După aproape două luni…
Trecusem prin atâtea lucruri cu Demetri şi cu toate acestea, schimbările din viaţa mea mă faceau să-mi dau seama cât de mult am crescut şi că îmi luasem de mult viaţa în mâini, când accesptasem să o nasc pe Derina. Luasem halatul de mătase din cuier, ascunzându-mi pielea palidă şi umedă de la duşul pe care tocmai îl făcusem.
Avusesem două zile la dispoziţie ca să ordon cum vreau să fi aranjate lucrurile, deşi nu prea m-am implicat. Nu doream să schimb tradiţiile umblătorilor nocturni.
Olivia fusese cea care avea grijă de Derina în perioada asta. Demetri chiar insistase vehement să le trimit la mama. Ştiam că are dreptate, aşa că cu părere de rău a trebuit să accept propunerea lui Demetri. Deşi el era gelos, datorită faptului că îmi petreceam foarte mult timp cu Derina, nu avea nici o legătură cu plecarea ei la mama.
Insistasem să-mi spună despre războiul ce avea să urmeze, prin urmare am lăsat-o pe Olivia să o ducă pe Derina la mama, însă aveau să fie supravegheată în secret de câţiva soldaţii a lui Demetri.
Perioada asta a fost mai liniştită, deşi îmi era dor de scumpa mea Derina, care înainte să plece primise din partea noastră lăntişoarele noatre. E un copil deosebit, iar faptul că în curând transformarea ei în hibrid se va termina, va creşte vizibil. Deşi trecuse o lună şi un pic de la naşterea ei şi preschimbarea mea în hibrid, Derina noastră avea aproape unsprezece ani. Încă de la naştere, creşterea ei se activase, la fel ca puterea mea de a simţi stărilor celor din jurul meu.
Îmi trecusem mâna prin părul ud, uitându-mă la suportul cu umeraşele, de care atârnau rochiile de mireasă. Nu credeam că mai poate fi posibil acest eveniment odată ce iniţial ştiam că menirea mea e să fiu sluga unui sugător de sânge. Totul luase o cu totul altă întorsătură şi sincer sunt mai bucurasă de aventura asta constantă decât o simplă monotonie şi o relaţie între un vampir şi un om.
Trecusem mâinile peste cele cinci rochii de mireasă, care fusese făcuse special pentru mine. Pur şi simplu, nu-mi stârneau nici un sentiment rochiile.
-Eşti bine? Vocea familiară se auzi din lateralul meu, făcându-mă să tresar.
M-am întors spre chipul proaspăt bărberit a lui Demetri:
-Îmi e dor de Derina, am spus ca prin şoaptă.
Colţurile buzelor lui Demetri se ridicase călduros:
-Ai să râzi, dar şi mie! Piticul ăla de grădină alerga prin curte la ora asta.
Chicotisem la remarca lui în legătură cu Derina. Demetri se apropiase de mine, luându-mă se talie, făcându-mă să-mi pun mâinile pe umerii lui.
-Ţi-ai ales rochia? întrebă, cu un zâmbet ştrengăreşte.
-Nu încă, dar oricum nu am voie să ţi-o arăt, i-am răspuns, arătându-i limba. Demetri mi-a sărutat fruntea apăsat, apoi îmi dăduse drumul delicat:
-Te las să te pregăţeşti, începe tortura mea!
Chicotisem la faptul că acceptase ca Lazarus să-l provoace în stilul tradiţiilor lor, în timp ce eu şi Erika aveam să ne bucurăm de show-ul celor doi.
Deşi părea oarecum o stare de indiferenţa datorită ameninţărilor lui Jack, nunta şi încoronarea era un subiect potrivit care să mai destindă sufletele.
L-am privit cu am ieşit galeş din dormitorul nostru, apoi m-am întors spre rochiile de mireasă, alegând cu ochii închişi. Păreau la fel, toate cu spatele gol, cu bustul dantelat, iar de la brâu în jos, erau simple fară pic de volum.
