Simțeam cum lumina soarelui îmi lovea chipul, iar mișcarea bruscă a mașinii de a se opri, mă trezise instant din somn.
Realizasem imediat că ajunsesem acasă, iar așa numitul bilet de întoarcere funcționase.
Șoferul îmi deschise portiera, oferindu-mi mâna pentru a mă ajuta să ies. Eram oarecum amorțită din cauza somnului zdruncinat de care avusesem parte.
I-am mulțumit cu o simplă înclinare a capului, apoi m-am uitat în jurul meu cu ochii critici. Nimic nu se schimbase de când am plecat. Nici măcar frica mașinilor negre ale muștelor nu dispăruse. Puteai vedea oamenii cum intrau repede în case și se ascundeau după perdele căutând bârfa zilei. Deși le era frică, nu puteau sta departe de a afla ce se întâmplă. Cumva faptul că era zi îi liniștea.
Mă surprinse să văd faptul că unii dintre cei cu suflu cald se opreau în pragul ușii analizându-mă de parcă se așteptau să mă vadă însoțită.
Mi-am întors atenția spre șofer, care nu plecase. Avea o poziție dreaptă de neclintit. Aștepta să intru în casă, probabil.
Am pornit agale spre casa mamei, încercând să ignor privirile curioase ale celor cu suflu cald și privirea insistentă a șoferului.
Klaus fusese cel care ieșise din casa mamei, în grabă. Am reușit să o zăresc pe mama în pragul ușii, probabil Klaus voia să se asigure că nu există niciun pericol.
Niciunul nu am spus nimic, ci doar am intrat în casă, prilej cu care șoferul plecase imediat. Cel mai probabil șoferul voia să se asigure că voi fi teafără, sigur avea ordine clare.
– Deci? întrebă Klaus, imediat ce se asigură că șoferul nu era prin zonă.
Nu am spus nimic, ci am întins geanta pe care o aveam cu mine:
– Biroul unui consilier se află fix în biblioteca castelului. Nu mi-a fost greu să iau câteva lucruri de acolo, am rostit.
Mama răsuflă ușurată, lăsându-mă în sufrageria casei doar în prezența lui Klaus, care acum analiza documentele pe care le adusesem:
– Sunt bune! Ne arată câți oameni au și locațiile de care dispun.
Se opri din când în când analizând fiecare rând în parte:
– Asta ce e? mi-a întins o carte familiară mie.
– E istoria lor, am răspuns luând cartea și trecându-mi mâinile peste ea.
– Nu ne interesează, dar restul hârțoagelor sunt bune! Le-a pus deoparte, așezându-se mai bine în fotoliul său, apoi își încrucișă mâinile în poală: Cum ai reușit să vii?
– Să zicem doar că mi-am enervat stăpânul! Am rostit ironic, amuzată de situație.
– Pe Jack?
– Așa am crezut și eu, dar nu. Pe Tiran!
Chipul lui Klaus împietri deodată și dacă ar fi putut s-ar fi albit instant. Cert e că pentru prima dată îl vedeam pe Klaus înmărmurit de parcă ar fi văzut o fantomă.
– Stă, aa, stăpânul tău e Tiranul? întrebă pe un ton nesigur.
Am încuviințat, conștientizând gravitatea situației. Văzând că starea lui Klaus nu se ameliorează, am început să îi povestesc despre fiecare zi pe care o petrecusem în stupul de muște.
Așa i-am explicat faptul că singura femeie din Consiliu era Clarissa, o femeie vampir foarte bătrână, care avea biroul în biblioteca imensă din castel.
Am început să îi spun cum în fiecare seară vizitam biblioteca, știind că nu avea să fie Clarissa la acele ore și rescriam documentele care mi se păreau mai de interes pentru vânători, documente ce aveau semnăturile tuturor celor din Consiliu, mai puțin a Tiranului.
Îi povestisem până și despre locul în care Tiranul stă, preferând să fie izolat și singuratic, cât și despre pumnalul însemnat de Vatican.
– Este o colecție de trei pumnale. Unul îl avem și noi. Tatăl tău a reușit să facă rost de unul, îmi spuse Klaus, oprindu-mă din povestirile mele.
O tăcere se așeză între noi, însă mama fusese cea care spărsese gheața, invitându-ne la masă. Liniștea continuă și în bucătărie, de parcă niciunul dintre noi nu îndrăznea să-l deranjeze pe celălalt în timp ce mânca.
Așa că lucrurile au decurs foarte monoton până ce Klaus a decis că este cazul să mergem la vânători. Odată ce am ajuns în biroul renumitului Klaus, a trebuit să reiau explicațiile și poveștile și pentru apropiații unchiului meu, în timp de el înmâna documentele pe care le adusesem.
Noutățile aduse de mine și lucrurile pe care le spusesem stârniseră tot felul de teorii printre cei prezenți, însă vocea calmă a lui Jasper afirmă:
– Deci muștele de energie au avut dreptate. Și totuși de ce ești aici?
– Poftim? am rostit, nesigură.
– De ce ești aici?
– Jasper, rosti Klaus, dorind să-l facă să tacă, dar nu reuși:
– Nu, Klaus. Ea a luat documentele, indiferent de modul în care le-a luat, trebuia să găsească altă metodă de a ni le trimite, iar ea trebuia să rămână lângă Tiran, numai așa va ști sigur care sunt viitoarele lor mișcări, fiindcă nu cred că sugătorul ăla de sânge nu are ceva de spus când vin consilierii cu propunerile.
– Ce sunt muștele de energie? am întrebat, ignorând complet cuvintele lui Jasper.
