Un mârâit puternic mă zgudui din somnul meu profund. M-am trezit brusc, cercetând încăperea în care eram. Începusem să-mi aduc aminte de seara petrecută până târziu. După cuvintele „religioase” alea părintelui, în acel restaurant s-a încis o adevărată atmosferă de petrecere nemaipomenită.
Cu toate că Demetri era tensionat datorită apariţiei misterioase a tatălui său, a încercat să se distreze pentru a mă mulţumi pe mine. Am stat timp de jumătate de oră, la masă, pentru a-i ţine predică legat de comportamentul său rigid, era normal să o lase mai moale, măcar de dragul meu.
Seara decursese frumos şi normal, nici nu se simţea că eram vampiri, era o petrecere normală, evitând faptul că lucrurile erau extrem de scumpe, la fel şi mâncărurile deosebit de speciale şi consistente.
Seara târziu, Lazarus a reuşit să o aducă pe mama şi pe Derina, fără ca nimeni să ştie, numai eu, Demetri şi Erika.
După ce petrecerea luase sfârşit, eu şi Demetri ne-am petrecut restul serii, care era spre dimineaţă, împreună, dar, evident, m-am trezit singură, acum.
Am mestecat în gol, somnoroasă şi încă obosită, mi-am dat cerşaful deoparte. Nici nu apucasem să-mi aşez picioarele pe covorul pufos, că uşa dormitorului se trânti de perete, dezvăluind o Erika entuziasmată şi un Demetri morocănos şi pe jumătate adormit. Un chicot îmi ieşi de pe gură, la vederea lui. Era prima oară când Demetri era prins într-o asemea postură, mai ales cu slugile de faţă.
-Neaţă, Regino! mi-a spus Erika, făcând o mică plecăciune, slugile urmându-i gestul, plecând şi capul tipic regulilor lui Demetri.
-Bună dimineaţa! Scuze că scris entuziasmul, dar cât e ceasul? am întrebat, sesizând un soare puternic afară.
-Aproape patru după-amiaza! a rostit Demetri, căscând. Am făcut ochii mari, sesizând cât de dură e realitatea.
-Acum, fiindcă e o tradiţie, Regina va fi răsfăţată astăzi! mi-a spus Erika, zâmbind larg, făcându-l pe Demetri să-şi dea ochii peste cap.
-Eşti gelos? l-am întrebat, chicotind datorită reacţiilor lui.
-Cel mai! Tremur de invide! rosti el, trecându-şi o mână prin părul proaspăt spălat. Răspunsul său ne făcuse pe amândouă să râdem cu mâinile pe burtă, iar slujitoarele să scape câte un chicot.
M-am apropiat de Demetri, care mă trase imediat în braţele sale, plasându-mi un sărut tandru pe buzele mele.
-Demetri, ieşi! Ai treabă cu Lazar! a poruncit Erika, când l-a văzut cum se ţinea de mine, nevrând să-mi dea drumul.
Demetri mârâi.
-De ce ai mârâit dimineaţă? l-am întrebat, aducându-mi aminte motivul trezirii mele.
-Stai să vezi ce a făcut nesuperita! a rostit Demetri, ieşind din dormitor.
M-am întors spre Erika cu subînţeles, iar aceasta sări să se apere:
-Hei, sper doar ca ţie să-ţi placă, dar până atunci haide să te răsfăţăm!
Ştiam la ce se referă prin „răsfăţ”. M-am lăsat îmbăiată de două slujitoare, în timp ce Erika îmi golea dulapurile, căutând o rochie „demnă de o regină” cum spune ea.
Cât timp am fost periată pe spate cu diferite geluri de duş, Erika ţinea să-mi precizeze cum trebuie să se comporte o regină, explicându-mi cât de rafinat trebuie să fac lucrurile şi cât de agresivă trebuie să fiu. Cât timp ea vorbea, eu auzeam numai „blah, blah, blah”. Era obositoare.
După ce am ieşit din cadă, una din slujitoare îmi oferise un prosop, acoperindu-mi trupul. Slujitoare se apucase să-mi prindă părul într-un coc elegant, făcându-mi părul ondulat.
-Erika, calmează-te! Am să aleg eu o rochie, numai te rog, nu-mi distruge dulapurile! am spus, ştergând culorile închise de la ochi: Prefer culori naturale!
-Scuzaţi-mă, Regina mea! se scuzase slujitoarea care se ocupase de machiajul meu.
M-am ridicat de pe pat, uitându-mă în oghindă, dându-mi ochii peste cap la vederea părului meu:
-Dacă am titlul de Regină, nu înseamnă că trebuie să fiu sofisticată, e o simplă zi…
-Specială! continuă Erika, dar am ignorat-o:
-Nu am nevoie de machiaj strident pe timp de zi şi nici de coafuri extravagante! Îmi place cocul, dar e pentru acum! am spus, scoţând miile de agrafe din părul meu, lăsând buclele legere să-mi cadă pe spate.
Aranjându-mi puţin părul, dându-i un aer natural, am ales o rochie bej, cu bretele subţiri, cu imprimeuri aurii pe ea, iar Erika insistase să iau o pereche de pantofi cu o mică platformă, aurii.
Am ieşit din dormitor, lăsând slujitoarele să facă curat, în urma noastră.
O simţeam pe Erika cum se abţinea să nu chicotească entuziasmată, preferând să o las în ştiinţa ei, fără să o deranjez întrebând-o ce are.
Motivul bucuriei Erikăi apăruse imediat ce ajunsesem în capătul scărilor.
Mâinile mele s-au dus automat spre faţa mea, iar un oftat îmi părăsi gâtul:
-Zi-mi că nu ai îndrăznit să faci asta! Tonul vocii mele părea cerea parcă milă divină.
-Hei, trebuie să-mi păstrez statutul de scorpie! Deci ştiam că vei urâ chestia asta, aşa că am lăsat toţi cetăţenii nocturni să aducă omagii noului cuplu regal! îmi explică Erika, coborând scările înaintea mea, răzând diavolic.
Am tras o gură de aer, zărindu-l pe Demetri într-un colţ al încăperii. Privirea lui căzuse pe mine, ajungând în dreptul meu parcă zburând.
-Am vrut să te avertizez, dar bătrânul de Lazarus m-a ţinut ocupat! N-am reuşit să-ţi trimit telepatic mesajul! Vocea lui Demetri fusese cea care mă calmase puţin, în acest moment.
Am încuviinţăt semn că-l înţeleg, apoi mi-a aşezat mâna pe antebraţul său, coborând agale scările, sub aclămările invitaţilor.
Ajunsă la baza scărilor, toţi s-au înclinat respectuos în faţă noastră.
-Ce facem cu ei, acum? am întrebat, forţându-mă să le zâmbesc.
-Vă rog, duceţi-vă în sala mare! rosti Demetri ca un adevărat dominator. Am dat din cap uşor, gen aham-asta-facem-cu-ei.
Demetri m-a ţinut aproape de el, aşteptând ca invitaţii să se evapore pe rând spre sala mare, unde din câte îmi spuneau gândurile lui se aflau diferite aperitive. I-am urmat şi noi pe invitaţi.
-Nu-mi place când trebuie să fiu diplomat! mi-a şoptit Demetri, odată ce eram în atenţia invitaţiilor.
-E poporul tău, condu-i! am rostit chicotind.
-A da? E şi poporul tău, frumoaso! mi-a spus, zâmbind strengăreşte parcă împingându-mă să iau iniţiativa.
M-am strâmbat la el, uitându-mă la mulţimea agitată şi zgomotoasă. Aveam, deja, câteva metode neortodoxe pentru a le atrage atenţia: ori mârâiam ca Demetri, ori fluieram.
Deşi nici una din cele două metode nu-mi surâdea, am ales să le induc starea de curiozitate spre mine. Era unul din multe alte lucruri superbe, pe care le puteam face, datorită faptului că puteam simţi stările tuturor.
-Bun – am şoptit, când toată atenţia era asupra mea – Bună ziua, tuturor! Cărui fapt se datorează vizita voastră aici? am întrebat.
-Au adus cadouri în cinstea voastră! răspunse Erika în locul oaspeţilor.
M-am strâmbat la ea, arătându-i cât de imposibilă poate fi, dar se pare că nu se lasă mai prejos:
-Cadourile sunt în colţul acela! a spus, arătând spre turnul de cadouri frumos împachetate.
-Mulţumim pentru frumoasele daruri! Distraţi-vă! rosti Demetri, concentrat parcă pe cu totul altceva. Simţeam că ceva nu e bine şi totuşi, nu îndrăzneam să-l întreb ce este.
Lazarus s-a apropiat de noi, având-o pe Erika la braţ:
-Permite-mi să-l răpesc puţin pe Demetri!
Am încuviinţat la cerinţa lui Lazarus şi m-am îndreptat cu Erika spre bufetul de băuturi.
-Ceva se întâmplă! am şoptit, luând un pahar cu şampanie.
Erika nu a spus nimic, însă oftatul ei era suficient să înţeleg că şi ea are aceiaşi bănuială.
Odată ce Demetri şi Lazarus au plecat, în urma lor au venit soldaţii păzind încăperea.
-Regele ne-a trimis să vă păzim! Vocea unui soldat nocturn se auzi din spatele meu, făcându-mă să mă întorc. Mă uitam la el de parcă n-aş fi înţeles ce spune. Erika mă ghionti cu subînţeles:
-Şi ce a mai spus Regele? am întrebat, politicoasă.
-Că va încerca să evite problemele! a răspuns nesigur.
Am încuviinţat, dându-mi permisiunea să-şi facă mesieria, apoi am tras-o pe Erika mai aproape de mine:
-Eşti conştientă că simt ce se petrece, nu? Vocea mea era rece… Nu ştiam, exact, ce anume vreau să scot de la ea, dar starea ei de spirit mă făcea să cred că ştie despre ce e vorba.
-Irina…
-Aici, era nora mea preferată! Vocea lui Ezra o întrerupsese pe Erika. Fiind foarte revoltata, nu am tratat situaţia cu timiditate:
-Mai ai altele?
Zâmbetul lui Ezra se lăţi, întorcându-se spre mulţimea de oaspeţi şi şoptindu-mi:
-Ai impresia că ştii tot, dacă ne simţi stările? Nu uita că suntem nişte sugători de sânge, iar faptul că eşti un hibrid la fel ca fiica ta, asta nu înseamnă că ne îndupleci!
M-am încruntat vizibil, neştiind dacă să-l atac direct. Mă simţeam încolţită şi totodată trădată.
Mi-am îndreptat spatele, nedorind să-mi arăt nesiguranţa pe care mi-a oferit-o Ezra, m-am folosit de puterea mea, intrând în mintea „socrului meu”.
-Ţi-e frică! am şoptit, zâmbind triumfătoare.
S-a uitat la mine curios, apoi am adăugat:
-Ţi-e frică de mine şi de fiica mea!
Ezra râse înfundat, întorcându-se violent spre mine:
-Nu mă vei face să mă închin în faţa ta!
Zâmbetul meu triumfător se mărise, văzându-mi efectul puternic asupra lui.
Am luat-o pe Erika după mine, ieşind din imensa încăpere, ştiind că Ezra e pe urmele noastre, la fel şi soldaţii lui Demetri.
-Eşti conştientă că nu ştii nimic despre noi? Vocea puternică a lui Ezra mă oprise, simţind-o pe Erika cum tremură. Gestul ei îmi punese un semn de întrebare!
