24. Fără el

Nu mai aveam acele dureri groaznice de la început, se diminuau pe zi ce trece, odată ce burta mea creştea vizibil. Simţisem de când mă alungase Demetri picioruşele copilului şi modul cum reacţiona când fredonam diferite melodii de leagăn, pe care le ştiam de la mama.

Instinctul matern şi posesivitatea pusese stăpânire pe mine, încă de când am păşit pe teritoriul lui Jax, iar ochii reci de vampir, pe care-i capătasem, devenise un lucru obişnuit.

Mă simţeam invincibilă, deşi ochii mereu arătau cât de obosită sunt, iar mişcările rapizi de vampir mă oboseau şi mai mult. Ştiam, acum, că fetiţa care aveam să-i dau viaţă îmi oferea această posibilitate, de a vedea lumea cu ochi de umblător nocturn. Deşi îmi era greu să mă controlez, viteza, posesivitatea, instinctul matern, ce domina, începuse să facă parte din mine. Îmi plăcea cum puteam vedea totul. Formele mult mai bine definite, luminile mă deranjau, dar mă obişnuisem cu ele, rapiditatea cu care puteam vedea tot din faţa mea şi să memorez, era fantastic.

-Mai sunt trei zile şi naşti! Vocea mamei, mă trezi din visare, făcându-mă să mă întorc cu spatele la geam.

-Ştiu! am aprobat-o, oftând.

-Pregătită? Vocea Oliviei, îmi atrăsese atenţia.

-Cât de rău poate fi?! am întrebat, optimistă.

Mama oftase tristă:

-Ştii foarte bine care e situaţia dacă afurisitu nu apare!

Vorbele mamei îmi erau cunoscute, fiindcă ştiam situaţia, dar preferam să rămân optimistă. Dacă Demetri nu apărea, sarcina avea să aibă grave complicaţii.

-Ştiu că nu va veni, dar ştiu că va fi bine! am spus hotărâtă, luând rochia elegantă din mâinile firave ale Olivei. O rochie simplă, neagră, ce la bust avea modele din material auriu, fixându-se bine pe mărimile pe care le aveam acum. Oboseam mai repede dacă purtam tocuri, deci optasem pentru o pereche de balerini negri din catifea.

Odată îmbrăcată, am ieşit din camera mea, cu cele două femei, ce m-au susţinut în toate perioadele vieţii mele.

Am coborât cu atenţie scările, simţind înţepături puternice în burtă, abţinându-mă să nu arât nici o durere.

-Se vede că se apropie sarcina! socoti o femeie din sat.

M-am uitat la ea dur, apoi mi-am tras privirea spre burtă, mângâind-o uşor.

-Poţi? întrebă Olivia, punându-şi o mână pe spatele meu, mama mergând înaintea noastră spre bucătărie.

Am încuviinţat, făcând câteva exerciţii de respiraţie, apoi mi-am îndreptat spatele şi am continuat să cobor scările, încercând să ignor durerile din burtă.

Odată ce am coborât, am răsuflat uşurată.

-Ce care a comentat, mai devreme! am rostit, uitându-mă spre sufragerie.

Femeia inculpată se ridică uşor de pe canapea, uitându-se toţi la noi. La orice mică impertinenţă, deveneam severă, iar cei de aici începuse să se obişnuiască cu toanele mele.

-Eu! Exclamă aceasta, venind uşor spre mine, oprindu-se nu prea departe de mine, dar nici prea aproape.

-Eu şi mai cum? am întrebat.

-Lorette, Prinţesă! îmi răspunse ea, calmă.

-Ştii ceva despre sarcină, ce eu nu ştiu? o întreb calmă, ţinând mâna pe burtă.

-Nu cred, Prinţesă. Însă ştiu că sarcina asta vă va cauza daune, iar pentru evitarea lor, aveţi nevoie de Rege!

Am încuviinţat, trecând pe lângă ea, lipsită de vreo emoţie.

Olivia m-a ajutat să mă aşez la masă, în timp ce mama îmi aşeza în faţă, farfuria cu mâncare.

