25. Hibrid

Cald. Rece.

Astea sunt singurele cuvinte cu care puteam să descriu cum era corpul meu.

Cald. Rece.

Mă simţeam incapabilă să-mi mişc un simplu muşchi din tot corpul. Mă simţeam cu adevărat slăbită, mirându-mă de simplul fapt că partea raţională a creierului, conştiinţa, era prezentă şi în plină funcţionare.

Misteriul mă cuprindea de fiecare dată când simţeam acea adiere rece şi familiară în preajma mea. Inconştientul meu ştia că mama avea grijă de copila mea. Numai gândul că tocmai devenisem mama îmi făcea să-mi crească sufletul, dar imediat se făcea mic, când nu ştiam cât timp voi mai sta în starea astea. Mă simţeam ca şi cum organismul meu ar fi asimilat o cantitate mare de morfină, dar cu toate astea simţeam durerea din corpul meu.

Aveam o durere imensă la burtă şi în partea de jos, ceea ce mă ducea cu gândul la sarcină, iar, în rest, simţeam sângele cum se mişcă prin fiecare venă, lăsând în urma lui o arsură în fiecare colţ al corpului. De la o perioadă, conştientul meu începea să-mi învârte prin cap numere, ca mai apoi să mi se facă o legătură.

Douăzeci şi trei de zile.

De atât timp, stau imobilizată la pat, simţind, rar, cum patul se lasă, odată cu apariţia acelui aer rece şi familiar. Eram în cea de-a douăzeci şi cincea zi, iar auzul parcă îmi revenea, la fel ca mirosul. Îmi ţâuiau urechile puternic, iar mirosul de sânge îmi inundă nările. O durere de cap, urmă după aceste sesizări.

În ultimile două zile, auzeam tot felul de zgomote: cum se deschide uşa, cum şoşotesc cei din preajma mea, însă niciodată nu  auzisem atât de departe, tocmai până la parterul vilei.

-Trebuie să o înmormântâm cum se cuvine, în stilul vampirilor. La urma urmei, era Prinţesa lor! Vocea groasă a lui Jax se auzi bine în urechile mele, ca şi cum ar fi fost lângă mine.

-Nu! Vocea groasă şi categorică şi la fel de dominantă, mă făcuse să înţeleg că Demetri era aici. Irina se transformă! Derina a făcut asta, Derina a creat o legătură de sânge cu femeia pe care o iubesc! Nu-i voi înmormânta mama! adăugă poruncitor.

-Demetri! Nu se poate asemenea lucru! Vocea lui Jax era despreţuitoare.

-I-am văzut ochii la sarcină şi am auzit bătăile inimii ei în timpul sarcinii! Vampirii de Energie au spus că va dura până-şi va reveni! Vocea lui Lazarus se făcu prezentă.

-Soţul meu are dreptate, Jax! Vampirii de Energie au vizitat-o, ar fi trebuit să-i auzi, să vezi ce au de spus! continuă Erika.

-Până şi eu am auzit. Ivy a mea, fără supărare Demetri, trăieşte, Derina s-a asigurat că vor rămâne amândouă în viaţă! Vocea mamei mă copleşi, dar sunetul unui plânset de bebeluş îmi rupsese inima. Mă durea pe mine sufletul când auzeam claritatea cu care plăngea.

Derina!

Un mârâit puternic, gros şi feroce îmi părăsi gâtul.

Sesizasem că mă ridicasem din pat şi că uitasem de dureri, când am ajuns în sufrageria vilei, în centrul atenţiei.

-Copilul meu! Nu-mi recunoşteam vocea, fiindcă era prea răguşită şi deşi vedeam în ceaţă, iar ochii îmi ardeau şi picioarele îmi tremurau, aproape m-am aruncat peste pătuţul roziul al copilei mele, ce se afla în aceiaşi încăpere.

-Ivy! Vocea lui Demetri, a mamei, a lui Jax, mi-au strigat numele şocaţi, dar nu am băgat în seamă.

Mi-am luat copilul în braţe cu grijă, căzând pe spate, afundându-mă în canapea, ţinând-o strâns la piept, încercând să o calmez:

-Shht! Sunt aici!

Ochii negrii ai copilei mă cercetau nesiguri, încă cu chipul trist. Odată ce-mi văzuse micul meu zâmbet, se calmă, începând să gângurească.

Aveam sufletul plin de bucurie, iar faptul că micuţa mea Derina era în braţele mele, îmi dădea foarte multe emoţii.

Reuşind să o adorm, mâna mea poposi delicat pe obrazul ei. Era aşa de frumoasă.

