va duce portalul?
― Ne va duce acolo unde ar cam trebui să fim! i-am spus cu un ton ironic.
― Să înţeleg că nici tu nu ştii unde?
― Sincer, am o mică bănuială, dar vreau să fiu surprinsă de portal! i-am răspuns râzând puţin.
L-am văzut pe Bred cum căuta o portiţă de scăpare din portal însă nu ştiu de ce:
― Ce naiba vrei să faci? l-am întrebat, văzându-l că începea să se agite prea tare.
Şi portalurile au anumite reguli, iar agitaţia nu e indicată deloc.
― Simt că-mi ard membrele şi nu ştiu de ce! mi-a spus, încă agitându-se.
Îmi aduc aminte că-mi spusese odată Vivian că acest simtom e datorită unui singur lucru: suflet impur. Noi, demonii, avem sufletul impur, suntem din partea Iadului şi, e normal, însă pe mine nu mă ard mâinile.
„Fac asta pentru că eşti un demon cu suflet de om!”… La asta se referea Esmeralda…
Faptul că am ajutat de nenumărate ori lumea oamenilor, că arătam tendinţe de bunătate ca Vivian, iar portalul ăsta este unul din portalele sacre care este vestit pentru uciderea unui număr mare de demoni care au vrut să treacă prin el…
Se spune că demonii ar fi fost în război cu Întunecaţii, care aveau aceste portale, iar demonii le doreau pentru a putea ajunge mai uşor în lumea oamenilor. Întunecaţii au scos la iveală arma lor secretă: cele 5 portale sacre, fiecare dintre ele avea numele celor mai respectaţi Îngeri Întunecaţi şi le-a oferit demonilor; fusese ca o apocalipsă pentru demoni, deoarece au murit atunci foarte mulţi.
Întunecaţii au ajuns să fie sub dominaţia demonilor, fiindcă s-au predat, însă oricând pot da o spargere la portalele sacre şi să fugă într-un loc sigur, departe de demoni.
― Bred, eşti un demon şi ăsta e un portal… sacru! i-am explicat, cu părere de rău.
― Şi tu eşti un demon, Mel! mi-a răspuns, cu o voce tremurată.
― Ştiu, însă…
N-am mai apucat să-mi termin propoziţia că Bred devenise pulbere de stele, iar eu aterizasem pe un gazon verde bine îngrijit. M-am uitat în jur şi am văzut trei clădiri foarte înalte; una dintre ele era chiar în faţa mea, iar celelalte în lateralele ei. Cele două clădiri din laterale, aveau în jurul lor gard viu, iar la intrare erau plăcuţe: Corpul pentru Godrieni, Corpul pentru Mortals Gods.
Eram în Lumea de Mijloc. Era aşa de frumos locul, aşa de viu.
Clădirea din mijloc, foarte mare, părea ca un palat în stil romanic, aceeaşi arhitectură. Pe lângă acest gazon verde mai erau nişte alei întortocheate ce duceau la cele trei clădiri impunătoare.
Tot acest loc fabulos, era împrejmuit de zid… Oricare ar fi fost rolul acestuia, locul ăsta era prea frumos şi foarte mare.
M-am îndreptat spre locul în care am aterizat, putând să văd în ansamblu tot acest loc. Era noapte, însă n-am observat acest lucru, deoarece eram foarte fascinată de ceea ce vedeam…
Singura problemă care era în momentul ăsta e că nu ştiam ce trebuia să fac… Din câte ştiu, cei din Lumea de Mijloc nu prea ne suportă pe noi, demonii.
Mi-am făcut viteză şi m-am urcat pe acoperişul clădirii cu însuşiri de palat. Am stat aşa până dimineaţă, pentru că acum n-aveam ce face, era prea linişte pe aici…