Am aşezat una dintre rochii pe pat, apoi am deschis dulapul imens. Mă obişnuisem cu stilurile moderne combinate cu cel medieval, însă, aici, pe tărâmul vampirilor, mai mult medievalul predomina, însă în dormitorul nostru se vedea clar amprenta lui Demetri.
Alesesem o rochie simplă, albastră, ce avea la brâu o curea groasă aurie, pe care am asortat-o cu o pereche de balerini de aceiaşi culoare.
Am ieşit din cameră, trăgând uşa masivă după mine.
Demetri îmi spusese că toate tablourile de pe holuri erau secvenţe reale, ce cuprindeau diferite scene de luptă, de amor, chiar şi simple peisaje, ce presupuneam încă , că ar fi fost grădina ce înconjura palatul.
Nu reuşisem să-l cunosc pe tatăl lui Demetri, Ezra. Aflasem atât de la Lazarus cât şi de la Demetri, că Ezra e într-un concediu, dar ştiam că nu e adevărat. Klaus spusese de faptul că Ezra ştia de Derina, de nepoata pe care nu o doreşte. Erika mă întâmpinase călduros cu o îmbrăţisăre prietenească, în imensul hol al palatului.
-Haide, băieţii sunt în curte! mi-a spus chicotind.
-Ar trebui să mă pregătesc sufleteşte pentru ceva anume? am întrebat-o, imaginând tot felul de animale ucise, doar pentru a-i stârni simţurile lui Demetri.
-Nu! mi-a răspuns râzând, apoi a continuat, împingând uşile de sticlă, ce duceau direct în grădină: Uite!
Nu era cum mă aşteptam. Un fel de nisip negru făcea legăturile între nişte torţe ce aveau mult sânge pe ele. Torţele formau un cer, iar excesul de sânge cu care erau îmbibate se prelingea uşor pe trunchiul lor, ajungând pe acel nisip negru.
Lazarus era fascinat de ce se întâmpla, iar împreună cu soldaţii lui Demetri, care înainte foloseau locul pentru a se antrena, se uita la cercul format din torţele sângerii.
Îl zărisem pe Demetri în mijloc, mişcându-se frenetic dintr-un loc într-altul.
Erika se dusese lângă Lazarus. Nu le-am oferit atenţie, ci mă uitam la Demetri cum se chinuie să se liniştească.
-Nu era vorba să fie sângele meu, pe torţele alea? am întrebat, ducându-mă spre cuplu.
Lazarus mă salută politicos, apoi îmi răspunse amuzat:
-Să zicem doar că sângele pe care l-ai eliminat la naştere îşi face efectul!
M-am încruntat puţin la el, apoi Erika m-a luat de braţ, explicându-mi amuzată:
-În cazul vostru, dacă Demetri ţi-ar fi simţit mirosul, şanse să fie în starea asta de nebunie curată erau mici, dar ştiind care au fost chinurile la care ai fost supusă la naştere, sângele de atunci face monstrul lui Demetri mai fioros, iar latura umana o elimină.
Am încuviinţăt cuminte, ştiind că scopul ritualului e cel de a demonstra societăţii cu colţii că monstrii sângelui nu domină mereu.
-Ţi-ai ales rochia pentru ceremonie şi nuntă? mă întrebă Erika, entuziasmată.
Am oftat gândindu-mă la lipsa de viaţa din acele rochii, iar răspunsul meu întârzia să apară. Erika chicoti:
-Să înţeleg că nu e nimic pe placul tău. Cred că putem rezolva asta! Două minute te las – arătând spre Demetri – apoi ne vedem în camera mea!
-Bine, am răspuns, nesigură.
