Perspectiva autorului
– Nu s-a schimbat deloc teritoriul lui Ezra! rosti Lazarus, surâzând. Același pământ plictisitor, cu vampiri care te salută doar din cauza titlului! adăugă, odată ce trecuse de imensele porți ale palatului întunecat din fața sa.
Teritoriul vampirilor, cunoscut și ca Teritoriu Sfânt, avea ceva unic și anume culorile șterse, gri care erau predominante pe aceste meleaguri. Spre surprinderea multora, teritoriul lui Ezra nu era cunoscut decât de însuși Tiranul și Lazarus, fiind confidenții celui mai bătrân vampir din toate timpurile, iar meleagurile erau înconjurate de o pădure imensă ruptă de restul teritoriilor. Cei cu suflu cald numesc zona asta estică ca fiind zona miresmelor.
Dat fiind faptul că pădurea are o înfățișare șubredă și deloc primitoare așa cum te-ai aștepta ca la o pădure verde și bogată cu copaci. Există un drum care trece prin fața acestei păduri, însă cei cu suflul cald au preferat să născocească tot felul de legende despre această pădure a nopții. Este denumită așa pentru că ceața și culorile închise te fac să ai impresia că acolo e noapte în permanență.
Și pe bună dreptate, așa ar trebui să arate un loc ce nu dorești să fie cercetat de persoane curioase, mai ales când tărâmul acela deține cele mai vechi informații despre rasa muștelor. Teritoriul lui Ezra este locul unde muștele cele mai vechi, cu rang mare au luat naștere și locul unde aceștia au dat naștere la alte muște de seama lor.
– Demetri! Lazarus! Vocea entuziasmată a vampirului cărunt se auzi în Sala imensă a Tronului.
– Sire! salută politicos Lazarus.
– Tată, rosti Demetri, hotărât, dar cumva abătut.
Ezra nu schiță niciun gest la modul în care fiul său i se prezentă, îi pofti pe aceștia să vină după el, într-o încăpere ascunsă după un zid din Sala Tronului. Încăperea nouă era aranjată modern, dar clasic, pentru un birou perfect pentru fostul rege al societății de elită. Mahonul predomina, iar pielea maronie de pe scaune la fel. Pe cât de medieval ar fi părut exteriorul, pe atât de modern era interiorul.
Cei trei se așezase comod, fiind serviți cu o băutură specială – whisky cu câțiva stropi de sânge proaspăt.
– Cum merg lucrurile, Demetri? întrebă Ezra, ciocnind politicos paharele cu cei doi invitați ai săi.
– Se zvonește că va apărea o revoltă.
– În rândul celor calzi?
– Nu veneam doar pentru atât, tată. Vorbesc de Elisabeth.
O liniște de câteva momente se așternu în încăperea, însă Lazarus preluă inițiativa, în timp ce Ezra se așeză îngândurat:
– Credem că avem o cârtiță printre noi, iar bârfele cum că Elisabeth ar ataca devin din ce în ce mai multe.
– S-au dat vânătorii cu ea? râse Ezra, uitându-se insistent la Demetri.
– Adică? întrebă Lazarus, uitându-se ba la Demetri, ba la Ezra.
– Se referă la Irina, șopti Demetri.
Lazarus deveni foarte nedumerit, neștiind cum să pună lucrurile cap la cap. Ezra oftă:
– Știi… Clarissa a surprins-o scriind de zori din documentele din palatul vostru.
– Ce? Lazarus devenea și mai confuz.
– I le-a dat lui Klaus, rosti în șoaptă Demetri.
Tiranul nu părea să dorească abordarea acestui subiect deloc, însă știa că Ezra avea supușii lui și putea afla orice. Nu-l deranja asta, ci îl deranja că avea să fie într-o mare dilemă modul în care vor trebui soluționa problema asta.
– Klaus poate fi cu Elisabeth, chiar dacă Irina nu știe asta, rosti Ezra în continuare.
– Cineva să-mi explice și mie… puse Lazarus și mai confuz.
– Irina e pe teritoriul vânătorilor, nimeni nu a părăsit teritoriul lor, explică Demetri, de parcă ar fi dorit să o apere pe aleasa sa, deși știa că îl minte.
– Mă dai pe spate! Și Jasper?! întrebă retoric Ezra. Dorea să-i testeze limitele fiului său, dar de asemenea știa că Demetri nu e prost și că poate gestiona situația. Uite ce, nu zic de Irina, zic de Klaus, cu Edward lucrurile erau mai simple! adăugă Ezra, dând paharul de whisky pe gât.
– Cineva să… Lazarus nu apucă să mai spună cineva, fiindcă Ezra își dădu ochii peste cap, dând cu pumnul în masă:
– Înainte de a începe marele război, cam cu patru ani, Elisabeth amenința sus și tare că rade calzii de pe fața pământului. – Ezra își mai prepara o băutură specială – Așa că, din dorința de a menține un echilibru, am vorbit cu cel care avea cel mai mare rang, de la acea vreme, din rândul vânătorilor.
– Edward? întrebă Lazarus, întrerupându-l pe Ezra.
Demetri dădu din cap, aprobator, permițându-i lui Ezra să explice în continuare:
– Lucrurile au stat în felul următor: la Edward era extrem de greu de ajuns. Puțini știau cine are cel mai mare rang, cine îi conduce de fapt. Aș putea să zic că îmi semăna la acest aspect. A trebuit să stârnesc bârfe care să-l facă pe Edward să iasă din vizuina lui. Așa că am dat de știre că voi acapara toate teritoriile calzilor, în același timp în care Elisabeth amenința eliminarea lor.
Așa că, nici un șef de regiune al vânătorilor nu au mai stat ascunși, fiind nevoiți să devină activi și să renunțe la stat cu fundurile într-un scaun de piele. Și ușor – ușor am realizat unde erau trimise toate rapoartele. Regiunea lui Carlton Powell, regiunea Soarelui. Frumoasă denumirea, comentă Ezra.
– Carlton nu plănuia să cucerească toate regiunile din jurul lui? Voia să îl dea jos pe Roswell, expuse Lazarus, uimit de cele aflate.
– Roswell era vărul de gradul trei al lui Powell, Maxwell e văr primar, răspunse Demetri, râzând ironic.
– Pe bune? Așa de puternică e ramura Maxwell? întrebă Lazarus.
– Mhm, planul lui Powell era să ia ce era de drept a lui. În testamentul lui taică-su, Carlton trebuia să preia tot, să devină rege, însă era prea mic când Elisabeth s-a gândit că ar fi bine să-și bage picioarele în înțelegerea cu Ezra și să-l ucidă pe bătrânul Powell, explică Demetri.
– Mai concret, îl cunoșteam pe bătrân, el îmi aducea hrănitori, eu îi păzeam spatele, însă Elizabeth se înțelesese pe la spate cu Roswell, care avea fiul la vârsta potrivită pentru preluarea tronului. Carlton avea doar 12 ani pe atunci. Testamentul lui Powell e la mine.
Lazarus era uimit de toate lucrurile pe care le aflase. El nu prinsese toate lucrurile astea, fiindcă Ezra îl trimise departe pentru a se pregăti să-l slujească ca un confident și bun strateg pe Demetri, asta era singura menire pe care Lazarus o știa și în care credea cu fiecare celulă din corpul său.
– Powell a murit la o zi distanță de moartea lui Maxwell, adăugă Demetri.
– Păi și Maxwell cum a murit? întrebă Lazarus.
– Așa cum spuneam aflând că toate rapoartele vânătorilor din regiuni ajungeau la regiunea Soarelui. L-am contactat pe Powell, așa el a simțit nevoia de a profita de asta și și-a expus doleanțele. Așa știm de testament și de asta testamentul e la noi. Powell dorea că toate regiunile să fie sub conducerea fiului său Calton, și în același timp să ne țină departe de populația lui. Așa că, s-a oferit să facă un testament prin care lasă tot fiului său, fiind și menționat faptul că de la data semnării acelui testament fiecare din noi aveam să ne respectăm partea. El avea să se asigure că există hrănitori pentru noi, iar noi să-i păzim spatele de restul creaturilor magice și de orice alte pericole. Această alianță fiind valabilă până Calton va prelua poziția, dar și după în perioada fiului său.
– Înțelegerea a fost făcută în prezența lui Maxwell, rosti Demetri, fără să deranjeze povestirea lui Ezra.
– Fiindcă realizasem că acela este Maxwell și pentru că nu numai hrănitorii mă interesau, la acea vreme, am mutat discuția cu Maxwell separat. Așa că făcusem o alianță cu Powell și una cu Maxwell. De fapt, mă asiguram că vânătorii nu se trezesc să-mi atace supușii fără motiv, trasându-ne efectiv pe hartă teritoriile și locurile unde aveam sau nu voie fiecare. Ăla a fost momentul când i-am spus lui Maxwell că Elisabeth nu se joacă și va trebui să mă aibă de partea lui.
– Aici apare Demetri, nu? întrebă Lazarus.
– Da. Pe Demetri oricum îl antrenam să-mi ia locul, însă întâlnirea cu Maxwell îmi dăduse o perspectivă nouă. Așa cum bine știi, v-am oferit tot suportul militar ca să atacați unde atacă Elisabeth.
– Stai, asta înseamnă că Elisabeth a atacat prima, concluzionă Lazarus.
– Da, a atacat prima dată în regiunea Soarelui, unde nimeni din subordinea mea sau a lui Ezra n-a mai putut interveni. Au fost regiuni care îi întorsese spatele lui Powell și lui Maxwell și au oferit cale liberă soldaților lui Elisabeth. Vocea lui Demetri era gravă, dar gândurile sale păreau să colinde ale amintiri.
Ezra își citi fiul repede, fără să-și folosească abilitatea de a intra în mintea celuilalt, dar asta nu-l opri să lovească problema în rădăcina ei:
– Maxwell își dăduse fata la schimb pentru ceea ce făceam pentru el. A fost crescută de Raina o perioadă pe teritoriul ăsta.
– Stai, Raina nu e vampirul de energie care dă din coadă pe lângă vânători? Lazarus încerca să facă față la toate detaliile și la toate aspectele care nu încetau să-l uimească.
– Ba da, dar Raina e mama lui Demetri, rosti Ezra ajungând la al șaptelea pahar de whisky.
Liniștea căzu pe umerii celor trei, Lazarus încerca să rumege toate informațiile noi, Demetri încerca să se gândească la o strategie de luptă împotriva lui Elisabeth, dar chipul Irinei îi mai apărea fulgerător prin minte, iar Ezra, ei bine, Ezra era Ezra, lipsit de orice emoție, de orice gând.
– Păi și fata lui Maxwell știe toate astea? Vocea răgușită a lui Lazarus tăie liniștea din încăpere.
– Cine Irina? Bineînțeles că nu, Raina i-a încețoșat acea perioadă, mai ales că Demetri prinsese drag de ea, explică Ezra cu subînțeles.
Raina era cunoscută pentru puterea pe care o avea de a lega două suflete, și pe cât de generos fusese Ezra cu explicațiile, nu trebuia să explice faptul că Raina o educase pe Irina să fie pe sufletul lui Demetri și că le legase destinele celor doi. Cum Ezra nu dorise acest lucru și nu dorea ca Demetri să se abată de la menirea sa, îi ceruse Rainei să nu-i dea voie Irinei să acceseze acele amintiri.
Demetri își încleștă maxilarul, aducându-și aminte de acele momente, dar știa că trebuie să se abține până nu-i dădea idei lui Ezra să-i pătrundă în mine. Ezra nu accepta ca fiul său să aibă slăbiciuni, iar faptul că aflase de mica mișcare a lui Demetri de a o aduce pe Irina din nou în lumea vampirilor nu putea decât să-i ofere sentimente contradictorii. Ezra era mândru de faptul cu Demetri era singurul care avea curajul să-l înfrunte și care găsea tot felul de soluții pentru a face acest lucru. Pe de altă parte, Ezra o considera pe Irina o verigă slabă pentru Demetri.
– Deci de asta Irina nu a fost niciodată cu stăpân, concluzionă Lazarus, înțelegând că familia Maxwell nu plătise niciodată pentru libertatea Irinei. Pai și Klaus? adăugă, aducându-și aminte că Ezra îl bănuia pe fratele lui Edward.
– Klaus a fost unul dintre cei care în acea perioadă era în tabăra greșită. El a dus, mai explicit, la moartea lui Edward și lui Calton. Nu știam acest lucru, decât atunci când m-am dus să stau de vorbă cu el. Klaus voia ce avea frate-su, iar Elisabeth promitea. Așa lucrurile au degenerat.
– Așa a pornit de fapt tot războiul ăsta, adăugă Demetri. Pe o parte ne luptam cu oamenii care îi declarau credință lui Elisabeth și pe o parte a trebuit să îi punem la punct și pe restul.
– Bun și acum ce facem? rosti Lazarus.
– Peste două zile e lună roșie, Raina o va aduce pe Irina cel mai probabil, Demetri testezi terenul, eu aflu de Klaus, Lazarus tu vezi ce poți afla de la restul invitaților, indică Ezra.
– Vin prea măriții? întrebă Demetri, de această dată.
– Nu au venit de fiecare dată? Ezra căzu pe gânduri, realizând că anul trecut nu venise, apoi adăugă: Da, anul ăsta vin.
Cei trei au continuat să discute strategia diplomată de atac și de felul în care aveau să descopere cine e cârtița. Dacă nu aveau să se miște la timp și rapid, Elisabeth avea să-și ducă planurile la bun sfârșit. Avea un avantaj fabulos, iar Ezra nu avea să permită așa ceva, cum nici Demetri nu avea să facă asta.