De mai bine de jumătate de oră, ne strânsesem în biroul lui Klaus, iar niciunul dintre noi nu îndrăznea să scoată vreun sunet, de parcă le tăia cineva limbile.
Klaus era așezat la biroul său, jucându-se energic cu invitația pentru bal, eu stăteam într-un colț al încăperii zărindu-i pe toți cum stăteau îngândurați sau își căutau cuvintele.
Jasper era singurul care stătea rezemat pe canapeaua de piele maronie din dreptul biroului de stejar al lui Klaus. Fuma din pipa sa, neexistând pe chipul său nici un fel de grimasă, care să-i trădeze starea.
Nu știu de ce trebuia să existe această atmosferă dramatică, nu exista șansa de a refuza invitația Tiranului, iar lucrul ăsta se știa foarte bine de către toți din încăperea asta sobră, din cauza maroniului închis ce predomina spațiul.
– Klaus, rosti, calm, Jasper.
Unchiul meu se întorsese brusc către Jasper, de parcă de acolo urma să vină cea mai mare amenințare la viața sa:
– Nici gând, am făcut o promisiune fratelui meu. Nu-i voi pune fiica în pericol!
– Nu fii prost! insistă Jasper.
Mama se foia nevrotic în fotoliul ei:
– Domnule Powlie, nu e cazul să insistați!
Jasper pufni, ușor, în râs:
– De când simplele femei discută strategii, Klaus?
Nu era un misogin, dar nici nu considera că femeile care nu și-au asumat titulatura de vânător au dreptul să discute. Jasper este un om strict, când vine vorba de lucrurile sensibile și mai ales în dorințele sale de-ași atinge obiectivele. Deși pare un domn, poate renunța la maniere pentru a obține ceea ce vrea.
Klaus încuviință și o rugase pe mama să stea tăcută sau să iasă:
– Este suficient aerul ăsta sufocant de aici, nu e cazul să iscăm discuții suplimentare! Evelyn, ori aici, ori afară!
Nu m-a surprins când aceasta s-a ridicat, încruntată ieșind, trântind ușa. Contrar mie, mama este o femeie mai supusă, cu frică de Dumnezeu și ține la datinile străvechi dintre femeie și bărbat.
– Revenind, lucrurile sunt foarte simple! continuă Jasper, imediat cum mama dispăruse din încăpere.
– Stai puțin, Jasper! Ce te face să crezi că lucrurile sunt așa cum se zvonesc a fi? rosti Axel, unul dintre cei mai buni vânători antrenați de însuși Klaus.
M-am încruntat, neștiind despre ce lucruri s-ar fi zvonit, mai ales dacă erau din curtea Tiranului. Nu se știau lucruri concrete și nici nu îndrăznea cineva să bârfească despre ce se întâmpla acolo, de frică să nu se audă.
Klaus ignoră întrebarea lui Axel, făcându-i un semn scurt din cap să nu insiste:
– Jasper, e clar că în seara balului cineva o va alege pe Irina! Dacă lucrurile sunt chiar așa cum ne-au spus muștele de energie, atunci oricum ar fi, nu am cum să trimit pe nimeni cu ea în palatul Tiranului!
Muștele de energie? Am rostit în gând. Nu știam că ar mai exista. Sunt singurele muște pacifiste, care nu erau sub dominația colțuroșilor. Se zvonește că această specie a descoperit verbina și asta a fost cauza pentru care rasa a dispărut. Fiind creaturi care se ocupau cu vindecarea, cunoșteau atribuțiile fiecărei plantei.
– Voi sunteți conștienți că vorbiți de viața mea? Și dacă e să punem ceva la cale, ar trebui luată în calcul și părerea mea! am rostit, plictisită de felul în care alegeau să gestioneze situația.
S-au întors spre mine surprinși, de parcă ar fi uitat că eram aici, cu ei.
– Klaus, mă antrenezi de mică și știu suficient de multe lucruri, încât să știu că nu ai cum să plătești pentru libertatea mea așa cum i-ai promis tatei! E clar că Jasper are dreptate și că dacă vrem să alungăm muștele de aici și să revendicăm ce e al nostru, ai nevoie de cineva din interior! am spus, apropiindu-mă de biroul său.
– Care-ți e planul? întrebă Klaus, nonșalant.
– Mergem la bal, mă apropii de consiliul Tiranului, intru în palat și apoi improvizăm!
Klaus se uită la mine insistent, apoi schimbă câteva priviri cu Jasper, care aprobă încrezător.
– Irina, scuze că intervin, dar n-ai stat în preajma unei muște ca să vezi cât de… încercă Jax să intervină, dar Jasper îl întrerupse:
– În patrulele noastre, o vom băga pe Irina, iar Axel îi va păzi spatele pentru orice eventualitate. Orice problemă are cel puțin o rezolvare, Jax!