Erika devenise mai caldă şi familiară cu prezenţa mea de când aflase de Derina şi de starea mea de transformare, chiar se oferise să mă ajute să înteleg demersurile ei. Presupun că dacă nu era Erika, acum aş încerca orice sânge. Avusesem o problemă la început, când organismul meu nu se acomoda cu noua schimbare, astfel orice mâncare devenea fără gust, iar starea de foame se accentua. Combinasem cele două, ajungând să am obiceiurile unui vampir bătrân: paharul de sânge ce era nelipsit şi un fel de mâncare bine dotat.
M-am uitat la Demetri cum se încorda din toate încheieturile să poată controla demonul din el. Fusesem surprinsă de faptul că abia acum, îmi simţise prezenţa. Acest fapt îmi dădea de înţeles că ritualul funcţiona.
I-am zâmbit blând, şoptindu-i:
-Succes!
S-a chinuit să-mi răspundă la zâmbet, dar tot ce reuşise să-mi ofere a fost jumătate de zâmbet. Starea de nelinişte şi de disconfort se putea citi din ochii lui Demetri.
Mi-am dat ochii peste cap, şi am părăsit distracţia masculină, cu un oftat adânc şi profund amuzat.
M-am aventurat la etajul palatului, abuzând de puterea mea de hibrid, ajungând repede în dreptul dormitorului Erikăi.
Am ciocănit, aşteptând să primesc un răspuns afirmativ.
Camerista Erikăi fusese cea care-mi deschisese uşa.
-Majestate! spuse aceasta, intimidată de prezenţă mea. O puteam simţi. Cred că începeam să-mi iubesc harul.
Am dat să intru, dar Erika ne oprise:
-Am pregătit tot, stai fără grijă, haide să vedem oranjamentele!
Am zâmbit, lăsându-mă dusă de val şi de starea minunată de spirit pe care Erika o emana fără pic de deranjament.
Era, în aer, o atmosferă plăcută, toţi muncind şi zâmbind de parcă nu am fi fost într-un conflict cu o tabără inamică mai numeroasă şi mai periculoasă. Aş minţi dacă aş spune că vampirii nu au sentimente, sunt îndrăgostită de unul şi urmează să mă mărit cu el. Erika se asigurase că nu văd nimic până nu-mi dă ea aprobarea. M-am lăsat ghidată de ea, iar la un moment dat aveam impresia că-şi bate joc de mine, fiindcă simţeam că mă mişc în cerc. Cu toate astea, nu am obiectat nimic.
Într-un final, Erika îmi luase eşarfa neagră de la ochi. Aproape înlemnisem când văzusem sala imensă de bal.
-Aici e restaurantul Tărâmului celor cu colţi. E înafara castelului! îmi explică ea, văzând că nu spun nimic.
Deşi toate construcţiile de la cele ale caselor până la cel mai mic colţ aveau acel stil medieval, interiorul din această sală avea un iz regal.
Trei candelabre imense aveau rolul de a lumina încăperea, iar feţele de masă, scaunele, draperiile, ringul de dans, până şi tavanul purtau atât culoarea bejului cât şi cea a unui maro deschis.
-Spune ceva. Îţi place? a întrebat nerăbdătoare Erika, creând interesul răspunsului meu şi celor care ornau încăperea.
-Da! E… Eu nu am cuvinte să descriu cât de perfect e! am spus, lăsând la vedere emoţiile.
-Doriţi ceva retuşuri sau adăugări, Majestate? mă întrebă o femei în vărstă, ce aşeza trandafirii roşii pe masă.
-Nu, totul e perfect! am rostit, înclinând capul în semn de muţumire.
………………………………………………………………………………………………………….
Fusesem chinuită de trei slujitoare. Nu am fost lăsată să mă îmbaiez singură şi nici măcar să-mi pun prosopul pe mine. Cele trei femei de vărstă mijlocie s-au asigurat că totul este urmat ca la carte. Demetri încercase de cateva ori să prindă un moment bun pentru a-mi fura câte un sărut, având vedere că el era pregătit de Lazarus şi Erika în camera de vizavi.
