3. Balul

Am pășit cu grijă în apa aproape clocotită din cadă, lăsând puțin câte puțin apa să-mi îmbrățișeze corpul. O baie fierbinte cu săruri, ierburi și lumânări puternic parfumate era suficient cât să-ți împrospătezi mirosul pielii și să ascunzi elegant mirosul sângelui față de cei colțuroși.
Pentru astfel de evenimente, cu toții, în special femeile cunoșteam trucuri ale muștelor de energie pentru a putea deghiza mirosul sângelui, astfel că vampirii nu ar fi fost ispitiți. Abilitățile muștelor de energie erau foarte avantajoase pentru a putea avea o oarecare putere de a influența decizia colțuroșilor să ne aleagă.

Eram pe punctul de a ieși din baie, dar gălăgia din camera mea m-au făcut să rămân stupefiată în cadrul ușii.
Mama examina miile de rochii aduse de Clemence, croitoreasa doamnelor din familia Maxwell, dar și a unor familii de rang înalt ale societății de elită.
Cele două se contraziceau, ridicând în aer tot felul de rochii, dându-și cu părerea la ce ar trebui să port eu în seara balului organizat de muște.
– Nu ai să porți rochii umflate, Irina! mi-a spus mama, făcând-o pe Clemence să lase toate rochiile umflate deoparte.
Au mai trecut minute lungi, până ce Clemence venise cu o idee salvatoare. Avea cu ea o rochie de un albastru extrem de închis, lungă până în pământ și cu un simplu detaliu elegant, ce făcea diferența.
– Materialul rochiei este de mătase întinsă, spuse Clemence, luându-mi mâna pentru a-mi permite să ating materialul fin al rochiei simple, pe care o prezenta.
Deși este o rochie simplă, nu puteai să spui că este lipsită de farmec, mai ales că orice creație a lui Clemence părea își spune povestea. Lăsându-mă să simt minunăția de rochie cum trece printre degetele mele, un gând mă înțepă pe neașteptate:
– Mătasea întinsă nu e folosită de…
– Muște? mă întrerupse Clemence. – Drăguță, mie nu mi-au interzis ce și cum să creez! Dacă vor să fie unici, să-și aducă propriile materiale așa cum și-au adus tot neamul pe teritoriile noastre. Acum, lasă asta, vezi capa asta? întrebă Clemence, dezvăluind că rochia avea un material, ce dădea impresia unei cape, la fel de lungă ca rochia, dar în față, acoperea doar ușor bustul, lăsând culoarea închisă să vină în contrast cu broderia aurie, completată de mici cristale, cusută pe umeri și pe partea din față. – Nu este făcută să se dea jos, iar broderia este la pièce de résistance, rosti croitoreasă, imitând gesturile tipice unei franțuzoaice.
Neavând alte doleanțe și fiind mulțumită cu rochia adusă, după alte câteva ceasuri, fiind pregătită și echipată – Klaus îmi strecurase o țepușă de plumb, pe care o prinsesem de picior, pe sub rochie – eram așteptată, în fața casei, de șoferul lui Lucas Nevada, dar și de acesta.
Lucas Nevada este un vampir lăudăros de 750 de ani, suficient de cunoscut printre cei cu suflu rece, căruia îi place mereu să povestească întâlnirile sale cu Tiranul și Consiliul societății lor. Poate fi catalogat drept un vampir de afaceri, serios, dar prea lăudăros.
Mama lucra pentru el, povestindu-mi că acesta deține un conac impresionat, având multe însemne regale, dar cu toate astea niciodată nu auzise de vreo plecare de-a lui la reședința Tiranului.
– Pregătită să aterizezi la petrecerea din seara asta? rosti Lucas, intrând în propria sa mașină, dându-mi impresia că prezența lui răcise tot aerul din autovehicul.