-Eşti hibrid! Vocea familiară şi feminină îmi atrăsese atenţia. Mi-a ridicat privirea, zărind-o pe Ronna, vampirul de energie, îmbrăcată într-o rochie verde, cu mânecile puţin largi şi cu o curea bej şi subţire la mijloc.

Mă uitam la ea nesigură.

-Transformarea ta s-a oprit, când Derina a plâns, fiindcă-ţi simţea pulsul revenindu-şi! Îţi vei putea controla monstrul din tine, ăsta e avantajul de a fi hibrid, şi-i vei putea simţi stările sufleteşi ale fetei, la fel ca şi Demetri! continuă Ronna, aplecându-şi capul în semn de respect.

M-am ridicat uşor, simţind că muşchii încă mă dor, apoi am aşezat-o blând pe Derina în pătuţul ei, uitându-mă la cei din jurul meu, ce se uitau uimiţi la mine.

Mamei nu-i trebui foarte mult să stea pe gânduri, fiindcă îşi aruncase mâinile în jurul gâtului meu, luându-mă în braţe, pupându-mă pe toată faţa.

Îi simţeam sânge în nările mele, făcându-mă miros ca un câine.

-Nici să nu îndrăzneşti! rosti mama amuzată, sesizându-ni nasul cum adulmecă.

Am chicotit uşor, răspunzându-i îmbrăţisării mamei cu temă să nu o rup sau mai rău.

Ronna se poziţionă în dreaptă mea, în timp ce mă îmbrăţişam cu cei care erau aici, prezenţi. Mai puţin cu Jax şi Demetri.

Cei doi rămase stane de piatră, fără să arate vreo emoţie.

-Acum, trebuie să te ţin la curent cu tot ce s-a întâmplat, Irina! Olivia, Evelyn aveţi grijă de copilă! rosti Ronna, punându-şi mâna pe spatele meu, trăgându-mă spre ieşire.

Aerul curat şi proaspăt de pădure îmi înfundă nările, făcându-mă să mă simt din nou în viaţă. Trebuia să recunosc, perspectiva unui vampir de a vedea lucrurile era diferită. Toate culorile şi formele lucrurilor din jurul meu erau mai pronunţa, fiind parcă mai bine definite.

-Va trebui să-ţi iei locul ca regină de drept a vampirilor! mi-a spus, în şoaptă, Ronna.

-Abia m-am trezit din amorţeala asta şi încep treabă de politică? am întrebat, făcând paşi delicaţi, sesizându-mi tonifierea fiecărui muşchi în parte, care era pus în acţiune.

-Ştiu că e rapid, dar războiul pe care apariţia ta la provocat se apropie mai repede decât îşi poate da seama Demetri! Odată ajunsă la dreapta lui Demetri, vampirii vor fi obligaţi să te asculte!

-Ce caută Demetri aici? am întrebat, aducându-mi aminte de faptul că el mă alungase ultima dată.

-Eşti conştientă că te-a îndepărtat de el, pentru că a crezut că vei fi rănită, nu? mă întrebă, ridicând o sprânceană, oprindu-ne din mersul lent.

-Vouă, vampirilor de energie, ce vă iese din asta? am întrebat, pe un ton rece.

-Nimic, doar îndeplinim profeţia! Noi am fost creaţi pentru a apără fiinţele roiale de vampirii ce vor răzbunare sau orice altceva! Practic, noi te slujim!

-De ce eu?

-Irina eşti specială! Eşti singura care s-a abătut de la soartă! Te-ai îndrăgostit de Regele Demetri şi acum, eşti şi vampir şi vânător! Eşti singura care poate conduce lângă un suflet ca a Tiranului.

-Ce se va întâmpla cu Derina? Întrebările mele curgeau mai repede decât erauu gândite.

-Derina va fi bine, asta dacă Jack nu va afla de ea! Mai bine zis, dacă Elisabeth nu va afla de ea!

M-am încruntat.

-Ezra nu a spus că ne va ajuta personal în războiul ăsta, pentru că el nu-şi dorea o nepoată! Dacă Elisabeth va afla de Derina, va dori să o distrugă, iar noi cei cinci vampiri de energie va trebui să o îngheţăm, dar nu se ştie dacă se va trezi după aceea!

Am oftat, scăpând un mârâit puternic.

O pereche de paşi se auzeau slab, m-am întors spre uşa casei, zărindu-l pe Demetri, care se pare că se concentra pe ceva. Mai mult ca sigur pe mintea Ronnei, care îşi aplecase respectuos capul spre noi, apoi se îndreptă spre casă.

-Irina! rosti Demetri, lăsând la vedere un zâmbet cald.

-Demetri! îi răspunsem pe măsură, lăsând fiorul să-mi străbată şira spinării.