-Eşti conştientă că Demetri nu te va lăsa să domini într-un război pe care tu l-ai stârnit? Eşti neputincioasă, fiindcă eşti un hibrid şi mai presus de toate un vânător, dar noi, vampirii, suntem cu mult mai puternici decât oamenii tăi! Faci tratate de pace în numele lui Demetri şi ne aduci vânători ca aliaţi? Scumpo, ăsta nu e un joc! Ai impresia că dacă eşti Regina noastră, toţi te venerează şi nu e nimeni, care vrea să-ţi ia capul ăla frumos de pe umeri?
Începeam să mă simt jignită, iar impulsivitatea mea mă făcuse să-l întrerup:
-Sunt conştientă de mai multe lucruri decât ai tu impresia! Poate nu ştiu eu bine trecutul tău, a lui Demetri şi a Elisabethei, dar asta nu înseamnă că-ţi voi permite să-mi ataci verbal poporul în care am trăi! Ştiu că sunt poate un intrus pentru mulţi umblători nocturi, dar mai ştiu că dintre toţi, tu eşti cel mai dornic de a mă vedea departe de poporul meu! Accentuasem ultimul cuvând, dându-i de înţeles că nu-mi e frică de el, chiar dacă Erika încerca să mă avertizeze, lăsându-se grea pe braţul meu.
Ezra încuviinţă, păstrându-şi zâmbetul tipic lui, apoi dispăru de pe holul în care ne aflam.
-E cel mai puternic vampir, Ivy! mi-a spus Erika, după ce Ezra plecase.
-O fi, nu zic că nu, dar eu sunt un hibrid şi am simţit teama când mi-a pronunţat specia! i-am răspuns.
-Voi vorbi cu Lazarus şi-ţi vom explica totul. M-am săturat să-l văd pe îngâmfatul ăsta de Ezra. Clarissa era singura care-l domolea!
Amintirea Clarissei îmi stărni fiori reci pe şira spinării, făcându-mă să tresar.
Minteam îmi fugi la trecutul meu, de când intrasem în lumea sugătorilor de sânge…
De când păşisem în palatul lui Demetri, eram văzută ca o ameninţare, ca o mică apocalipsă, după ce Clarissa murise, după ce Demetri îşi reluase locul pe tron şi după ce Jack şi-a promis răzbunarea.
Avea dreptate Ezra, cumva am influenţat demersurile în lumea vampirilor, iar apariţia Derinei nu făcea nimic bun, ci înrăutăţea situaţia. Lui Ezra nu-i era frică de un hibrid, ci de sensibilitatea umana a Tiranului.
De când intrasem în viaţa lui, Demetri era mai calm, dar şi mai agresiv când ceva mi se întâmpla, iar asta însemna partea slabă. Eu eram veriga slabă pentru el!
-Irina! mă strigă Erika, atrâgându-mi atenţia spre locul, unde se aflau oaspeţii.
Îmi lăsasem gândurile deschise, iar asta însemna un singur lucru: Demetri.
M-am repezi spre imensa sală, cu care nici acum nu eram obişnuită.
Demetri era încordat, fiind în faţa tatălui său.
-Îţi arde de ameninţări, bătrâne? Vocea puternică şi mârâitul simultan, dădu de înţeles tuturor că nervozitatea lui Demetri era peste limită.
-Te face slab, băiete! Vocea lui Ezra nu se lăsă mai prejos, însă mârâitul său lipsea.
-Asta nu înseamnă că trebuie să ameninţi în stânga şi în dreapta, cum îţi tună ţie! În faţa mea şi a ei, eşti un supus, la fel ca ceilalţi! Ai o impresie proastă că tu crezi că m-a slăbit ea! Demetri îi întoarse replica tatălui său, făcându-i pe oaspeţi să înţeleagă gravitatea situaţie. Îşi arăta dominaţia şi puterea!