– Sunt un fel de muște vegetariene, dacă are logică, rosti Klaus, scărpinându-se la ceafă.
Jasper oftă zgomotos, parcă deranjat de ce se întâmplă în birou:
– Sunt vampiri doar metaforic. Sunt niște vrăjitoare, care au capacitatea de a citi viitorul și de a folosi energia Universului în favoarea lor, dacă asta doresc. Au propriul lor crez și nu sunt de partea nimănui. Cea care ne dă nouă informații a lucrat în palatului Tiranului, înainte ca ăsta să-și pună tabăra în orașul nostru. Acum, că ți-am explicat ce cauți aici?
– Tocmai ce am spus, că m-a lăsat să plec! am rostit, pe un ton ridicat.
– Doamne iartă-mă, tu te auzi? Nimeni nu a observat nimic din toată povestirea asta? rosti Jasper, exasperat.
Biroul devenise pustiu, fiindcă nimeni nu știa ce să-i răspundă lui Jasper, iar acum că punea problema așa circuitele creierului meu începeau să funcționeze cu tot felul de teorii. Jasper vorbi din nou:
– Știe că a luat documentele, a lăsat-o anumit să plece. Ce stăpân își lasă sluga, fără resentimente Irina, nesupravegheată?! Până și o femeie de serviciu e supravegheată, darămite o aleasă?!
Din biroul pustiit devenise un birou plin de șoșoteli și agitație, fiecare începând să se apere fiindcă nu se gândise la asta, alții argumentau că ipoteza lui Jasper e greșită, iar Klaus căzuse pe gânduri.
– Peste trei zile se va ține un eveniment foarte important pentru muște, iar informatoarea noastră va fi acolo, așa că ai face bine să te duci cu ea înapoi la Tiran! rosti Jasper, mai mult ca un ordin.
– Peste trei zile e luna roșie, rosti Klaus, ca prin vis.
– Ce se întâmplă atunci? am întrebat, nesigură.
– Se vor aduna sugătorii cei mai importanți sub umbrela muștelor de energie pentru a discuta tot felul de chestii și implicit de a-l sărbători pe Ezra. E un fel de eveniment dat în cinstea măritului vampir, Ezra, rosti Jasper, trăgând un fum din pipa sa.
Klaus se ridică de la masă, încuviințând spre Jasper de parcă ar fi vorbit telepatic. Obișnuiau să facă asta, ceea ce era de înțeles din moment ce Jasper pentru Klaus este ca o prelungire de care orice conducător are nevoie.
– Adu informatoarea și să punem planul la punct, spuse Klaus, ieșind din birou, fără să aștepte vreun răspuns de orice fel.
Tot ce am făcut, în acea zi, a fost să-l urmez pe Jasper peste tot, până când momentul a fost oportun pentru a cunoaște informatoarea vânătorilor.
Și deși credeam că va veni repede momentul, Jasper amână de fiecare dată clipa întrevederii.
Așa că restul zilei am petrecut-o în compania lui Jasper, ascultând tot felul de ordine pe care acesta le dădea, observându-i și învățându-i fiecare tic pe care îl făcea atunci când fuma din pipă sau când mânca sau chiar când se plimba pe teritoriul vânătorilor.
Începeam să cred că pe cât de înțelept este, pe atât de fixist poate fi cu lucruri pe care alții le-ar considera banale, nesemnificative.
O zi întreagă am petrecut-o așa, schimbând puține vorbe cu Jasper și așteptând momentul în care acesta va decide să ne vedem cu mușca de energie. Însă acest moment întârzie să apară enorm de mult.
Abia la ora unu noaptea, Jasper îmi făcu semn să-l urmez, fără să-mi dea niciun fel de indiciu cu privire la locul în care aveam să merg de data asta.
Jasper m-a condus în adâncul pădurii care înconjura teritoriul vânătorilor, unde se găsea o casă veche și totuși părea bine întreținută.
În pragul ușii se afla o bătrână, care părea să ne aștepte:
– Credeam că nu mai ajungeți și că se va răci ceaiul, rosti, invitându-ne în casa ei.
Mirosuri florale îmi inundasera nasul, sesizând că deține multe flori în casa ei mică.
Ne-a așezat la o măsuță mică, în timp ce Jasper îmi făcea cunoștință:
– Ea e Rania, un vampir de energie.
– Ea e aleasa Tiranului, rosti bătrâna zâmbind.
Odată ce introducerile fuseseră făcute, iar Jasper i-a adus la cunoștință toate cele întâmplate, Raina venise cu ideea pe care cu toții o știam: să fiu însoțită de ea la momentului lunii roșii.
Rania nu părea surprinsă de cele povestite de Jasper, dar cumva părea ușor în dezacord cu Jasper privind teoria lui cu documentele contrafăcute. Cu toate astea nu-l contrazise nicicum, ci doar îl asculta atent și îl mai completa din când în când.
În cele din urmă Jasper alesese să plece și să mă lase la Raina, care se oferise să-mi pregătească o cameră unde să dorm și să reluăm discuția următoarea zi, știind că aveam nevoie de somn înainte de a începe pregătirile pentru evenimentul lunii roșii.
Am profitat de oferta ei și m-am culcat imediat, știind că în câteva ore avea să mă pregătească cum se cuvinte pentru următorul eveniment și avea să-mi spună cum ar trebui să decurgă lucrurile.
– Trebuie să avem o strategie ca Tiranul să te abordeze. Voi anunța prezența ta informal ca el să fie acolo.
Cuvintele Raniei îmi rămăseseră în cap, adormind cu gândul că trebuia să fiu în formă pentru ce va urma.