-După ce nasc, mă fac vegetariană! rostesc, exasperată când văd pentru a nu ştiu câta oară carne în sânge, la cuptor.

Olivia chicotise, în timp ce-mi aşeza paharul cu apă rece lângă farfurie.

-Nu prea cred! spuse mama, zâmbind larg. Trece sarcina şi devii la gusturile iniţiale, scumpo! adăugă, mângâindu-mi părul.

Ziua nu-şi schimbase rutina. Mama stătea mai mereu cu ochii pe mine, iar Olivia mă ţinea de vorbă, fiindcă durerile deveneau insuportabile ca la început.

Aflasem despre Olivia, că părinţii ei au fost ucişi de vampirii lui Jack, când acesta era mâna dreaptă a lui Demetri. Numai faptul că-i rostise numele, celui căruia urmează să-i aduc un moştenitor, mă făcu să tremur.

Nu puteam să-l urăsc pentru ceea ce făcuse, dar eram dezamăgită de el. Îl ştiam mai puternic şi gata să lupte pentru ceea ce are în posesie!

Jax îmi lăsase o ultimă speranţă, când mi-a spus că nu ar lăsa să i se întâmple ceva copilului lui.

Gândurile mele mă făcuse atentă la realitate, căutându-l cu privirea pe Jax, dar nici el, nici unul din vânătorii care-l urmau nu era aici.

-Unde… Nu reuşisem să adresez întrebarea până la capăt, fiindcă un Jax agitat intră în vilă, cu oamenii săi pe urmele lui. Păşind toţi parcă în acelaşi ritm.

-Vreau trei grupe de vânători să patruleze în jurul teritoriului, regula rămâne aceeaşi: Doar Regele are voie aici! Vocea lui Jax le amuţi pe cele din jurul lui, însă sângele meu, care uşor-uşor se transforma într-unul asemător celor cu colţi, nu a putut să fie supus doar din acest motiv:

-Ce s-a întâmplat? Vocea mea era la fel de rece şi dominatoare ca lui Demetri.

Jax deschise gura, având intenţia să mă înştiinţeze, apoi şi-o închise pentru câteva momente:

-Va fi un adevărat război afară, Irina! Vampirii pe care Jack îi conduce sunt cei conduşi de Elisabeth, iar Demetri a fost pe teritoriul lui Ezra, dar răspunsul acesta, din câte ştiu, a fost doar un simplu ordin, ca fiul său să-i ia armata!

Cuvintele lui Jax erau arzătoare în pieptul meu, ce acum îl simţeam mai plăpând ca niciodată.

-De ce se întâmplă asta? am întrebat ca prin vis.

-Irina, scumpo, Jack te-am vrut de prima dată, chiar dacă ştia că eşti predestinată lui Demetri. Nu trebuie să-ţi zic asta, dar meriţi să ştii: Istoria se rescrie, numai că în loc de Ezra şi Elisabeth e Demetri şi Jack. Demetri a primit locul ăsta de drept, fiind fiul legimit al lui Ezra, pe când Jack e nelegitim. Problema e că tu eşti răspunsul viitorului nostru, a tuturor! Nu te pot trimite în război, de aceea am fost împotriva relaţiei tale cu Demetri!

Demetri te iubeşte, crede-mă, altfel ar fi cedat de mult la tron, dar ştie că sângele tău regal trebuie respectat. De ce crezi că toată generaţia tatălui tău până acum, a apărat regatul ăsta?! Irina, ai sânge albastru şi eşti legitimă aşa cum e Demetri, iar aşa zisul „Coran” ce se află la Vampirii de Energie, a prevăzut asta!

Vampirii de Energie nu ne-au spus de ce tocmai tu, fiindcă tu eşti cea care le poate ordona lor, numai tu!

Trebuie să ştii că Demetri nu va renunţa la nici una din voi două – instinctiv dusesem mâna pe burta mea – va veni să te vadă, cred!

Copilul dacă se naşte va rupe blestemul ăsta, şi-l va împiedica pe Jack să devină Rege pentru totdeauna! Nu ştiu exact dacă are o relevanţă sexul copilului, asta tot vampirii ăştia afurisiţi de energie ştiu!

