Mârâiturile deveneau tot mai insistente pe toată perioada serii și oricât de mult aș fi vrut să mă fofilez din agitația marii încăperi, Jack apărea de fiecare dată, când eram la un pas de a ieși în grădina din spate a palatului.
Deveneam din ce în ce mai curioasă și fierbeam să fac cumva să ajung la sursa acelor mârâituri, așa că decisesem să-mi confirm existența lor:
– Scuză-mă că te întrerup, dar tu auzi acele mârâituri înfundate? l-am întrebat pe Jack, care se afla în momentele de glorie, explicând cât de important este el pentru Consiliul vampirilor.
Procesând întrebarea mea, Jack mă fixă instant cu privirea, simțind cum devine agitat și nervos. Părea că vrea să-mi rupă capul de pe umeri și să mă ascundă undeva departe pentru a nu afla nimeni.
– Ai auzenii? m-a întrebat, făcând rost, într-un ritm alert, de o băutură.
M-am uitat la el cu subînțeles, amuzându-mă în sinea mea de stângăcia sa. Nu se aștepta la o așa curiozitate din partea mea; totuși, îmi confirmase ceea ce mă tot măcina.
– Oh, haide!
– Irina, încetează cu prostiile astea! Vocea lui nu fusese deloc prietenoasă sau amabilă, ci agresivă, iar gândul la faptul că-mi doresc să am capul pe umeri în continuare se accentuă.
– Mârâitul ăsta e foarte insistent, Jack! Aș vrea să știu despre ce este vorba!
Insistența mea nu părea să fie agreată de Jack, apucându-mă brutal de mână, pentru a mă atrage periculos de aproape de el:
– Indiferent de motivul tău în palatul ăsta, tot îți pot rupe gâtul ăla fin!
Cu toate că nervozitatea se simțea în glasul și strânsoarea sa, mârâitul acela nu ezită să apară, făcându-l pe Jack să se desprindă de mine ca ars și folosindu-și abilitatea de muscă de a dispărea fără urmă.
Am rămas singură, uitându-mă în jur.
Se pare că deși discuția dintre mine și Jack părea aprinsă, nimeni nu făcuse niciun fel de gest pentru a dezvălui faptul că dialogul ar fi fost ascultat.
Nu le-am dat foarte multă atenție așa că am revenit la curiozitatea mea. Am pornit hotărâtă să ies din această încăpere, iar acum că Jack nu era prin preajmă să mă oprească, știam că planul meu avea să fie un succes.
Sau cel puțin așa am crezut, odată ce am văzut-o pe Clarissa blocându-mi ieșirea:
– Neh, neh, nu pleci nicăieri. Va trebui să te retragi în camera ta, fiindcă mâine va fi o zi lungă pentru tine. Vocea ei era calmă și totuși nu lăsa loc de interpretări sau posibile eschivări.
Am dat ochii peste cap, acceptând totuși că această seară mă obosise.
***
Nu am avut o problemă cu somnul și nici cu trezirea pentru micul dejun, credeam că avea să-mi fie greu, însă nevoia de a descoperi ce-mi oferea noua zi era un sentiment mai puternic decât orice altceva, plus că aș fi putut să caut, azi, sursa mârâitului.
– M-am gândit că poate vrei să știi despre șarada elitei, nu? rosti Clarissa, în timp ce își punea zahăr în cafea.
Prelungisem micul dejun, deoarece simțisem nevoia de mai multă hrană decât ar fi avut Clarissa. Bănuiesc că își luase cele necesare înainte de a se întâlni cu mine.
Fără să stau pe gânduri, am încuviințat, urmărindu-i gesturile.
M-a dus într-o bibliotecă. Un loc imens și plin de cărți, cu rafturi până la tavan, iar la fiecare capăt erau scări mobile din lemn. Încăperea avea în mijloc o masă mare maronie, prea mare pentru gusturile mele.
Clarissa dispăruse de lângă mine, ajungând în partea dreaptă a bibliotecii, luând o carte.
Mi-a făcut semn să vin la masă, unde ea apăruse cu o carte imens de groasă şi veche, coperta având-o din lemn gros, iar filele erau distruse în unele locuri, arătându-şi vechimea.
Mă uimea delicateţea cu care Clarissa deschidea cartea misterioasă şi cu care răsfoia foile parcă făcându-le vânt. S-a oprit la o imagine a unei femei vampir speriate. Avea ochii roşii, iar mâinile şi gura erau pline de sânge.
