Mă simțeam privită, dar nu de invitații care își vedeau de-ale lor, în spațiul imens oferit de evenimentul balului. Simțeam o pereche de ochi care-mi urmărea fiecare mișcare, de parcă și-ar fi dorit să vadă cum fiecare mușchi din corpul meu se încordează, cu fiecare pas pe care-l făceam.
Oricât de mult m-aș fi uitat în jur, nu puteam să-mi dau seama a cui era această privire, care-mi dădea fiori reci pe șira spinării.
Am respirat ușurată odată intrată în biroul Consilierilor, acea privire își pierduse efectul, iar asta îmi dădea de înțeles un sigur lucru: acea persoană care mă privirea trebuia să fie în sala de bal.
Spre surprinderea mea, nu erau figuri necunoscute pentru mine, în încăperea întunecată, luminată foarte puțin, se afla doar Lazarus și Jack.
– Hai să terminăm toată tărășenia asta, mormăi Lazarus, dând pe gât paharul de whiskey.
Lucas se duse rapid să dea mâna bărbătește cu Jack, în timp ce Lazarus nu schița niciun gest, se uita la mine fără pic de emoție.
– Ți-ai făcut datoria, Lucas, poți pleca. Vocea lui Lazarus era la fel de neutră ca privirea lui. Nu-și trăda emoțiile așa cum Jack o făcea în acest moment. Părea foarte încântat de ce se întâmpla, iar eu nu înțelegeam ce se întâmplă, dar aveam o vagă bănuială.
Balurile de acest gen se făceau pentru afacerile colțuroșilor și mai exact afacerile cu resursa umană, asta însemna doar faptul că urma să fiu dată unei muște.
Odată ce Lucas ieșise din birou, Lazarus i-a atras atenția lui Jack:
– Te descurci sau pot să plec?
Jack și-a luat privirea de pe mine, pufnind amuzat spre Lazarus:
– Doar nu vorbești serios să i-o trimite-mi lui, nu?
Oricine ar fi fost acest lui, Jack avusese o reținere în a pronunța orice despre această creatură, care părea să-i dea fiori.
Lazarus a dat ochii peste cap, oftând deranjat de reacția lui Jack:
– Chiar dacă ești mână lui dreaptă, odată și odată, o să te văd cu inima scoasă!
Odată ce a spus aceste lucruri, eram pregătită să le atrag atenția că mai sunt și eu pe aici, dar nu a fost nevoie fiindcă Lazarus, venise spre mine, ignorându-l pe Jack.
– Doar… inspiră.
– Poftim? am întrebat, confuză.
N-am avut timp să protestez fiindcă Lazarus suflase un praf spre mine.
***
O senzație de rece pusese stăpânire pe trupul meu, devenind din ce în ce mai rece. Instinctiv, am tras ceva pufos pe mine, în starea mea de somn. Am tresărit brusc, realizând că ceva nu este la locul său, implicit realizasem că aveam o plapumă pe mine.
M-am ridicat în fund, observând că mă aflam într-un pat mare, moale și în ciudat senzației mele de rece, îmi era foarte cald de la stratul gros al plapumei care mă învelea.
Mi-am frecat ochii, uimită de frumusețea camerei în care mă aflam. Decorațiunile aurii și toate nuanțele de maro dominau camera, făcând-o să pară extrem de scumpă și elegantă.
După câteva momente realizasem că sunt într-un loc nefamiliar mie. Un sentiment straniu mă cuprinsese, provocându-mi un fior rece pe șira spinării.
Nu înțelegeam cum ajunsesem aici, singurul gând care-mi venise straniu de repede fusese momentul în care Lazarus suflase un praf spre mine.
M-am dezvelit, observând că aveam aceeași rochie pe mine. În fața patului se afla un birou pentru machiaj cu scăunel special, iar biroul părea că avea toate cele necesare și chiar și în plus. În lateral, se afla un imens dulap cu patru uși. Le-am deschis pe rând, sesizând că acele uşi ascundeau compartimente pentru rochii de gală, papucii de toate tipurile, vestimentații obișnuite şi lenjerie intimă.