Trebuie să fii puternică şi să rămâi în viaţă când dai naştere micuţei!

Vocea lui Jax se rupea spre final, ştiind că i se rupe inima. Mama deja era în jurul meu, cu mâinile, făcându-mă să-i simt frica şi grija pe care mi-o purta.

Sentimentele mă copleşeau şi pe mine, iar lovitura puternică a bebeluşului mă făcuse să zâmbesc stângaci.

Picioarele mi se înmuiau, iar forţa pe care o aveam parcă dispărea:

-Am nevoie să mă întind! am rostit, urcând cu grijă scările, cu Olivia pe urmele mele.

M-am aşezat în pat, rugând-o pe Olivia să închidă geamul şi să tragă draperiile.

Gândurile mele erau îngeţate, în timp ce discursul lui Jax se repeta ca o casetă stricată. Deşi majoritatea informaţiilor lui erau bine cunoscute de mine, noutăţile mă copleşeau. Ştiam că am sânge albastru, dar nu ştiam că odată ce vampirii au ajuns la conducere asta mai are o relevanţă! Mă speria gândul căeu sunt vinovată de acest război!

-Olivia? am spus, atrăgându-i atenţia şatenei, ce-şi citea cartea. Mereu când nu avea ceva de făcut, citea.

-Da, domnişoară! spuse, tresărind.

-Adu-mi un pahar de apă, te rog! am spus, repetându-mi planul în minte bine. Iniţial, nu eram sigură dacă e în regulă să-l pun în plica, dar odaţă ce gura mea a vorbit fără mine, am lăsat-o aşa.

M-am ridicat uşor din pat, gemând, datorită durerile mele, care se accentuau. Am deschis garderoba, luând prima rochie neagră, care-mi sărise în ochi. Fiindcă îmi scotea la iveală picioarele prea umflate, am tras pe sub rochie o pereche de pantaloni negri, cât de cât mulaţi.

Etapa îmbrăcării fusese dificilă. Făceam exerciţii de respiraţie, ignorând durerile. Acel val de greaţă, ce devenise familiar la început, puse stăpânire pe mine:

-Nu, nu, nu! am şoptit, grăbindu-mă să ajung la baie. În mintea mea, aproape alergam, însă greutatea sarcinii mă împovăra lamentabil.

M-am aruncat asupra wc-ului, ţinându-mă pe marginile sale, lăsând sângele ce-mi invadase gura să fie eliminat din organism.

 -Irina?! ţipă speriată Olivia, lăsând în urma ei paharul de apă ce se sparse, fiind speriată de ipostaza în care mă prinsese. Trebuia să-mi las planul pentru mai târziu.

Mi-am trecut mâna, uşor, pentru a mă şterge, uitându-mă la ea, simţind nevoia de a fi sarcastică:

-Ai spart paharul!

Olivia venise în dreptul meu, prinzându-mi părul cu elasticul, cel purta mereu la mâna dreaptă, apoi îşi udase mâinile cu apă rece, atigandu-mă pe mine. Asta mă făcuse să sesizez faptul că ardeam, iar obrajii mei devenise rozii.

Olivia mă ajutase să mă ridic:

-Trebuie să o chem pe Evelyn!

-Nu! am spus categoric, apucând-o, brusc, de încheietură. Voi fi bine! am adăugat, observându-mi gestul deplasat.

Olivia se lăsase influenţată de spusele mele, aplecându-se, în pragul uşii, să strângă cioburile paharului spart. Am oftat, uitându-mă în oglindă. Ochii lipsiţi de viaţă, cearcănile ce-mi susţineau sticlele grena, îmi arătau cât de mult m-a schimbat sarcina şi cât de mult s-a evaporta forţă pe care o aveam la început, de parcă eram trecută de vârsta a doua.

Mi-a trecut mâinile pe sub jetul de apă rece, dându-mi pe faţă, oftând datorită perioadei prin care treceam singură, fără Demetri.

-Irina, de ce te-ai schimbat? Vocea Oliviei mă luase prin surprindere, în timp ce-mi luam prosopul, pentru a mă şterge pe faţă.