Ştiind că nu se va termina frumos, m-am aruncat în faţa lui Demetri, punându-mi mâinile pe pipetul său, extrem de încordat.
-Uite vezi? Te slăbeşte! Comentariul lui Ezra, îl făcu pe Demetri să păşească mai mult spre el, împingându-mă, astfel încât să fiu, exact între cei doi.
-Vrei să-l las să-ţi arate cât de mult te va slăbi pe tine? am rostit, mârâind, neluându-mi privirea de pe chipul lui Demetri.
Muşchii lui Demetri încă erau încordaţi. Fiind aşa de aproape de Ezra, chiar dacă eram cu spatele la el, sesizasem cât de lejer era el. Ăsta era motivul pe care-l avea supra celorlaţi. Era tăcut, asta îl făcea letal! Însă pentru vampiri, nu sta însemna lejeritatea unui vampir bătrân, ci lipsa forţelor.
Dacă era un lucru pe care l-am învăţat de la vampirii de energie, acela e că vampirii când ajung la vârsta lui Ezra nu mai depind de acelaşi val de adrenalină, iar asta duce la lipsa forţelor. Dar e al doilea vampir, creeat de însuşi Răutatea Supremă.
E clar că lipsea ceva din lucrurile, pe care le ştiam eu şi pe care le descoperisem pe parcursul aventurii mele, până aici.
-Recunoaşte că te laşi condus de o femeie!
Eh, până aici i-a fost lui Ezra.
M-am întors pe călcăi, trimiţându-mi pumnul spre faţa lui Ezra. Fiind luat prin surprindere se izbi de primul perete ce i-a stat în cale.
M-am aruncat asupra lui, arătându-mi colţi şi puterea mârâitului meu, iar asta-l făcuse pe Ezra să încremenească până-i auzi vocea relaxată a lui Demetri:
-Nu e orice femeie, e una dată naibii! Braţele lui Demetri mă luase pe sus, eliberându-l pe Ezra din ameninţare mea, apoi adăugă, arănjându-mi şuviţele rebele, după urechi: Acum, dacă ai terminat de a te pune cu Regina ta, aş vrea să vii cu mine şi soldaţii mei!
M-am uitat curioasă la Demetri, ce părea a fi rece.
Jack! Vocea lui din mintea mea atât rostise, fiind suficient pentru mine.
-Poate-l tragi în ţeapă pe Regele tău! am rostit spre Ezra.
Erika mă trase lângă ea, făcându-mă să înţeleg că e important. Demetri dăduse mână cu Lazarus, apoi dispăru din încăpare cu Ezra.
Lazarus luase iniţiativă, trimiţând toţi oaspeţii acasă şi mulţumindu-le în numele meu şi a lui Demetri pentru daruri, apoi acesta se uită la mine serios:
-Demetri s-a dus după…
-Jack! am răspuns, oftând.
Am închis pleoapele pentru câteva momente, apoi l-am întrebat, curioasă:
-Cum de n-ai plecat şi tu?
Lazarus a zâmbit trist:
-Am rămas să-ţi explic, apoi plec cu câţiva soldaţi să avem grijă de Derina!
Am încuviinţăt, permiţându-i lui Lazarus să o sărute pe Erika, apoi îşi aruncă privirea asupra mea, din nou:
-Jack a trimis câţiva oameni la palatul său, iar vânători ne-au anunţat! Vampirii lui Jack au trimis un mesaj, iar tu şi Derina, evident, sunteţi ţinte. Demetri şi Ezra s-au dus să cerceteze zonele, au mirosul mai dezvoltat decât ceilalţi vampiri, trebuie să vedem dacă Jack a aflat de Derina!
Am încuviinţat, dându-i voie să plece spre fiica mea. Trebuie să am răbdare, acum. Chiar dacă Lazarus nu-mi spusese, ştiam că Demetri îmi va răspunde la tot ce vreau să ştiu.