Se vedea clar că între cei doi lucrurile nu erau foarte bune și, de fapt, niciodată nu au fost. Fiind două personalități total diferiți, iar Jax pare că încă a păstrat un sentiment puternic de dispreț față de Jasper și nu ratează niciodată ocazia să arate astea tuturor.
În momentul în care Klaus a trebui să aleagă al doilea om din breasla vânătorilor a trebuit să aleagă între Jax, fostul consilier și Jasper, al treilea în comandă de pe vremea tatei. Inversarea funcțiilor celor doi nu i-a priit bine lui Jax, dar ăsta a fost modul prin care Klaus a dorit să-l învețe minte pe Jax: dacă nu ai atitudinea potrivită, nu contează cine te susține.
– Deci, s-a hotărât! a rostit Klaus, masându-și tâmplele.
– Ați înnebunit cu toții! spuse, printre dinți Jax.
Comentariul nu venise bine pentru o personalitate dominantă ca a lui Klaus.
Se ridicase brutal, sprijinindu-se cu pumnii în biroul său:
– De când îmi pui sub semnul întrebării deciziile?! Dacă nu-ți convine, fă-te căpetenie și unchi, apoi mai discutăm! – respiră adânc, calmându-și nervozitatea din voce – Ședința a luat sfârșit! Rămâne doar Irina!
Am așteptam să se salute bărbătește și să părăsească încăperea, iar apoi m-am așezat pe fotoliu, aproape de biroul lui Klaus.
Pentru câteva momente, o liniște grea se așeză pe umerii noștri.
Oftatul lui Klaus rupse tăcerea dintre noi:
– Va fi dificil să ne aduci informații de interes pentru noi. Nimeni n-a îndrăznit să detalieze nici ce e în curtea palatului, iar dintre noi foarte puțini au ajuns îngrijitori acolo. – se ridică din scaunul său de piele, lucios și se așeză pe fotoliul din fața mea – Dacă vei căpăta zilele astea însemnul breslei noastre, va trebui să-l faci într-un loc ferit de ochii privitorilor și va trebui să vorbesc cu Ronna despre situația asta.
O muscă de energie, ce a ales să se ascundă în sânul breslei de vânători și să se amestece cu ei, iar ca o adevărată maestră în ierburi, Ronna a știut să-și deghizeze bine.
Cu toții avem un miros specific, dat de sângele nostru, așa cum noi vânătorii avem un miros mai puternic, așa și muștele de energie au un miros mai parfumat. Așa că Ronna a ales să nu caute un refugiu în altă țară, ca cei din breasla ei, ci a practicat arta ierburilor și și-a deghizat mirosul.
Colțuroșii sunt cei mai atenți la astfel de detalii ale celor din jurul lor, e unul dintre criteriile după care decid dacă îi ești inamic, egal sau slugă.
– Nu ar trebui să ne facem griji acum de ce va urma! Am încredere în tine, ești o Maxwell!
Am zâmbit ușor, ridicându-mă, știind că asta fusese pe ziua de azi, iar de acum trebuia doar să fiu concentrată și gata pentru orice mi s-ar fi ivi în cale.
– Klaus? Dacă nu voi fi aleasă de ei? am întrebat, înainte de a-i părăsi bârlogul.
Se uită la mine, lung de parcă n-ar fi înțeles întrebarea, apoi se încruntă, revenindu-și:
– Sugătorii ăia simt ființele cu suflu cald, iar natura a făcut ca alegerile să mai fie și de partea noastră. Dacă nu e cine trebuie să fie, evită privirea, fii rigidă și nu te mișca foarte mult în preajma lor!
Am încuviințat, ieșind, nesigură, din biroul său.
Avea să mă aștepte o aventură anevoioasă și cel mai probabil orice pas greșit, ar duce la un lucru devastator, iar gândul ăsta îngheța sângele în mine.
Zilele aste ava trebui să mă documentez și să fiu atentă la patrulat alături de soldații lui Klaus.
Nu ar fi fost pentru prima dată, dar sigur acum aveam să fac parte din adevăratele patrulări și intervenții, dacă ar fi cazul sau cine știe, poate zilele până la bal vor fi plictisitoare și nu voi reuși să-mi iau însemnul.
Un însemn celtic ce-ți dădea cu adevărat titulatura de vânător, iar ăsta era visul oricui, implicit al meu.
Nu știu dacă aveam o ură nativă față de colțuroși, dar cert e că îi detestam pentru raidurile macabre pe care obișnuiau să le execute, dacă Tiranul solicita astfel de lucruri.
Deși era conștient că existăm printre ființele cu suflu cald, pe Tiran nu părea să-l deranjeze breasla noastră și cel mai probabil ne considera simple furnici în comparație cu soldații săi, adevărați țânțari.