-Nu pot să zăbovesc în pat ca o legumă! am răspuns, gândindu-mă că era o jumătate din adevăr.

-Păi, practic, eşti o legumă! a rostit ea, în barbă.

-Am auzit asta! am chicotit, ieşind din cameră, ţinându-mă de spate şi de burtă, cu Olivia pe urmele mele.

-Mă simt mare, am rostit, când am ajuns în dreptul mamei.

-Eşti mare! rectifică mama, râzând.

M-am uitat la Olivia care chicotea:

-Tu cu cine ţii, mă rog? am spus, amuzată.

Am încercat să râd, dar muşchii abdomenului nu-mi permiteau, de parcă m-ar fi ars Soarele.

Am luat un fruct de pe masă, simţind privirea mamei care mă privea atent. Ştia că vreau ceva, aşa că nu am mai stat pe gânduri şi am întrebat-o, calm:

-Unde se găsesc Vampirii de Energie?

-Pe tărâmul vampirilor, unde sigur s-a dus Demetri, dar, tu, domnişoară, nu părăseşti teritoriul vânătorilor, nici în ruptul capului! rostit mama impecabil, accentuând fiecare cuvânt în parte, parcă anticipându-mi planul.

-Eu nu cred că mai sunt acolo, odată ce eu trebuie să nasc, mâine! am spus, gândindu-mă spusele lui Jax: „tu eşti cea care le poate ordona lor, numai tu”.

-Atunci, înseamnă că-s aproape de tine! rosti mama, dând din umeri.

„Aproape de mine”. Nu-mi era îndeajuns ca să-mi dau seama, unde ar putea fi.

-Jax! strigă mama spre el, lăsându-mă singură cu Olivia.

Am oftat exasperată, ieşind în curtea din spate, spunându-i Oliviei că am nevoie de o gură de aer.

Mi-am trecut mâna fin pe frunte, simţind că încă ard. Am oftat, tresărind la auzul unui sunet melodic, ce venea din pădure. Mă obişnuisem cu noile abilităţi de umblător nocturn, iar auzul bine dezvoltat rar era pus în aplicare.

Deşi morala din filmele horror spune că nu trebuie să te duci după sunet, mai ales când aproape se întunecă, eu am făcut opusul.

M-am asigurat că nimeni nu e prin zonă şi am fugit, sau mai bine zis, am grăbit pasul, încercând să mă apropii de sunet. Pentru mine, sunetul părea a fi o chemare, abia am sesizat că am trecut prin pădure ca un fulger ne-ntrerupt, lăsându-mă purtată de instinctul vampiresc.

Analizând ceea ce tocmai s-a întâmplat, odată ce mi-am lăsat această latură liberă, la iveală, nu mă mai simţea grea şi nici obosită, iar imaginile nu erau înceţoşate, dar greţurile apăruse odată ce m-am oprit. Mă uimise locul în care ajunsesem fără ştirea mea. Sunetul ăsta venea din palat!

Fără să simt acelaşi proces lent, în faţa palatului, organismul meu luase decizia că mai avea un rest de sange ce trebuia eliminat.

Mi-am tamponat cu mâna gura, ştergând uşor, apoi am urcat scările din faţa palatului. Aproape mă împiedicasem de ultima treaptă care delimita satul cu gazonul curţii de la palat.

Era un dezastru locul ăsta.

Numai ruine, copaci rupţi, ziduri distruse, gazonul neîngrijit ce părea că suferise o secetă aprigă. Totul, în jur, era devastator!

Am trecut timidă pe lângă aceste daune, lovindu-mă neatinsul turn, în care Demetri obişnuia să stea. „Aproape de mine” Gândul meu îmi oferise răspunsul întrebărilor mele.

Turnul era aproape de mine, fiindcă aici îl văzusem pe Demetri pentru prima dată. Camera sa era sus, iar jos era locul unde se tortura şi unde-l ţinuse pe Jack, când acesta devenise violent. Deci, acolo jos, era răspunsul!

Mă uitam la turn fascinată, ştiind că Demetri îmi spusese de o anumită uşă secretă, pe care nu m-am obosit să o reţin.