Asta garantat era camera unei femei simandicoasă, căreia nu îi lipsea nimic. Simțeam că mă sufoc, am închis dulapul, apropiindu-mă de geamul imens. Dând perdelele, ușor, deoparte, am putut observa o grădină imensă și bine îngrijită, ce înconjura mai mult ca sigur acest… palat. Eram într-un loc similar cu un palat, iar asta îmi provoca și mai mulți fiori pe șira spinării.
M-am aplecat, puțin, pe geam și am putut vedea verdele, care predomina grădina bine aranjată şi decorată pe alocuri cu diferite flori ce formau o formă, având în interior o statuetă. Puteam zări nişte scări ce duceau spre o potecă, care te îndrumau spre labirint. Ceva îmi spunea că ăsta era spatele locului, de fapt.
Câțiva oameni îngrijeau labirintul şi grădina imensă și puteam să jur că sunt din breasla mea. Zărisem în partea stângă un turn de castel lipsit de culoare. Mă încruntasem, încercând să-mi dau seama de ce-ar putea fi acolo și de parcă aș fi putut vedea mai bine dacă mă concentram mai tare.
Imediat văzusem şi zidul imens din faţa turnului. Un zid care, de fapt, înconjura întreg palatul, dar acolo, în zona turnului, erau nişte ţepi groşi ca nişte săbii imense înfipte-n zid cu vârful spre turn. Mă înfricoșă acest peisaj întunecat din acea zonă, iar un sunet gutural mă făcuse să tresar, întorcându-mă brusc.
– Nu am vrut să vă sperii, domnişoară! a rostit o bătrână, apropiindu-se să mă ajute să-mi recapăt echilibrul.
Era o femeie plinuţă, purtând o rochie tudoriană, exact ca pentru servitori. Acea rochie neagră cu o cămaşă albă şi un fel de vestă vişnie cu şnur în faţă, iar părul ei şaten cu câteva fire albe, vizibile și prins într-un coc dezordonat. Tipic perioadei tudoriene.
– Sunt Yeva! a rostit, împingându-mă prieteneşte de lângă geam, închizându-l.
– Eu sunt, am vrut să mă prezint, dar Yeva m-a întrerupt:
– Irina Maxwell, ştiu! Toţi servitorii ştiu, mai puţin motivul tău aici, cu excepţia mea!
– Cum adică cu excepţia ta? am întrebat-o, neezitând.
– Eu sunt, ă, cum să spun, administrator și mă ocup de tot ce mișcă pe aici, fiindcă sunt servitoarea Regelui! Eu sunt cea care l-a îngrijit pe Benedict şi l-a susţinut, îi sunt ca o mamă, chiar dacă sunt om. mi-a explicat.
– Cum am ajuns aici? am întrebat, aducându-mi aminte de praful lui Lazarus.
– Lazarus te-a adus în dormitor, Jack e prea lipsit de respect pentru a duce o treabă la bun sfârșit.
Am tăcut pentru câteva momente, iar Yeva a continuat să-mi explice:
– Lazarus mi-a spus că i-a simțit intențiile lui Jack și a preferat să folosească un praf celebru în lumea vampirilor, care te adoarme instant. Vocea Yevei era calmă, iar în timp ce vorbea, mă ghida încotro să mă duc.
Dormitorul în care mă aflam avea baie proprie, am intrat urmată de Yeva, care mi-a făcut semn să mă sprijin de cadă, ce avea ornamente florale, aurii.
– Ai grijă cu Jack, e impulsiv, nici nu se chinuie să se controleze, mi-a spus Yeva, ajutându-ma să-mi desfac corsetul de la rochie.
– Fă un duş, apoi îmbracă-te cu ce-ţi las pe pat şi te aştept la capătul holului! mi-a spus, ieşind din baie, închizând uşa după ea.
Un sentiment de siguranţă mă cuprinse, iar tăria se instala din nou în sângele meu.
În colţul din baie, se afla o cabină de duş. Am dat drumul la apă, apoi aşteptând să se încălzească m-am dus la oglinda imensă cu ornamente asemănătoare căzii.
