― Bună, Vivi! am salutat-o, încercând să mă calmez.
― Meldred, ce surpriză!
― Poţi să te muţi la mine?
― Sigur, cu ce ocazie?
― Vreau să ai grijă de casă şi de hrănitor!
― Bine, Meldred, când ajungi acasă, voi fi acolo şi te voi aştepta cu un platou exact cum îţi place ţie, ca să te fac să uiţi de nervi.
Doamne ce bine mă citea.
Am ajuns acasă, apoi împreună cu Vivi, am pus-o pe Careen în camera de oaspeţi, apoi m-a poftit la masă.
Făcea mâncăruri aşa de bune!
― E foarte bună! am complimentat-o, ştiind că-i place să primească complimente la ceea ce face.
― Am auzit de Godrian şi de roialul lui!
― Da, păi cred că m-am întâlnit cu Godrian, dar cu Mortal God, nu!
― Crede-mă, o să te-ntâlneşti, apropo nu sări la bătaie cu ei, au vrut să te avertizeze, au nevoie de tine, nu acum, dar să fii pe fază!
Am dat din cap, apoi am pus farfuria în chiuvetă şi am urcat în cameră la Careen. Cu mine am luat o farfurie cu două sendvişuri şi un pahar de apă. Careen dormea liniştită, aşa ca i-am pus farfuria şi paharul pe noptieră, apoi m-am dus jos, în sufragerie, şi am dat drumul la TV. Am privit câteva minute emisiunea de pe canalul 5, apoi am auzit-o pe Vivi zicând:
― Apropo ce i-ai făcut asistentei? i-a făcut pe toţi să râdă!
― Pe „toţi” care? am întrebat, nedumerită.
― Stăpânul, Regele şi cei care-l torturau… pe fratele meu! mi-a spus cu un ton trist.
Staţi să vă explic, ca să înţelegeţi: cel care m-a transformat, care mi-a luat sufletul, e numit Stăpânul, de fapt se numeşte Aaron, acesta împreună cu alţi stăpâni au un şef mai mare, Regele, numele lui e Abraham. Regele şi cu fratele său sunt consilierii lui Don, Diavolul. Stăpânii sunt oamenii cu coasă, numiţi şi Moartea! Abraham e cel care dă ordin cum să fie pedepsit demonul care a făcut ceva ce lui nu i-a convenit; nu-i lasă pe Stăpâni, pentru că ei pot fi miloşi. Fratele lui Abraham stă numai lângă Don.
Noi, când spunem Stăpânul, ne referim numai la Aaron, pe ceilalţi stăpâni îi strigăm pe nume, pentru că nu-s aşa de importanţi, iar când spunem Regele ne referim la Abraham, pe fratele lui nu l-a văzut nimeni.
Cei care torturează sunt demoni gardieni, ei n-au voie să iasă la suprafaţă, deoarece n-au o înfăţişare omenească: au coarne, coadă şi aripi.
― Deci le-a plăcut spectacolul?! am spus, oprind televizorul, şi luându-mi de la bar un pahar cu vodkă.
― Meldred, eşti singurul demon unic, te supraveghez când ei îţi simt furia, nu uita că ai aceeaşi putere ca a Stăpânului, dacă te-nfurii poţi cauza explozie în oraş, de ce nu şi apocalipsa! mi-a spus, cu un ton serios, care sincer mă sperie.
Mda, asta era adevărat şi un dezavantaj, de aia nu e bine să mă enervez sau să facă cineva un lucru stupid.
Am dat paharul de vodkă pe gât, gândindu-mă la ce s-ar întampla cu oamenii dacă ar veni apocalipsa…
― Ok, Meldred, ne vedem mâine, mă duc la somn. Noapte bună! mi-a spus, în timp ce urca spre camera ei.
Am aşteptat să intre ea în cameră, apoi m-am dus şi eu la somn. Oi fi demon, dar şi eu am nevoie de somn.