Întrebarea era: „Cum aveam să intru, dacă eu sunt dublă cât geamul?” Am meditat la răspuns, dar am decis să încerc doar de dragul vremurilor bune!

Micul lac, ce oferea, cândva, un aer natural turnului, acum, era secat. Am trecut cu grijă, apoi am ridicat un picior, aşezându-l pe o cărămidă, chinuindu-mă să mă sprijin în mâini, pe geam.

Aproape mă lovisem în burtă, când am încălecat pragul geamului, respirând uşurată de reuşită.

A durat două minute să-mi trag sufletul, fiindcă simţeam că sunt deja extenuată, apoi am pătruns în turn.

Oftând din cauza greutăţii, am coborât turnul, luând torţa de la intrare, ce lumina slab şi am aruncat-o în colţul stând, ştiind că acolo e o scorbură, ce avea să lumineze încăperea.

Colţul ăla încă era acolo, fiindcă pereţii uleioşi se arătau în faţa mea!

 Am păşit, căutând un loc unde ar putea duce spre Vampirii de Energie, dar nu vedeam mare lucru, pe langă lanţuri ruginite, pereţii murdari parcă daţi cu ulei.

-Oh, haide, doar nu am ajuns până aici degeaba! am spus în barbă, simţind fiori pe şira spinării şi picioarele bebeluşului loveau consecutiv burta: Uşor acolo jos, ce atingi tu, e vezica mea! am spus, mângâind puţin mai jos de burtă.

-Irina! Vocea unei femei în vârstă îmi atrase atenţia, făcandu-mă să mă întorc. Era femeia care mă consultase prima oară, care-mi spusese că sunt însărcinată.

-Tu? am spus răguşită.

Femeia zâmbi stângaci, apoi se uită la mine cu milă:

-Ai să mori, spuse scurt, apoi sunetul de inspiraţie, îmi dădea de înţeles că sângele ce-l elminasem mai înainte îi inundase nările: Sau nu! Spune-mi de când vomiţi sânge? adăugă atentă.

-De la începutul sarcinii! am răspuns automat.

-Sarcina nu te va ucide, ci te va transforma! Copilul o va face, fiindcă el e cauza vărsăturilor tale, practic, elimini sângele de om!

-De ce-mi explici toate astea? am întrebat curioasă.

-Eu şi restul credem în tine şi eşti Regina de drept a lături de Demetri, iar noi suntem ursitoarele copilului, dar şi ale tale! Suntem împinse să-ţi spunem adevărul!

Mă încruntasem pentru câteva momente, apoi m-am relaxat:

-Am nevoie să ştiu dacă are vreo relevanţă sexul copilului!

-Evident că da, Irina! Dacă e băiat, războiul va tot continua, fiindcă el la urca pe tronul lui Demetri, iar războiul de acum va dura până la vârsta de 17 ani, când copilul va lupta alături de tatăl său! îmi explică.

-Iar dacă e fată? am sărit, nerăbdătoare.

-Dacă e fată, ea va urca pe tronul tău şi Demetri va încheia acum războiul, iar copila va înainta în vârsta cât vezi cu ochii până ce va face 19 ani, când corpul ei va îngheţa!

-Va fi vampir, atunci, constatasem, uitându-mă în pământ.

-Da, însă noi nu numim aşa copii făcuşi dintr-un nemuritor şi-o muritoare, ci noi îi numim umbre, depinde de semnul sub care se naşte!

-Ce ar trebuie să mai ştiu? am întrebat, parcă exasperată să fac ceva şi fiu utilă.

-Tot ce trebuie să faci e să naşti copilul şi să rămâi tu în viaţă, altfel Demetri îi va ucide pe toţi, trebuie să te asiguri de asta! Acum, trebuie să te duc acasă, ai să intri în travaliu! mi-a spus, apucându-mă de braţ, scoţându-mă din turn.

Odată ce nările mele au inspirat aerul curat, am simţit o durere de cap puternică şi cum inima mea abia mai pompează sângele.

O stare de ameţeală şi o slăbiciune în picioare se instalau în întreg organismul.