Era prima oară când îmi admiram chipul după ce avusesem contact cu lumea vampirilor. Aveam cearcăne nu foarte pronunţate, dar vizibile.
Mi-am desfăcut părul încet, pentru a mă asigura că rămân cu păr în cap, scoţând clamele şi agrafele, ce erau încâlcite, apoi mi-am scos rochia, aşezând-o frumos pe un dulapior de lângă chiuvetă.
Am lăsat stropii aproape fierbinţii să-mi cadă pe piele. M-am uitat de două ori înainte să folosesc produsele pe care le aveam la dispoziție.
După jumătate de oră, am închis duşul, deschizând uşa cabinei şi luând un prosop pe care l-am înfăşurat în jurul corpului, ieşind şi ducându-mă la oglindă. Am strâns mai bine prosopul, apoi am ieşit din baie, luând rochia folosită cu mine.
Intrând în cameră, am văzut pe pat o rochie simplă de un negru – albăstrui, ce avea la brău legat lejer un şnur subţire, alb, iar jos, sub ea, erau o pereche de balerinii simpli, negri.
Un zâmbet se juca pe faţa mea şi fără să stau pe gânduri m-am apropiat de pat, dând jos prosopul şi luând rochia pe mine.
Începeam să înţeleg că venirea mea, aici, era aşteptată şi că se plănuise să ajung aici și poate din acest motiv Lazarus nu-i permise lui Jack să facă vreun gest necugetat. Ce-i drept, de când vampirii conduc lumea, fiecare om are un destin deja plănuit.
După ce mi-am pus rochia, am mai trecut odată mâinile peste ea, apoi m-am aşezat la măsuţa de machiaj, uitându-mă atent în oglindă.
Fără să ezit, am ieşit din cameră, uitându-mă spre stângă, sesizând că la etajul meu era o singură camera.
Aşa cum mi-a spus, Yeva se afla la capătul holului, uitându-se la altceva, atenția ei fiind în altă parte.
M-am apropiat de ea, ajung la scări:
– Mulţumesc pentru rochie! am spus, zâmbindu-i.
– Nu mie trebuie să-mi mulţumeşti, ci Regelui, dacă vei avea ocazia, mi-a răspuns, neluându-şi ochii de la ce se pare că o deranja.
M-am uitat la ce se uita ea şi am văzut cum o fată om, cel mai probabil hrănitor, dădea ordine în stânga şi în dreapta pentru a i se găsi rochia. Ea fiind într-un halat, strâns lejer în jurul corpului. Era o roşcată scundă şi puţin plinuţă, dar arăta bine. Cei cărora le dădea ordine se uitau la ea urăt şi o ignorau, fiindcă ei trebuiau să primească ordine de la vampiri, nu la cei din neamul lor.
– Vă puneţi la treabă, azi, slugilor ce sunteţi! ţipă ea, stârnindu-mi o stare de dezgust.
– Ea cine e? am întrebat-o pe Yeva.
– E o hrănitoare nouă. Claudia. De când Jack se culcă cu ea şi-a luat-o în cap! mi-a spus, sărindu-mi în ochii o siluetă zveltă, palidă, intrând pe uşa din spatele roşcatei. Presupusem bine că ăsta e spatele palatului.
Era o femeie vampir, foarte palidă ceea ce însemna că e în vârstă, cu părul şaten prins într-o coadă de cal dezordonată, cu un colier negru şi o rochie mov în stilul celei de pe mine, numai că mulată.
– Ea e singura femeie vampir bătrână, Clarissa. E singura din casa asta. De ea să ai respect, Irina! mi-a spus Yeva, în şoaptă.
– Claudia, nu te-am mai văzut de mult! a rostit femeia vampir, pe un ton ironic, zâmbind arogant. – Văd că te simţi cu un statut înalt, poate ar trebui să-ţi aduc aminte că eşti numai o slugă sexuală pentru Jack sau o hrănitoare oarecare?! a adăugat, făcându-i semn să plece.
Roşcata nu îndrăzni să comenteze, ci se supuse spuselor Clarissei, care-şi îndreptase atenţia spre noi.
– Yeva, adu-o pe Irina la mine, te rog! a rostit femeia vampir, blând. Yeva mi-a atins uşor spate, făcându-mă să cobor scările înaintea ei.