– Ea a fost prima femeie vampir Elisabeth! a rostit Clarissa, trecând uşor mâna peste poza ei. – A fost singurul om, din acea vreme, care şi-a vândut sufletul Diavolului, devenind femeia lui! Elisabeth, la început, n-a ştiut cu ce avea de-a face şi odată cu pactul făcut, a început să treacă printr-un proces chinuitor, ca un vampir novice. Îşi dorea sânge foarte mult, dar cu timpul, a ştiut să-şi controleze această sete nebună, dar până atunci, ea ucidea neglijent. Îşi lăsa cadavrele acolo unde le seca de sânge, iar asta a speriat oamenii de atunci. Oamenii se fereau de orele de vârf pentru a nu da nas în nas cu pericolul, dar asta nu a oprit-o. Intra peste oameni în casă şi-i omora pe toţi fără regrete.
Era un măcel în Transilvania. Oamenii parcă, pur şi simplu, dispăreau, dar evident Diavolul a oprit-o, ameninţând-o cu moartea, iar asta i-a dat ambiţia pentru a reuşi să se controleze. Cu timpul, oamenii s-au liniştit și şi-au continuat viaţa, însă Elisabeth se simţea singură, aşa că a creat alţi vampiri, rugându-l pe Diavol să-i creeze el primul vampir masculin. Acesta a luat multe din trăsăturile Diavolului, făcând-o pe Elisabeth să pară inferioară, o simplă sugătoare de sânge.
Clarissa se oprise din povestit, arătându-mi o poză cu primul vampir bărbat. Ochii roşii, colţii, sângele şi ridicăturile acelea ciudate de la frunte îl făceau înfricoşător. Clarissa a continuat să povestească, la fel de calm:
– El e Ezra. Vezi, trăsăturile? Colţii, ridicăturile sprâncenelor pe frunte, ridurile. Astea erau lucrurile pe care le dobândise ca fizic. Ezra dobândise şi puterea de a citi gândurile, de a intra în mintea oamenilor, de a-i constrânge, pe lângă viteza, vederea şi auzul, pe care şi cei tineri le aveau.
Lui Elisabeth nu i-a convenit, aşa că a preferat să-l lase pe Ezra singur şi să se descurce, creându-şi singură o armată de vampiri fără ajutorul lui, care ştia să se controleze de la început.
Clarissa îmi arăta, acum, o poză a lui Elisabeth într-o rochie roşie, apoi a continuat:
– Se schimbase radical, iar asta o făcea mai matură. Ezra devenise singurul ei rival, care la rândul lui îşi crease o armată întreagă numai de vampiri bărbaţi. El considera că odată ce dobândise mai multe decât Elisabeth, însemna că bărbaţii au puterea mai mare.
Atunci, Transilvania s-a împărţit în două tabere, partea şi puterea lui Ezra şi partea şi puterea feministă a lui Elisabeth. Putere feministă, fiindcă ea creease mai multe femei vampir decât bărbaţi.
Fiecare din cei doi s-au extins în întreaga lume, iar de fiecare dată când se întâlneau săreau unul la gâtul celuilalt. Ajunseseră și oamenii să cunoască aspectele astea și să profite. Nu le mai era teamă, fiindcă știau că atenția celor doi nu mai era pe ei.
Ezra a reușit să o distrugă pe Elisabeth, după secole, şi să o ţină în cuşcă după el, ca în final, să o ucidă.
A provocat-o în faţa lumii să-şi arate adevărata faţă, iar el ieşea cel victorios. El a propus arsul pe rug, iar aşa au ucis-o pe Elisabeth.
Mult timp Ezra şi armata lui au stat în umbră, adaptându-se vremurilor, însă unii oameni au încercat să-l ucidă. Acei oameni sunt vânătorii de vampiri. Nu sunt oameni în totalitate, ci progenituri ai Diavolului.
Vânătorii de vampiri sunt obsedaţi în a-i ucide pe vampiri, până şi pe oamenii ce le stau în cale. Ei au dobândit de la Diavol o mică forţă pentru luptă şi pentru lipsa de sentimente.
Ezra aflase de existenţa lor şi de modul în care aceştia se antrenau. De aceea, a ales doar cinci vampiri de vârstă medie, pe care i-a testat. Unul singur a câştigat, însă era unul din cei aproape de vârsta medie: Demetri Alexander Benedict.
Era cel mai dur dintre toţi şi era arma secretă a lui Ezra. El şi-a luat o parte din armată şi i-a atacat pe vânători, spunându-i lui Demetri că dacă nu se va întoarce el va conduce din umbră. Ezra dorea ca cei lăsaţi în urmă, să rămână secreţi şi uitaţi de lume, de aceea dorise să atace şi să se lase învins.
Clarissa se uită adânc, continuând:
– Dar nu a fost aşa! O femeie vânător se îndrăgostise de Ezra, sentimentele fiind reciproce. Însă ea l-a lăsat să plece. Demetri rămăsese arma secretă, fiind un tânăr vampir.
După ce apele s-au calmat, Ezra s-a dus după femeia iubită şi a dorit să o facă nemuritoare, dar ea l-a dezamăgit, pentru că atunci când ajunsese înapoi în Transilvania, a găsit-o la casa ei cu soţ. Ezra şi-a jurat că nu va mai avea sentimente şi i-a antrenat pe toţi din armata lui în acest scop, în special pe Demetri.
Ezra ţinea echilibru în lumea vampirilor, dar devenise obsedat după răzbunare, încât îşi ucisese mai mult de jumătate din armată când a sărit din nou într-o luptă cu vânătorii.
Atunci, când a observat cum numărul de vampiri a scăzut ruşinos de mult, a atacat lumea. De aceea a fost războiul dintre vampiri şi oameni.
Demetri a ştiut că Ezra se va lăsa pradă războiului, aşa că a luat conducerea în propriile mâini, după ce a văzut că oamenii nu mai au ce face împotriva vampirilor.
Demetri a dus numele lui Ezra mai departe în lumea noastră, folosindu-i modul de a întreține comunitatea vampirilor combinată cu a oamenilor. De aceea, sunteţi împărţiţi în sclavi, hrănitori.
În timpul războiului, cum Ezra a murit, puterile lui s-au transferat lui Demetri, astfel posesivitatea, violenţa, viteza, văzul, sunetul, mirosul, constrângerea, citirea gândurilor şî pătrunderea gândurilor au devenit mai accentuate!
Demetri însuşi s-a condamnat să fie închis în turnul pe care-l vezi tu, afară în curte. E legat în lanţuri şi orice perete interior de acolo şi din zona turnului au ţepii cu veninul primul vânător.
Clarissa a închis cartea, lăsându-mă cu gura căscată:
– Irina, nimeni nu l-a văzut pe Demetri, în afară de Jack, iar Jack acum e pedepsit de Rege, deci cumva ai luat contact cu el. Cum să-ţi explic? Faptul că l-a pedepsit pe Jack e o premieră, Irina, fiindcă Demetri nu şi-a călcat în picioare niciodată mâna dreaptă de sute de ani. Într-un fel sau altu’, tu ai avut contact cu el şi fiind prima femeie cu care s-a văzut asta i-a provocat posesivitatea. A avut peste o sută de hrănitoare şi toate au murit după nici două luni.
Eram şocată şi nu ştiam ce să mai spun, iar Clarissa mă tot bombarda cu noutăţi:
– Nu ştiu exact cum e chestia asta cu femeile la primul contact pentru vampirii bărbaţi, dar pentru Demetri ştiu că a avut, sigur, un mare efect. E posibil ca dorinţa lui Ezra de a o avea pe acea femeie, să fie acum în Demetri şi, poate, de aceea primul contact cu tine a fost o activare. Nu ştiu ce să-ţi spun, fiindcă nu am nici cea mai vagă idee. Noi femeile vampir nu avem treabă cu felul ăsta de contacte.
– Deci asta e adevărata istorie a muștelor? m-am auzit, întrebând în şoaptă, nereuşind să-mi mişc niciun muşchi.
– Da, asta e, mi-a spus.
– Şi acum? am întrebat-o, revenindu-mi parcă.
– Acum, nu ştiu… Voi încerca să văd ce hotărăşte Jack. E aproape de Rege acum, fiind în turn cu el. Până atunci, bucură-te de libertate şi de puterea de a da ordine. mi-a spus, ajutându-mă să mă ridic şi să merg lângă ea.
– Cum adică puterea de a da ordine? am întrebat, încercând să nu vomit pe covorul din sufragerie. Nu sesizasem când ajunsesem acolo, dar nu mă mai mira nimic. Erau multe detalii pe care vânătorii nu le știau sau mai bine zis nu eram învățați cu această versiune.
– Ţi-am spus, cu toţii presupunem că ai fost singurul om care a avut contact cu Demetri, plus că eşti proprietatea lui de drept, noi suntem obligaţi să-ţi fim la picioare, domnișoară! a rostit Clarissa, aplecându-se în acelaşi mod ca tipa blondă care îmi bandajase rana; apoi dispăru.
Super, acum sunt singură. M-am îndreptat singură spre camera mea şi de fiecare dată când dădeam de un vampir sau hrănitor sau slujitor primeam aceeaşi aplecare a capului şi acelaşi titlu “domnişoară”. Simţeam o fascinaţie pentru tot ce-mi povestise Clarissa, dar în acelaşi timp simţeam şi o curioazitate. Doream să pot găsi o soluție pentru a le trimite celor de acasă cele descoperite.
Dacă Tiranul, al cărui nume abia ce-l aflasem, putea să citească gândurile, atunci misiunea mea devenea din ce în ce mai complicată.