Îi văzusem pe Jax şi cei cinci vânători, care stăteau după el. Asta vorbise mama cu Jax, şi m-au lăsat să mă duc! Cu ultima suflare, mintea mea făcea legăturile de ultim moment.

Începusem să clipesc frenetic, doarece vedea mi se înceţoşa, clătinându-mă şi împleticindu-mă în propriile picioare, făcându-l pe Jax să mă prindă:

-Off, Irina! Vocea lui era îngrijorată, ridicându-mă în braţele sale, ţinându-mă stil mireasă, grăbindu-se.

Ştiam că e greu să mă care, dar nu slăbea strânsoarea părintească din jurul meu. Îmi închisesem de mult ochii, simţind că transpiraţia se plimba pe pielea mea fierbinte.

-Păstreză-te trează, Irina! rosti puternic şi rece Jax, aşezându-mă pe ceva moale, apoi turuitul unui motor, îmi dăduse de înţeles că eram într-o maşină.

Îmi era greu să-mi deschid ochii din cauza febrei şi a faptului că mă simţeam incapabilă să-mi controlez corpul. Îmi simţeam trupul de parcă s-ar fi topit!

Maşina mergea în grabă şi începusem să nu mai fac distincţii prea bune, de ceea ce se întâmplă în jurul meu, până ce mama mi-a strigat numele speriată şi vocea lui Jax ce începea să ddea ordine, neclare pentru auzul meu.

Orice zgomot din preajma mea îmi scărţia timpanele, iar nările parcă erau închise lăsându-mă fără aer. Bebeluşul se agita şi el, iar asta îmi provoca din  nou greaţă!

Ştiam că eram aşezată în pat şi cineva îmi punea tot felul de comprese lăsându-le pe corpul meu, pentru a mă răci.

Peste două ore, în care cineva îmi tot schimba la un minut prosoapele îmbibate în oţet rece, stările mele de rău se ameliorase foarte puţin, doar cât să deschid ochii şi să respir pe gură sacadat.

Mama mă prinse de mână când mă zărise cu ochii deschişi, îmi zâmbi de parcă-şi luase o piatră de pe inimă:

-Ai intrat în travaliu!

A fost ce a spus, iar asta îmi activase o nouă serie de frisoane.

Olivia mă învelise din nou cu pătura până în gât, punând compresele pe memebrele mele, ce erau dezvelite puţin.

-Trebuie să încerci să-ţi controlezi respiraţia! m-a sfătuit mama, dar chiar daca doream să fac asta eram prea slăbită. Eram ca o baterie care se descarcă la fiecare secundă.

Simţeam că bebeluşul se apăsa pe vezica mea, dându-mi un picior puternic în burtă:

-I s-a rupt apa! a spus Olivia, brusc.

Mama mi-a îndepărtat picioarele, în timp ce Olivia mă ajuta să mă ridic puţin.

-Pierde sânge. Nu va rezista! spuse o femeie vânător, ce o ajuta pe mama.

Abia reuşeam să-mi trag sufletul, ştiind că bebeluşul nu avea să mai stea mult. Era transpirată toată, iar oboseala punea stăpânire pe mine. Ochii parcă se închideau automat, cu cat încercam să împing după spusele mamei. Pierdeam mult sânge, iar asta nu mă ajuta deloc acum!

Am ieşit în braţele Olivie, mârâind de durere, lăsând capul pe pernă şi împingând cu ultimele forţe. Parfumul familiar, adierea rece se simţea tot mai aproape de mine, ce-mi dădea fior exotice pe şira spinării. Începuse să am senzaţia că Demetri va veni, dar ştiam că nu voi afla asta vreodată.

Jax intră în încăpere în timp ce eu şopteam de mai multe ori numele bebeluşului, astfel încât să mă audă cineva:

-Derina! Derina! Derina!

Jax se apropie de mine, zărind-o în ceaţă pe mama cu copilul meu în braţele ei, curăţându-l:

-Derina? Vocea lui Jax era răguşită.

Am încuviinţăt ştiind că nu mia rezistam  mult:

-Ai… grijă de D… