M-am trezit amorțită, fiindcă dormisem într-o poziție total inconfortabilă. Nu puteam să-mi scot din minte faptul că puteam avea gândurile monitorizate.
M-am ridicat din pat, sesizând, după întunericul care mă înconjura, că era seară. Aerul proaspăt care înconjură întreg domeniul te făcea să dormi mult. Am mers încet până la geam, admirând cum întreagă grădină era luminată de lămpi micuţe înfipte în locuri potrivite, iar stelele parcă concurau cu lumina artificială.
Mi-am îndreptat spatele, oftând. Am început să mă uit atent la fiecare stea de pe cer, parcă cerând răspunsuri la întrebările care îmi inundau capul. Știind că Demetri putea să-mi citească gândurile, mintea mea refuza să se gândească la misiunea destinată, tot ce îmi atrăgea atenția era curiozitatea modului în care putusem să iau contact cu el, astfel încât să se întâmple ce-mi spusese Clarissa.
Mi-am masat capul, îndreptându-mă de geam şi ieşind din camera mea, ducându-mă spre ieşirea din spatele palatului, care mă ducea spre grădina spre care aveam mereu privelişte.
Simțeam nevoia să îmi aerisesc plămânii. Nu mai luasem o gură de aer sănătoasă, fusesem închisă în palatul ăsta.
Observasem privirile celor care încă se mişcau pe aici cu treburile lor. Deşi o fiinţă umană fiind, îmi conduceam rasa şi totuși puteam vedea în ochii ura unora, dezgustul altora, milă şi frică celor mai în vârstă.
Am vrut să mă înfrunt cu lumea creaturilor nocturne şi am căzut în capcana lor. Începea să mi se joace o senzație ciudată, caldă în grădinile domeniului. Mai mult, trebuia să am grijă să nu fiu deconspirată, trebuia să fac cumva să-ți țin la curent pe cei de acasă cu lucrurile pe care le aflasem și le văzusem aici.
Am ieşit pe uşile imense, dorindu-mi să scap de privirile pe furiş aruncate mie, nu trebuia să atrag atenția asupra mea.
O adiere de vânt îmi lovise faţă şi se jucase cu firele de păr rebele, stârnindu-mi un mic fior pe şira spinării. Nu mai simţisem un aer aşa de curat şi pur, iar asta, sigur, se datorită ierbii şi copacilor din jur.
Am mers pe drumul pavat cu pietre şi luminat de acele felinare mici. Mă oprisem în dreptul unui tufiş cu trandafir, luând unul şi punându-mi-l în păr.
O adiere rece, mult prea rece, îmi stârni fiori reci pe spate și totuși încă o senzație se trezise în mine – frica. Ştiam că nu e vântul, așa că am preferat să mă întorc indiferentă, fiind uimită când l-am văzut pe Lord Edmond.
Clarissa îmi făcuse cunoştinţă cu el în seara balului. Păruse dezinteresat de orice, în acea seară, dar acum mă privea cu o dorinţă ciudată.
Avea un smoking pe el, cu mâinile la spate şi-mi admira trandafirul din păr:
– Ce seară minunată, nu?
– Da, este, Sire! am răspuns, aducându-mi aminte ce-mi spusese Clarissa despre respectarea titlurilor. Colțişorii ăştia puneau accent pe statuturile lor şi nu mă mira.
– Te rog, spune-mi Ed! a spus, chicotind, întinzând mâna spre mine: – Însoţeşte-mă la o plimbare prin grădină!
Rămăsesem uimită de tonul autoritar pe care-l folosise și parcă se chinuia să nu-și trădeze propriile intenții.
Mă uitam la mâna lui şi la surâsul lui şi, evident, la ochii ce parcă-i străluceau. Ceva nu era bine!
Sângele tău!
Vocea aceea îmi răsună, din nou, în cap. Nu înţelesesem la început la ce se referă, dar imediat am făcut conexiunile, când surâsului lui Edmond devenise mai puternic, lăsând puţin din colţi săi la iveală. Vampirii nu-şi arată colţii oricând, Clarissa îmi explicase că arătarea lor e pentru respectul oferit unui Rege sau înainte de a se hrăni.