– Bun venit, aici! Vino să stai la masă cu mine, mi-a spus Clarissa, când am ajuns la baza scărilor, luându-mă de braţ, ducându-mă spre o sală din dreapta scărilor, pe care era un hol lung, cu covor roşu, având pe fiecare perete câte un tablou cu diferite personalități. Yeva ne urmărea, însă Clarissa s-a întors şi i-a spus blând:
– Adu-ne mâncare în sufragerie, te rog.
Yeva a încuviinţat, ieşind pe unde am intrat, apoi noi ne-am continuat drumul. Se putea observa o diferență, Clarissa îi vorbea cu blândețe Yevei, iar ea nu părea să o deranjeze nimic de ce o înconjoară.
– S-a auzit de venirea ta, de mai bine de două luni. Surpriza a fost când s-au încăierat Lazarus și Jack, după ce ai fost lăsată în dormitor. Vorbele lui Demetri sunt regulă pentru noi, iar cine îi iese din cuvânt e vai de inima lui! mi-a spus, ducându-mă într-o imensă sală, care se pare că era sufrageria, ce semăna cu sala de bal cu acel balcon interior şi cu acele scări.
Nu i-am spus nimic, ci am lăsat-o să mă conducă la o masă şi să-şi continue discursul:
– Yeva te va învăţă fiecare lucru despre comportamentul nostru, iar eu te voi mai ajuta din când în când.
– Pentru ce-mi trebuie toate astea? am întrebat-o nedumerită.
– Trebuie să înveţi să-i fii loială lui, Irina! E cel mai periculos vampir. Nu se stăpânește când devine impulsiv, de aceea s-a închis în acel turn. Jack spune că uneori iese seara şi veghează, iar eu spun că iese în fiecare moment al zilei, dar stă în umbră. Irina, dacă Jack se atinge de tine, Demetri va şti! Tmi-a spus, oftând.
Yeva intrase în sufragerie pe o altă uşă, venind la noi, la masă, punându-mi doar mie mâncarea, Clarissei oferindu-i un pahar de porţelan cu, evident, sânge.
Liniştea se aşternuse şi niciuna din noi nu reuşea să spună ceva, aşa că după câteva guri de mâncare, privirea mea admiră din nou grădina.
– De ce s-au ciondănit? am întrebat, regăsindu-mi glasul.
– Ei bine, Jack nu a vrut să asculte ordinul lui Demetri, iar Lazarus nu i-a permis să facă ce îi trece lui prin cap. Răspunsul ei nu-mi oferise o anumită satisfacţie aşa că am oftat, simţind o adiere în dreptul meu.
– Aici erai, Irina! Te-am căutat peste tot! Vocea arogantă a lui Jack îmi răsună în urechi, dându-mi o stare de greaţă.
– Sigur m-ai căutat tu, nu vreo ființă cu suflu cald? am întrebat, gândind cu voce tare.
Privirea lui Jack mă putea omorâ într-o secundă, dar calmul lui era ţinut în frâu datorită Clarissei, care atingea gura paharului cu degetul arătător, într-un mod dramatic.
– De fapt, chiar eu te-am căutat, mi-a spus, sărutându-mi mâna galant, apoi adăugă, blând: În seara asta, vin câţiva vampiri importanţi şi doresc compania ta.
– Sigur, Jack, o voi aranja personal, răspunsese Clarissa în locul meu, zâmbindu-mi.
Jack îşi plecă puţin capul, apoi dispăru ca prin vis. Mă gândeam oare când voi scăpa de asta. Problema era că nici nu începuse și mai mult de atât trebuia să fac rost de informații pentru Klaus.
– Îţi voi explica nişte lucruri pe care trebuie să le ştii când întâlneşti vampiri importanţi sau mă rog, catalogaţi aşa, mi-a spus Clarissa.
***
Odată ce am intrat în cameră, Clarissa începuse să caute o rochie pentru bal, fiindcă se apropia momentul în care oaspeții aveau să vină.
– Uite, asta te va prinde bine, mi-a spus Clarissa, ridicând la nivelul ochilor mei o rochie neagră simplă, scurtă până la genunchi cu mânecile trei sferturi.
– E… simplă, am rostit, luând-o şi punând-o pe mine.
Mă ajutase să-mi fac părul, accentuând buclele mai tare şi luând dintr-o parte şi din cealaltă, două bucăţi mici pe care le prinsese la spate cu o clămiţă în formă de trandafir.
După ce terminase, ultima etapă venise momentul pentru alegerea pantofilor. Asta a durat jumătate de oră, fiindcă Clarissa nu se putea decide între o pereche de pantofii negri simpli şi cizme scurte, negre.
– Pe bune, Clarissa, merg pantofii aia, i-am spus, oftând, făcând-o să se mai uite odată la perechea de pantofi negri, cu botul ușor ascuțit.
– Bine, bine, mi-a răspuns, lăsându-mă să mă încalţ cu ei. Clarissa nu mă lăsase să ies din cameră până nu m-a dat parfum, asigurându-se ca lasă jumătate de sticluţă goală.
– Nu e prea mult parfum? Am întrebat-o, deși înțelegeam că mult parfum, înseamnă mai puțină posibilitate de a miroși sângele. Mai ales că parfumul ei avea verbină ca ingredient, ceea ce mă șocase.
– Vrei să fii protejată sau nu? m-a întrebat, sictirită.
– E vebină în parfum, am spus ca o concluzie.
– Oh, pentru numele lui Elisabeth, știm și noi de planta nebună cu care ne-ați nimicit, dar uiți că vampirii bătrâni au șiretlicurile lor, rostise pe o tonalitate pe care aș fi putut jura că e ca șâșâitul șarpelui.
Nu am mai spus nimic, ci doar am ieșit pe hol în urmă cu ea şi m-a condus spre sufragerie unde, a deschis o uşă, pe partea dreapta, ducându-mă pe nişte scări, care mai târziu ne-au dus la dormitoare un etaj plin de camere.
Am intrat în dormitorul Clarissei, unul la fel de imens ca al meu, dar mai închisă la culoare și pentru surprinderea mea nu a durat foarte mult ca Clarissa să se schimbe și să se aranjeze.
Odată ce eram gata amândouă, Clarissa m-a luat de ambii umeri şi într-o clipită eram în mijlocul sufrageriei, înconjurată de vampiri, care acum ne aplaudau pentru intrare.
Am fost condusă la o masă lângă un geam imens din sufragerie, fiind păzită, oarecum, de Yeva, iar femeia vampir se dusese să întâmpine câteva muște.
– Cum ar fii normal să mă comport acum? am întrebat-o pe Yeva, dorindu-mi ca această seară să se termine cât mai repede posibil.
Yeva se uita la mine cu o privire blândă în semn că mă înţelege, iar un zâmbet ascuns i se jucă pe faţă:
– Fii ca un fluture, frumos şi mândru, dar supus unui singur lucru. Răspunsul ei mă înfricoşă puţin, dar înţelegeam situaţia în care mă aflam aşa că nu mi-am permis să adaug.
Înţelegeam că nu aveam de glumă cu vampirii, mai ales că era o sală plină cu ei. Îmi este îndeajuns să le văd chipurile reci şi dure, lipsite de vreo emoţie şi gata să ucidă.
Deși cu toți râdeau și păreau că se distrează, lecțiile date de Klaus îmi erau întipărite bine în minte, iar asta mă făcea să fiu foarte încordată.
– Aici erai, Irina! a rostit o voce masculină, familiară mie.
– Jack! am rostit, acceptând să-mi ia mână, ţinându-mă la braţul lui. Deşi nimeni nu părea să fie deranjat de prezenţa mea, gestul simplu, pe care Jack îl făcuse în public, atrase toate privirile şi o linişte deplină căzuse pe încăperea imensă şi luxos amenajată.
– Vă rog, nu vă opriţi. Mă voi plimba puțin cu Irina. a rostit Jack, te pun ton superior, rânjind.
Plimbarea de care vorbea Jack fusese ca o iniţiere pentru mine în lumea vampirilor, fiindcă timp de două ore am fost prezentată aproape tuturor invitaților.