-Eşti în viaţă! concluzionă, apropiindu-se periculos de mult, de mine, lăsând între noi o distanţă foarte mică.

Îi simţeam respiraţia pe faţă mea, iar asta îmi trezi un alt fior.

-Vreai să nu fiu? Gura mea acţionase fără mine. Privirea lui se încruntă, devenind cercetătoare.

Amuzat, dădu negativ din cap, apoi deveni serios:

-Nu! Cum te simţi?

-Bine, cred! am rostit, dând de umeri.

O linişte dureroasă se aşternu peste noi.

-Irina! Vocea lui Demetri părea revăşită, ochii mei mărindu-se curioşi, iar acesta continuă stângaci: Ăăă, am gre- Va trebui să botezăm copila, în stilul vampirilor!

Intenţia cuvintelor lui fusese alta, dar raţiunea pusese stăpânire pe el, de ceea adusese în discuţie un posibil botez.

Simţeam o umbră de tristeţe. Oftatul său îmi dăduse aminte că, acum, îmi poate citi gândurile.

Un mic zâmbet îi apăru în colţurile gurii, luându-mi faţă în mâinile sale, care mi se păreau la fel de puternice, ca înainte.

-Nu sunt genul care îşi cere scuze sau recunoşte de a greşit. Dar un lucru îl ştiu sigur! Vreau să iau dezamăgirea asta din sufletul tău! Nu am nici cea mai vagă idee cum, dar voi încerca, fiindcă eşti tot ce e mai bun din mine! Eşti singurul lucru bun din mine!

Vocea lui Demetri părea că se sparge în urechile mele, respiraţia lui lovindu-se de faţa mea, părându-mi-se o veşnice liniştea care se puse pe umerii noştri după micul să discurs, ce părea a fi sincer.

Ne uitam unul în privirea celuilalt, iar dorinţele păreau a fi intense din ambele sensuri, iar în ochii săi misterioşi mă regăseam pe mine.

Am oftat, trecându-mi limba peste buze, apoi muşcându-mi tensionată buza inferioară.

Vocea puternică a lui Lazarus spărsese magia:

-Trebuie să ducem domniţele în casa conspirativă! Dacă mai stăm mult, se va zvoni că ceva nu e bine, iar Elisabeth îşi va da seama!

-La căderea nopţii plecăm! rosti Demetri, mai mult pentru Lazarus, apoi se uitase la mine, blând: Du-te să împachetezi!

Am încuviinţat şi am trecut printre cei doi, fără să mai spun ceva.

Am intrat în casă, zărindu-i imensul zâmbet al mamei pe faţă.

-Olivia, te rog, ajută-mă să împachetez! am rostit, stârnind confuzie celor din  jur.

-Pleci? întrebă mama.

-Da. Vei fi în siguranţă aici, cu Jax! am spus, zâmbind stângaci. Ronna apăruse imediat în dreapta mea, încordându-se.

M-am încruntat la ea, neştiind ce urmăreşte.

-Nu suntem numai slujitorii tăi, dar şi gărzile tale! Vor veni şi ceilalţi! mi-a explicat, fără să schiţeze vrun gest în plus.

Am oftat, apropiindu-mă de pătuţul Derinei, luând-o uşor în braţe, urcând, mai apoi, la etaj.

Am intrat în cameră, iar un miros de rugină îmi lovise nările puternic. Conştientizasem că era sângele pe care-l pierdusem. Instinctiv, am strâns-o pe Derina mai bine la pieptul meu, făcându-i semn Olivie să înceapă să împacheteze.

-Demetri a făcut ravagii când a sesizat că ajuns prea târziu! Vocea Ronnei mă trezise la realitate.

-Poftim? am întrebat, nesigură de ceea ce tocmai auzisem.

-Când a luat-o prima oară în braţele lui şi a auzit de la Jax că i-ai dat deja un nume şi ai şi ales cine să aibă grijă de ea, s-a simţit dezamăgit, distrus. S-a certat cu Jax, de fiecare dată, doar pentru a o ţine pe Derina în braţe. Era aşa de neîndemânatic cu ea, încât cei din jurul lui i-au explicat cum ar trebui să o ţină!

Un zâmbet micuţ îmi apăruse pe faţă, lăsând-o pe Ronna să continue:

-Devenise posesiv, când venea vorba de Jax sau de un alt bărbat, care dorea să atingă! Aproape a rupt gâtul lui Jax, fiindcă nu a ţinut-o adecvat!

Chicotul meu îmi părăsi gâtul, muşcându-mi buzele, pentru a nu o întrerupe:

-Îţi auzea pulsul, la fel ca Derina! S-a trezit dimineaţa cu optimismul ăsta, de aia se certa cu Jax! Mereu, când o lua pe Derina cu el, o aducea la tine şi-i spunea totul despre tine, despre voi, despre lumea noastră.

-Gata! Vocea Oliviei ne atrase atenţia. Olivia şi Ronna au luat cele patru bagaje, apoi am coborât în sufragerie, unde Demetri, Lazarus, mama şi Jax, stăteau pe canapele, parcă aşteptând ceva.

Lazarus mă salută respectuos, în timp ce Demetri şi Jax erau gânditori. Mama s-a ridicat luând-o pe Derina, care începuse să gângurească, în braţele ei.

-Mă faci să mă simt atât de bătrână! comentă mama, amuzată.

Am chicotit la comentariul ei, uitându-mă atent în ochii Derinei, care gângurea fericită, fiind gădilită de mama.

Îţi seamănă! Vocea dominatoare a lui Demetri îmi invadese gândurile, făcându-mă să mă uit la el. Admira joaca mamei cu Derina, de parcă ar sta la pândă, pregătit să-şi atace posibila pradă.

Am dat ochii peste cap, ceea ce-l derutase imediat.

-Irina, maşinile vor veni, imediat! rosti Lazarus, ridicându-se de pe fotoliul, pe care stătea, salutând-o Regeşte pe Derina, zâmbindu-i. Asta-i provocă lui Demetri puţini nervi, care aveau să mă amuze curând.

-Trebuie să o acoperim pe Derina! concluzionă Demetri.

-Am o idee! am rostit, ştiind că Demetri are dreptate, deschizând unul din bagaje, luând o rochie neagră, fără bretele, în spate mai lungă şi în faţă mai scurt.

Am urcat la etaj, intrând în baie. Nu mă schimbasem de hainele pline de sânge şi nici nu oferisem prea multă atenţie.

Am făcut un duş rapid, lăsându-mi muşchii să se calmeze şi să se refacă sub presiunea apei calde.

Am ieşit din duş, analizându-mi faţă puţin palidă, în oglindă. Aveam ochii puţin mai marii, iar culoarea sângerie din ei se amesteca cu un verde închis.

Mi-am aşezat rochia, pe corpul rigid, încercând să-mi obişnuiesc cu noul meu bust de mamă.

Mi-am ciufulit părul, lăsându-l pe spate, apoi am ieşit din baie, aterizând lângă cei din sufragerie.

-Asta e ideea ta? mă întrebă Jax.

M-am uitat la el urât, în timp ce-mi încălţam pantofii catifelaţi cu toc:

-Am impresia că mă iei de proastă? Crezi că mi-aş lăsa copilul în văzul unor vampiri plini de răzbunare? Vocea mea era groasă, neştiind de unde e puterea, care cădea pe fiecare cuvânt spus de mine. Vorbeşte monstrul din tine, frumoaso! îmi explică Demetri, prin telepatie.

Am luat eşarfa neagră, din jurul taliei Ronnei, aşezând-o în formă de x, acoperindu-mi umerii şi aşezând-o pe Derina la pieptul meu.

-Perfect! rosti Lazarus, uimit de ce reuşisem să fac.

Câteva claxoane se auzeau, semn că era totul pregătit.

Bagajele mele deja se duceau în maşină, odată cu Olivia, iar Demetri şi Lazarus pornise înaintea mea. Mi-am luat rămas bun de la cei de aici, promiţându-le protecţie, în cazul unui lucru devastator.

-În caz de război, vânătorii vor participa! spuse o femei vânător, luându-l pe Jax prin surprindere. Poate comandantul nostru nu e de acord, dar noi ca şi comunitate suntem! adăugă femeia, sesizându-i mutra unchiului meu.

Am încuviinţat mulţumindu-le, iar înainte să ies din vilă, mama o sărută uşor pe Derina ce stătea liniştită, analizând tot ce reuşea să vadă. Am ieşit din casă, oftând, părându-mi rău că plec din nou de lângă mama.

Demetri îmi ţinea portiera unei dintre maşini, permiţându-mi să intru, urmată de el. Va fi un drum lung, frumoaso!

Citește și: Capitolul 26
                      Capitolul 24
                      Capitolul 23
                      Capitolul 22
                      Capitolul 21
                      Capitolul 20
                      Capitolul 19
                      Capitolul 18
                      Capitolul 17
                      Capitolul 16
                      Capitolul 15
                      Capitolul 14
                      Capitolul 13
                      Capitolul 12
                      Capitolul 11
                      Capitolul 10
                      Capitolul 9
                      Capitolul 8
                      Capitolul 7
                      Capitolul 6
                      Capitolul 5
                      Capitolul 4
                      Capitolul 3
                      Capitolul 2
                      Capitolul 1
                      Prolog
                      Descrierea cărții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi sus