Mă simţeam răsfăţată când una dintre ele a început să se joace în părul meu, iar alta pe faţa mea cu machiajul. Cea de-a treia s-a retras, căutând-o pe Erika pentru a aduce rochia.
După jumătate de oră, părul meu era prins într-un coc lejer, dar în acelaşi timp elegant, cu câteva fire de par rebele, iar machiajul îmi contura trăsăturile feţei cu culori naturale, buzele având o tentă rozie.
M-am ridicat de la măsuţa de machiaj, având halatul de mătase în jurul meu, apoi am luat cerceii din pietre scumpe din cutia cu bijuterii.
Erika, cu o pereche de pantofi în mână, intrase urmată una dintre slujitoare, ce ţinea o husă neagră în mână.
-Arăţi bestial! Acum să te îmbrăcăm, spusese Erika, dându-mi pantofii cu toc înalt şi albi, cu vârful despicat, având floricele albe.
I-am aşezat jos, în timp ce Erika scotea rochia din husa neagră. Făcusem ochii cât cepele când văzusem o rochie de culoarea piersicii, tip prinţesă, ce avea corsetul plin de pietre mici şi mari, ce sigur erau valoroase.
-Haide, probează! m-a îndemnat ea, oferindu-mi rochia, lăsându-mă să mă duc în dressing să mă îmbrac.
Ieşisem mai apoi, îmbujurată mai mult ca sigur. Eram emoţionată şi numai că era o zi importantă, ci în sfârşit rochia era pe gustul meu şi era perfectă.
Erika mai aşezase puţin rochia, în timp ce una dintre slujitoare mă încheia la pantofi, iar alta mă dădea cu parfum, ultima dintre ele retuşând unele lucruri atât la machiaj, cât şi la coc. Erika purta o rochie neagră cu umerii dezveliţi şi cu o pamblică aurie la brău cu câteva broderii la aşa zisul corset al rochiei.
-Haide! Acum că eşti gata, Demetri şi restul invitaţilor sunt deja la restaurant şi ne aşteaptă! a spus, ieşind cu toate din cameră.
Eram emoţionată şi lipsită de cuvinte. Odată ce eram gata, i-am mulţumit cu o îmbrăţisare de urs Erikăi pentru ce făcuse pentru mine, apoi am coborât de la etaj, ieşind din palat. Era trecut de nouă seară, iar plouaia pără să strece tot, însă slujitorii regali au întins un covor până la … trăsură? Văd bine, trăsură?
Da, frumoasă! Trăsură trasă de armăsari! Vocea lui Demetri îşi făcuse prezenţă în mintea mea. Am chicotit încântată, în timp ce Erika îşi ridică rochia în braţe, fugind spre trăsură, având un slujitor ce-i ţinea umbrela, la fel ca mine.
Am dat să fac acelaşi gest ca Erika, însă slujitoarele mele m-au oprit, luând ele capetele rochiei, asigurându-se ca rochia nu se udă, şi m-au ajutat să mă urc în trăsură.
Eram fascinată de faptul că Demetri ţinea morţiş să-şi păstreze conduită şi să făcă din ţânţar armăsar. Trăsura mersese suficient de repede parcă fugind de ploaie, oprindu-se în dreptul restaurantului. Cel ce condusese trăsura aşezase un covor vişiniu până la intrare, ţinând deschisă o umbrelă, întinzând mâna spre noi, pentru a ne ajuta să coborăm.
Erika coborâse prima, dar când fusese rândul meu, valetul îşi lăsă capul în jos. M-am uitat imediat la sursa acestui fapt, ştiind că nu eu sunt de vină de data asta. Un bărbat cu părul cărunt, la patru ace, cu câteva riduri şi cu o privirea de ucigaş, stătea rigid în faţa mea, cu o mână întins, dorind parcă să mă ajute.
Eram nesigură în privinţa lui, iar el citise acest lucru imediat:
-Nu am crezut vreodată că voi avea o noră, pe care o voi duce, personal, la altar! Vocea lui îi arăta statutul şi putere şi, imediat, înţelesesem că el este legendarul Ezra.
Încremenisem pentru câteva momente, uitându-mă la Erika, care se uita curioasă la scenă:
-Bătrâne, ai ieşit din vizuină? Parcă spuneai că nu vii personal!
Comentariul Erikăi nu fusese gustat de Ezra, după grimaşa făcută de acesta, dar răspunsese diplomatic:
-Ăsta e cadoul de nuntă pentru fiul meu!
Îmi luase mâna, ajutându-mă să mă pun pe picioarele mele, Erika fiind cea care ne ghida.
-Eşti tăcută! constată Ezra.
-Emoţiile mă copleşesc! am răspuns cu sarcasm.
-Înţepată, acum înţeleg decizia lui Alexander!
Eram surprinsă de faptul că Ezra îi spunea fiului său pe numele mijlociu, presupun că era ceva la mijloc sau doar avea preferinţe diferite legate de numele lui Demetri.
Am intrat în sala plină de invitaţi, care se oprise din orice acţiune sau convorbire pe care o aveau… Ochii lor, cât şi ai lui Demetri, căzând pe prezenţa vampirului Ezra.
-Se pare că la nunta mea, tu vei fi în centrula tenţiei! am rostit, sesizând faptul că privirea lui Demetri aruncă săgeţi spre el.
Ezra doar afişă un zâmbet superior ca răspuns, apoi mă aduse în dreptul lui Demetri.
-Are tupeu, îmi place! – comentă Ezra, unindu-mi mâna cu cea a lui Demetri – Sigur, Derina va fi la fel!
Demetri mârâi feroce, făcându-l pe Lazarus să-l conducă pe Ezra la o masă, făcându-i semn vampirului ce părea a fi preot să începă. Atunci observasem lumânarea, ce ardea în dreapta lui, un bol cu sânge care îmbiba un cuţit, ce părea a fi valoros, iar în spatele preotului, puse pe un pedestal, se aflau două pernuţe vişiniu cu auriu, ce susţineau două coroane, iar inelele pe altă pernuţă de pe alt pedestal, lângă care Erika şi Lazarus stăteau.
Preotul luă din bolul auriu cuţitul cu mâner gros, trecându-l prin foc, apoi din nou prin sânge.
Preotul îşi întinse mâna spre mine:
-Dă-mi mâna, Prinţesă! Vocea lui părea ca o melodie ce putea să te inducă într-o vrajă. Din instinct, întinsesem mâna stângă, pe care preotul o întoarse, cu palma în sus, trecând lama cuţitului de la mijlocul degetului inelar, până în mijlocului palmei, trasând o line dreaptă.
Preotul mă trase mai aproape de el, trcându-mi degetul inelar deasupra căldurii ce o emana flacăra lumânări, apoi prin sânge din bol.
Ritualul mă făcea să mă simt euforică, şi deşi lama cuţitul era fierbinte, degetul meu nu reacţiona în niciun fel. Nici un pic de durere nu puteam simţi. Şi presupun că asta era bine, fiindcă Demetri, Erika şi Lazarus zâmbeau satisfăcuţi.
Preotul luase inelul de lăngâ coroana, ce părea predestinată mie, apoi îl aşeză la mijlocul degetului inelar. Mă aşezasem lângă Demetri, ce, acum, era lângă preot.
-A trecut de testul cu sângele? a întrebat preotul, pregătindu-se să treacă lama cuţitului pe degetul inelar a lui Demetri.
-Da, părinte! a răspuns Lazarus, chicotind, stârnind şi întreaba sală să chicotească.
M-am încruntat puţin neînţelegând, iar vocea lui Demetri, din mintea mea, mă lămurise: Aproape îi smulsesem capul lui Lazarus când a combinat sângele tău cu cel al Derinei.
Chicotisem şi eu, cu întârziere, când înţelesesem că Demetri devenea mai protector pe zi ce trece. Avea şi motiv, Derina creştea vizibil.
Preotul făcuse acelaşi ritual şi cu Demetri, aşezând inelul tot la mijlocul degetului inelar.
Demetri se aşezase în faţa mea, aşezând inelul la baza degetului, făcându-mă să imit gestul, apoi preotul luase prima coroană, trecând-o prin foc, apoi, după ce mi-a făcut cruce cu dânsa, mi-a aşezat-o pe cap. Acelaşi lucru îi făcuse si lui Demetri, după ce-i prinsese una după cap:
-Asta e că nu ai făcut evenimentul ăsta înainte!
Toată sala râse la comentariul făcut, Demetri doar dând ochii peste cap.
Demetri mă întoarse cu faţa spre cei din sală, în timp ce proetul rostea melodic:
-Cu puterea înzestrată de la Cel de Sus şi cea de la Consiliul Regal, vă prezint, cu fericire în suflet, Regina Irina Benedict şi însuşi Tiranul, Regele Demetri Alexander Benedict! Păziţi-ne cu curaj şi iubire!
Aplauzile şi fluierăturile au umplut sala. Mai apoi, au venit pe rând, oaspeţii, şi ne-au felicitat.
Erika mă ajuta să strâng buchetele de flori pe care le primeam. După aproape o oră, Ezra fusese ultimul care venise să ne felicite. În timpul ăsta, Lazarus şi Erika se ocupau de florile mele.
-Felicitări pentru acest lucru! Sunt singur că vei fi o Regină desăvârşită! Alexander, sunt mândru de tine, fiule! – mă sărutase pe ambii obraji, apoi a dat mâna cu Demetri – Aş vrea să o văd pe fată!
Ultima lui cerinţă, îl făcuse pe Demetri să mârâie înfundat:
-Parcă erai împotriva ei! Nu te pot lăsa în preajma fetei mele, când ştiu că o poţi ucide!
Răceala din vocea lui Demetri parcă îmi îngheţă trupul, ascultând în continuare conversaţia celor doi.
-Posibil! răspunse Ezra, cu un mic zâmbet pe buze.
-Eşti conştient că vânătorii se vor bucura să te despice, nu? a comentat Demetri, cu acelaşi zâmbet malefic.
-Foloseşti alinţa făcută de Regină! Se pare că vă împărţiţi funcţiile de conducere!
-Ce ar fi dacă ne-am bucura de seara asta şi aţi lăsa duşmănia trecutului deoparte pentru un moment! Ai să o vezi pe Derina, dacă reuşeşti să te comporţi ca un socru şi ca un tată! Poate ţi se pare absurd că cer asta, dar oricât de bătrân ar fi un vampir, partea umană tot e acolo! Tot ce ştiu oameni e doar felul în care aţi reuşit să vă impuneţi cu toţi! Aşa că te invit la masă şi să te distrezi, pentru că nu voi tolera să-mi strice cineva seara! Glasul meu spărsese gheaţa, uimindu-mă şi pe mine curajul pe care l-am avut de a vorbi aşa cu o legendă.
-Foarte bine! Dacă asta doreşte Măria-Sa! Ezra făcuse o reverenţă, retrăgându-se la masa sa.
Demetri mă luase prin surprindere luându-mă pe sus şi sărutându-mă cu foc:
-Îţi stă bine în postura de Regină! rosti el, amuzat, sărutându-mi fruntea.
-Îţi stă bine în postura de îndrăgostit! am spus, sărutându-l.
-Te iubesc! şoptise, făcându-mă să mă lasa purtată de el într-un vals.
Avea să fie o petrecere şi o seară lungă!