Mă uimise faptul că majoritatea vampirilor în vârstă îşi păstrase numele cu titlul nobiliar. Era nostim, dar în acelaşi timp era un lucru sacru de care sugătorii de sânge nu se puteau lipsi.
Ne oprisem în cercul de sugători de sânge, unde se afla şi Clarissa. Cred că era a doua oară când vedeam o femeie vampir printre invitaţi. Faptul că păreau să fie puține femei vampir, devenea o enigmă pentru mine, pe care aveam să o am în vedere mai târziu, când îmi voi începe investigațiile prin palatul acesta mare.
Clarissa era la braţul unui vampir ceva mai tânăr decât ea, iar lângă ei o femeie vampir cu hrănitorul ei. Asta da apariţie.
– Ei sunt Contesa Olivia Fitz cu hrănitorul ei, Thomas, iar el e Ducan Frantz! mi-a spus Clarissa, sărutându-mi obrajii, iar Jack strângându-mă de talie, ţinându-mă mai aproape de el. Asta mă sufocă, ceea ce mă făcuse să ies, delicat, din strânsoare și să mă apropii mai mult de Clarissa.
Contesa Olivia Fitz avea o rochie de un albastru marin, superb, accentuându-i părul blond, ondulat. Formele ei nu erau aşa de pronunțate, dar era superbă, mai ales, postura ei superioară pe care nu prea o sesizasem la celelalte femei vampir.
Ducan Frantz părea un vampir simplu, din câte înțelesesem era mai tânâr decât Clarissa cu patru ani, însă hainele lui descriau un conte pe măsură.
Atenţia mi-a fost furată de acea senzaţie pe care o avusesem și la primul meu bal, dar acum era mai accentuată. Întorsesem capul, căutând acea pereche de ochii care-mi ardea spatele, dar nimic. Senzaţia crescuse odată ce Jack mă trase mai aproape de el, din nou.
De data asta, nu avusesem forța necesară să mă sustrag din strânsoarea lui Jack, care părea că vrea din tot dinadinsul să fiu lipită de el, gândurile mele erau la kilometri distanță de dialogurile din jurul meu.
Mă tot întrebam ce este cu privirea asta și de ce nu găsesc posesorul celor doi ochi care mă privesc insistent. Gândurile mele se blocaseră, fiind întreruptă de hrănitorul Oliviei:
– Un vampir mereu e dornic şi de o partidă pe lângă sânge.
Reacţia Oliviei, lui Jack şi lui Ducan fuseseră pline de furie. Mă mirase Clarissa că se prefăcea că nu aude.
– Thomas, ieşi! rosti ameninţător Olivia. – Mă aştepţi în maşină! adăuga, accentuând fiecare cuvânt, nervoasă.
Să înţeleg că acest comentariu, care nu ştiu de unde pornise, nu era dorit şi nici acceptat de vampiri, dar oare de ce? Oricum toată lumea bănuia că partida de sex vine ca un bonus, dar de ce îi deranjează atât de tare?! Asta da fandoseală.
Olivia părea că dorea să-l ucidă pe loc, Ducan se calmase la atingerea blândă a Clarissei, iar Jack mai avea puţin şi sărea la gâtul lui. Mâna mea o cuprinse pe a lui, încercând să-l calmez. Nu ştiu de ce făcusem asta, dar sincer ar fi fost prea mult să asist la o baie de sânge sau mai bine zis la o harță violentă.
Gestul meu fusese cel care atrase acum atenţia tuturor, deoarece odată ce l-am atins pe Jack, un mârâit puternic răsună în toată încăperea şi puteam să jur că mârâitul ăsta putea să provoace un cutremur.
Stai aşa. Acest mărâit și privirea arzătoare care se plimbase pe mine constant nu putea fi decât a … O Doamne!
Asta este de fapt adevărata posesivitate a unui vampir, iar dacă e cine cred eu ca e, totul începe să se lege, iar asta înseamnă că pot să ajung direct la sursa de informații, care le trebuie vânătorilor.
Ei bine, trebuie să trec la treabă și să mă gândesc cum fac să ajung la el.