Nici nu apucasem să răspund la întrebarea sa, că începuse un întreg monolog:
– N-am știut că Evelyn are o asemenea splendoare de fată! Aș fi jurat că ești una de-a noastră, dacă ochii și pielea nu te-ar fi dat de gol. Cu rochia asta ne-ai fi putut păcăli pe toți, râse zgomotos, de parcă i s-ar fi părut amuzant să fiu una de-a lor. – Voi fi încântat în preajma ta, în această seară! Te voi introduce în lumea societății de elită, iar cineva sigur va pune ochii pe tine. Cine știe la cine vei ajunge? Cert e că unii își vor pune un semn de întrebare. Unii te vor privi cu colții, fiindcă nemernicul de Klaus ți-a cumpărat libertatea, privirea sa rămase fixă pe drum, iar asta mă făcea să cred că erau multe bârfe pe subiectul ăsta, fiind printre puțini oameni care beneficiase de așa ceva. – Eh, oricum ar fi, seara asta sigur va fi interesantă!
Am inspirat puternic, încercând să nu scot niciun sunet. Am preferat să mă focusez pe ceea ce mă înconjura.
Ca orice altă ființă cu suflu rece, Lucas Nevada deținea un Mercedes Guardian, de un gri închis, cu propriu șofer. Geamurile negre ale autovehiculului completau perfect atmosfera rece, ce-mi inunda fiecare por.
După două sferturi de ceas, mașina se opri, iar șoferul ieși imediat, lăsând capul aplecat în semn de respect pentru creatura nocturnă, punându-şi o mână la spate.
Lucas ieși din mașină, întinzând mâna spre mine, ca într-un gest de adevărat gentleman, însă odată ce-i acceptasem ajutorul inofensiv, ființa cu suflu rece se uită la mine de parcă ar savura ceva şi singura chestie ce-mi trecuse prin cap era faptul că acesta sigur îmi adulmeca sângele. Pentru câteva momente, Lucas îşi reveni şi-şi strâmbă din nas:
– Corpul tău emană un miros de cafea, mi-e greu, să-ţi descifrez mirosul sângelui, mi-a şoptit, apoi îmi făcuse semn să mergem spre clădirea ce se înălța fastuos în fața noastră. Era cea mai cunoscută locație pentru astfel de evenimente – Catedrala Colților.
Suna absurd, dar nu era decât un local, ce găzduia o sală imensă și lungă de bal, acompaniată de o scenă, iar începând cu primul etaj până la ultimul, trei, se aflau diverse birouri și chiar camere speciale care să le ofere câteva momente de intimitate muștelor în compania hrănitorilor
Lucas îi ordonase șoferului să ducă mașina în parcare, având o privire plină de dezgust, iar asta m-a făcut să realizez că zâmbetul colțuroșilor va fi mereu unul fals, interesele lor proprii fiind doar cele care contează.
Ușile de sticlă de la intrarea localului erau păzite de doi vampiri, dar înfățișarea lor îmi dăduse de înțeles că sunt abia intrați în lumea întunecată a muștelor, motiv pentru care încă le umblă nasul după o gustărică. Pentru a avea hrănitor în societatea de elită, trebuia să fii un colțuros respectat și să-ți permiți toate necesare întreținerii acestei categorii.
Deși nu făceau altceva decât să se lase secătuiți în fiecare zi, erau îngriji foarte bine, astfel încât sângele lor să nu fie toxic și să-și păstreze gustul bun.
Cei doi luaseră poziţie de drepţi şi deschisese uşa:
– Bună seara, Sire! au rostit amândoi, pe un ton neutru. Lucas nu schițase niciun gest, de parcă nici nu-i auzise pe micuțele muște. Nu avusesem foarte mult timp să analizez scena ce tocmai se derulase în fața mea, fiindcă Lucas mă apucase de talie, îndemnându-mă să intru în local.
Atingerea sa nu fusese nicicum agresivă, abia se simțea forma mâinii sale. Doar senzația de rece mi se conturase în zona în care pusese el mâna. Din nou, nu avusesem timp să realizez ce mi se întâmplă, fiindcă zgomotul și muzica mă lovise imediat cum pășisem în imensa sală.
Localul era plin de muște, ce erau urmați de slugile le lor, imposibil de nerecunoscut, fiindcă purtau aceleași vestimentații pământii cu care mama se îmbrăca când îl slujea pe Lucas. De asemenea, hrănitoarele se deosebeau imediat, fără să stai prea mult pe gânduri, fiindcă erau mai extravagante decât cei din elita societății.