Sângele tău!
Vocea repetă aceste cuvinte, aducându-mă cu picioarele pe pământ.
I-am zâmbit cu grijă lui Edmond, trecându-mi mâinile peste fusta lungă şi luând-o puţin de capete, deşi nu era nevoie. Trebuia să am un pretext pentru a evit atingerea mâinilor noastre.
Edmond a chicotit, dar mi-a făcut semn să merg înainte, venind în dreptul meu.
– Te-ai acomodat aici, domnişoară? m-a întrebat, punându-şi mâinile la spate.
– Da, am răspuns, uitându-mă în jos, oferind un oftat.
Prostă idee cu oftatul! Vocea se auzi din nou. Mă întreb unde era de auzea tot? Oare pot să-l blochez?
E cam greu să faci manevre din astea, femeiușcă!
Începea să mă enerveze extrem de tare! Nu e drept să-mi intre în gânduri şi să-mi vorbească ca un al doilea conştient! E nedrept!
– Ştii ce a păţit Jack, nu? întrebarea lui Edmond, îmi atrase atenţia, sesizând că ajunsesem în faţa palatului, pe partea laterală cu turnul. Erau puţini vampiri care se plimbau, pe aici.
Odată cu apariția mea, vampirii începuse să caute mai multe motive să fie în același loc cu mine. Aşa s-a întâmplat în seara balului. Unul din vampiri, Contele Frank rămăsese în compania mea, chiar dacă hrănitoarea lui îi făcea avansuri şi îi tot sugera să se retragă. A fost nevoie de Clarissa pentru a-l alunga pe colțişor, în acea seară.
– Nu, am rostit, analizând fiecare privire. Aceeaşi privire strălucitoare ca a lui Edmond era evidenţiată pe chipul celorlalţi vampiri din zonă. Instinctiv, mi-am întors capul spre turn.
– L-ai cunoscut? m-a întrebat, observând unde mă uitam.
– Nu! Răspunsul meu ieşise imediat, speriată de ce tocmai se întâmpla.
Eram înconjurată de acei vampiri care deja se aflau afară, Edmond fiind în cerc cu mine, apropiindu-se ameninţător. Încercam să ajung la mica țepușă ascunsă printre voalurile rochiei pe care o purtam.
– Atunci, ne va fii uşor să-ţi gustăm sângele! a rostit unul din ei. Un icnet ieşise din gura mea, speriată, încercând să găsesc o scăpare. Reușisem să apuc țepușa și să o poziționez pentru a mă apăra.
– Miroase aşa de bine sânge ei… a rostit altul, parcă confirmând ceea ce toţi ştiau deja.
Băteam în retragere, făcând paşii înapoi cu frică, erau prea mulți ca să mă lupt cu ei, dar dacă aș pune doi la pământ poate aș putea să transmit un mesaj acestor muște pentru a mă lăsa în pace.
Edmond îşi folosi viteza supraomenească, luându-mă de talie, întorcându-mă cu spatele la el, cu o mână împingându-mi bărbia, astfel încât capul meu să se lase pe spate şi într-o parte, apoi mi-a dat părul, dezvelindu-mi zona gâtului.
Frica îmi creştea în vene, iar tot ce am reuși să fac a fost să îi înfig țepușa în picior.
Ştiam că trebuie să fac ceva, nimeni nu avea să mă salveze şi aveam să ajung în câteva momente cina unor vampiri flămânzi.
– Scârbă! a rostit Edmond, nervos, împingându-mă de lângă el. Însă o muscă reușise să mă prindă din nou. Fără să stau prea mult pe gânduri, l-am atăcat și pe cel de-al doilea, dându-i un cap în gură băiețește.
O asemenea lovitură era una minoră pentru vampiri, dar suficient, în situaţii de acest gen, ca să-l fac să se dezchilibreze şi să pot fugi.
Bine, ultima soluţie cu fugitul era imposibilă.
Cel de-al treilea mă prinsese de mâini, ţinandu-mă strâns, făcându-mă să scap țepușa, moment în care cel de-al patrulea se poziționase în fața mea, asigurându-se că nu mai evadez.
Privirea lui Edmond devenise cu adevărat înfricoşătoare, venele, de sub ochii însetaţi şi aproape roşii, accentuându-se, iar pielea devenindu-i mai palidă. Noua înfăţişare mă sperie şi ştiam că tocmai mă jucasem cu nervii unui vampir, care acum îmi va lua viaţa.
Nu mai aveam cale de scăpare.
O pocnitură parcă a unor lanţuri se auzi, în fundal, iar o adiere ca gheaţa îşi făcuse prezenţa. Am sesizat că Edmond nu se apropie de mine, iar braţele celui care mă ţinea parcă devenise nesigure.
Am îndrăznit să mă uit la motivul acestei schimbări. Patru vampiri erau în jurul lui Edmond şi a unui vampir necunoscut.
Chiar dacă stătea cu spatele la mine, puteam sesiza nervozitatea acestui nou vampir. Avea o pereche de blugi negri, prăfuiţi şi o cămaşă albă, murdară în unele colţuri, descheiată şi cu mânecile suflecate până la coate.
Se vedeau muşchii şi pielea albă, dar ceva era ciudat. Nu era aşa de palidă, ci era chiar aproape ca unuia cu suflu cald. Tipul mârâise surpinzător de tare și imediat, făcusem legătura: mârâitul… era a lui Demetri Alexander Benedict.
Făcusem ochii mari, uitându-mă la cât de priceput era şi la cât de bine se lupta cu vampirii. Îl luase pe Edmond de gât, ridicându-l în aer, mârâind şi mai tare, apoi cu cealaltă mână a introdus-o în pieptul lui, scoţându-i inima într-o clipită, lăsând corpul să cadă pe pământ.
Mă întrebam cum de restul nu erau ieşiţi şi nu priveau show-ul?! M-am uitat spre palat şi am sesizat că erau unii la geamuri privind speriaţi. De fapt, erau toți uimiți și ieșiți, opriți din ceea ce făceau și se uitau la ce se întâmpla.
Cei ce erau în jurul lui Demetri au încercat să-l atace, dar Demetri a mârâit şi a început să se lupte şi cu ei. Oare ei chiar nu ştiau cine e?! Îi omorâse imediat pe cei care s-au împotrivi, iar cei trei care erau lângă mine s-au aruncat în luptă ca niște găini inconștiente.
Tipul care mă ţinea m-a aruncat în primul copac, vederea devenindu-mi înceţoşată, dar am încercat să mă ridic.
Demetri îi nimicea, pe rând, pe toţi, fără să făcă prea mare efort. Cei cu care venise Demetri, începeau să curețe zona.
Demetri ăși luă puțin având pentru a mârâi spre palat. Urla cu o forță imensă spre toți care-l priveau:
– Nimeni nu se va atinge de Irina!
Mă speriasem de tonul lui, iar asta mi-a provocat un mic ţipăt, făcându-l să se uite la mine.
Avea ochii şi roşii şi negri, iar venele de sub ochii accentuau cele două culori, iar acele riduri precum cele ale lui Ezra erau puţin vizibile; colţii erau bine evidenţiaţi şi sângele de pe el: Arăta ca un tiran!
Mă privise în ochii, venind, într-o clipită, lângă mine, revenind la înfăţişarea lui. Ochii căprui verzui şi pielea puţin palidă. Acum, arăta ca un bărbat!
– Eşti dorită de toţi! Așa că ai grijă, te rog! îmi spusese în şoaptă şi calm, dându-mi părul după ureche, tremurând la atingerea lui rece ca gheaţă. Deşi era mai puţin palid, pielea lui era extreme de rece.
Vocea lui groasă şi încântător de misterioase era familiară pentru auzul meu. Vocea lui era în capul meu mereu.
Atingerea şi privirea lui mă calmase, făcându-mă să adorm ca prin magie.