Pe ringul de dans se aflau câteva cupluri de muște, dar nici un cuplu de oameni. Duhnea a umblători nocturni. O stare de greață îmi provoca stomacul să se întoarcă pe toate părțile, însă Lucas mă trase, nepăsător, după el, pentru a ține pasul și pentru a ajunge la masa destinată lui.
Am putut să o zăresc pe mama, care stătea în picioare, pregătită să răspundă comenzilor celor de la masă. Un cuplu era deja așezat la masa spre care Lucas se îndrepta cu mine la braț. Zic cuplu, fiindcă cei doi șoșoteau și păreau degajați unul în preajma celuilalt, ceva rar în rândul societății lor.
– El e consilierul cel mai bătrân, Lazarus Luther! mi-a spus Lucas, făcându-l pe acest Lazarus să se ridice şi să-mi sărute mână deasupra mesei:
– Încântat, Irina! Lucas se lăuda cu vorbele mamei tale şi sunt bucuros să te văd! Singura fără stăpân… Vorbele şi laudele lui fusese întrerupte de femeia vampir ce s-a ridicat sărutându-mă pe obraji:
– Fără stăpân, dar acuși va fi luată! Erika Luther, soția lui Lazarus!
Ultima ei frază accentuase, foarte clar, semnul posesivității. O trăsătură comună pentru societatea colțuroșilor. Erika e o femeie zveltă şi cu părul brunet lăsat pe spate, iar rochia ei vișinie accentuează fiecare formă în parte.
– Cei bătrâni, consilierii, nu au hrănitori, ei se hrănesc din partenera lor! Femeile noastre își păstrează sângele cald de om! m-a informat Lucas, sesizând şi el posesivitatea din vocea Erikăi.
– Lasă, Lucas, că ştiu ce face Lazarus al meu când e cu Jack şi ceilalţi plecat în străinătăţuri! a ripostat Erika, dând ochii peste cap.
Ne-am aşezat cu toţii la masă, iar mama şi o altă slujitoare ne-au servit primul fel. Deși, bârfele au circulat în tot orașul, cei din societatea mea nu se puteau abține să nu se uite insistent la mine, cum stăteam la masa muștelor, cu una dintre personalitățile din Consiliul Tiranului.
– Pregătit să pleci după iubita ta, Lucas? a întrebat Lazarus, sorbind din lichidul gros şi roşu din paharul lui cu modele aurii.
Ştiam foarte bine că în acele pahare aduse pentru vampiri era sânge, iar petala de trandafir ce era pusă în pahar era doar pentru a oferi un miros mai aromat.
– Şi eu care credeam că Lucas al nostru nu se mai maturizează! a rostit ironic Erika, lăsându-se pe spătarul scaunului.
– Da, am să fiu plecat săptămâna asta! Totuşi, unde sunt restul Consilierilor? a răspuns, în sfârşit, Lucas.
Mă simţeam în plus şi tot ce puteam să fac era să ascult conversaţia lor, dar nu am băgat de seama foarte mult, chiar dacă Klaus ar fi vrut să afle toate detaliile de la o astfel de discuție. Eram atentă la valsurile şi numeroasele cupluri de pe ringul de dans se sincronizau perfect, atrăgându-mi atenţia, instantaneu.
Eram atentă la fiecare mişcare perfect executaăt pe care fiecare cuplu o făcea, de parcă erau dansatori profesioniști. Era imposibil să găseşti ceva greşit. Poate acesta era farmecul muștelor: rafinaleţea lor!
Unii dintre colțuroși stăteau pe lângă scenă cu hrănitorii lângă ei sau cu paharele cu sânge în mână, având mereu mâna stângă la spate ca un gest de noblețe. Era arhicunoscut faptul că cei din elita societății aveau o manie în ceea ce privește conduita. Doreau foarte mult să arate cât de nobili sunt, așa că aveau o conduită exemplară la astfel de evenimente.
Firele rebele de păr îmi zburase, făcându-mă să-mi închid ochii din reflex. Mi-am deschis ochii, găsindu-l pe Lucas amuzat, în fața mea, cu mâna întinsă:
– Irina, acompaniază-mă în acest vals!
Își folosise viteza supraomenească pentru a apărea în fața mea. Am oftat parcă epuizată, acceptând oferta lui. El m-a învârtit în mijlocul ringului, ferindu-se de fiecare dată să se apropie de gâtul meu.
– Jack Neculai va anunţa, după valsul ăsta, scopul acestui bal! Aş dori, ca tu, să nu-l refuzi, dacă va dori să danseze cu tine! Nu se va apropia de gâtul tău! mi-a spus, cu acelaşi zâmbet ironic pe faţă.
– Nici tu nu te-ai apropiat, de ce? am întrebat, vorbind pentru prima oră în această seară.
– Avem şi glas! Nu am dreptul ăsta, cum nimeni din încăpere nu are voie! mi-a răspuns, învârtindu-mă pe loc, ţinându-mă mai aproape de el, adăugând în şoaptă amuzat: Să zicem doar că cineva acolo sus te-a văzut şi, poate chiar, te veghează!
M-am uitat în ochii lui şi tot ce am văzut era amuzament şi lipsă de sentimente. Cum ar putea cineva ca sugătorii de sânge să aibă o relaţie de lungă durată ca şi consilierul Lazarus?
Aflasem câte ceva din convorbirea celor trei, chiar dacă eram atentă la valsuri. Lazarus are 975 de ani şi Erika, 960, şi s-au cunoscut în urmă cu cinsprezece ani. Creaturi malefice şi lipsite de suflet ca ele, nu ar avea o relaţie aşa de frumoasă pe plan sentimental, exact cum vorbeau cei doi… Sau poate povesteau asta doar de faţădă? Până și cuvintele de mai devreme ale lui Lucas îmi stârnise mii de întrebări în cap și simțeam ușor-ușor cum o migrenă aveas să pună stăpânire pe mine.
Valsul se încheiase, iar Lucas mi-a luat mâna, conducându-mă spre locul unde se afla Lazarus cu încă doi domni, undeva aproape de scenă.
– El e Lestat Reyes – a început să facă prezentările Lucas, arătând spre un domn puţin mai scund şi presupun că avea în jur de vârsta Erikăi – iar el e Saxon Vladimir, cel mai tânar dintre Consilieri, 955 de ani! a adăugat, lovindu-l uşor în umăr.
– Iar ea e? a rostit cel cu numele de veveriţă, Saxon.
– Uşor, băiete! E Irina Maxwell! Labele jos, tinere! a rostit Lazarus, poruncitor.
Deodată, o linişte deplină indundase sala de bal, u toții fiind atenți la noua prezență din fața lor. Le-am urmărit privirea spre scenă, zărind un colțuros îmbrăcat într-un costum albastru, cu părul zburlit și nebărbierit de câteva zile.
– Bună seara, societate de elită şi… rasă inferioară! a rostit acest colțuros, ce apăruse de nicăieri, pe scenă.
– El e Jack! a şoptit Lucas. Deşi vorbise încet, privirea lui Jack căzuse pe mine, iar asta îi provocă un zâmbet larg în colțul gurii. Privirea mea rămase ațintită pe el, neștiind scopul pentru care se uita insistent la mine. Neștiind ce să fac, cum să reacționez, fusesem salvată de un mârâit înfundat, dar puternic, ce răsună în întreaga sală, făcându-mă să mă cutremur.
Mă uitasem imediat în jurul meu, sesizând că doar cei cu suflu cald erau surprinși și nu înțelegeau ce se întâmplă, pe când cei din elita societății erau curioși și oarecum mirați, dar nu se apucase să șoșotească precum cei din rasa mea. Întorcându-mi privirea spre scenă, l-am zărit pe Jack cum dăduse ochii peste cap, revenind la discursul lui:
– În această seară minunată, de altfel, s-a decis o nouă regulă! Însuşi Regele e aici, dar evident nimeni nu va şti unde e şi nimeni nu-l va putea vedea! Consilierii şi Mesagerul Regelui, adică eu, am hotărât ca din această seară, orice vampir care doreşte o schimbare în viaţă lui are dreptul la două licitaţi în fiecare bal!
Şoşotelile umpluse sala, iar Jack doar tuşi o data, liniştea revenind:
– Licitaţia reprezintă un schimb de slugi, respectiv hrănitori!
Jack se oprise pentru un moment ca şi cum ar dori să-şi aleagă cuvinte mai potrivite, dar acel mârâit periculos şi agresiv îl cutremură şi pe el, făcându-l să spună mai repede ce are de spus:
– După cum ştiţi, familia Maxwell a fost una dintre cele mai înstărite de la rădăcini încoace! Reamintim că peste câteva zile va fi onorariul pentru moartea lui Edward Maxwell! Deşi ştiu că unii dintre noi nu l-au agreat, trebuie să facem acest onorariu! Ştim cu toţii că a lăsat pe lume o fată splendidă, Irina Maxwell! Odată ce mi-a pronunţat numele şi-a întins mâna elegant, arătând spre mine. Evident, şoşotelile se stârnise din nou şi acelaşi gest a lui Jack îi potolise: Vă rog, puţin respect! Cineva de sus o priveşte şi nu mă refer la tatăl ei! Haideţi să începem acest bal, fără reproşuri! Să fim civilizaţi! Licitaţiile se fac în biroul Consilierilor, la etajul unu!
Acestea fiind spuse, Jack doar a zâmbit din nou, făcând semn orchestrei din spatele lui să continuie cu valsurile, coborând de pe scenă aranjându-şi costumul şi îndreptându-se spre locul în care mă afla eu şi Lucas; Consilierii plecând deja la etaj.
– Lucas Nevada! Ce onoare! a rostit Jack. Presupun că a fost un ton batjocoritor, fiindcă dacă stau bine să mă gândesc figura lui Jack arăta puţin dispreţ.
– De asemenea, Sire! a răspuns politicos Lucas. Din câte văd celor mai învârstă li se spunse “Sire”. Memorat!
– Ai adus o Maxwell! Eşti şters de pe lista neagră a Regelui! Data trecută aproape ţi-a scos inima din piept, fără ca unul din noi să clipească! a spus Jack, amuzat, apoi atenţia lui căzuse pe mine, luându-mi mâna şi sărutându-mi-o galant: Permite-mi să te invit la acest dans!
Ceva nu-mi plăcea la individul ăsta colțuros. Pur și simplu, nu-mi plăcea prezența lui arogantă. Părea că totul i se cuvinte, iar faptul că era sub aripa Tiranului, îi dădea o forță peste ceilalți.
– Invită-mă! am rostit, ridicând bărbia, afişând un zâmbet superior.
– Avem temperament! a constatat, zâmbindu-mi provocator, apoi a adăugat: Bine, atunci! Vrei să dansezi?
– Sigur! am răspuns, acceptând mâna lui, care acum mă ducea pe paşi de vas. Mă învârtea fără pic de efort. Deși senzația era ciudată din cauza aerului rece pe care-l emana, mai înfricoșător era privirea lui, cu venele proeminente în jurul ochilor săi.
– Oare vei fi pregătită pentru ce va urma? a întrebat Jack, parcă pentru el. Dar nu asta contează, oricum vei vedea! adăugă, arogant, pe un ton evident superior lui mă înfricoșa şi dispăru din peisaj, lăsându-mă singură.
Toată atenţia era asupra mea, fiecare vampir din încăpere, fie de la balcoanele interioare, fie de la mese se uita la mine insistent. Frica creştea în mine, inima pulsându-mi tare, tresărind, imediat când o mână rece ca gheaţa mă luase de încheietura mâinii:
-Uşor, Irina! Vocea m-a întors spre posesor: Lucas. Trebuie să te duc în biroul Consilierilor! a adăugat, mândru.

 


Citește și:  Capitolul 13
                       Capitolul 12
                       Capitolul 11
                       Capitolul 10
                       Capitolul 9
                       Capitolul 8
                       Capitolul 7
                       Capitolul 6
                       Capitolul 5
                       Capitolul 4
                       Capitolul 2
                       Capitolul 1
                       Prolog
                       Descrierea cărții

Lasă un răspuns

Înapoi sus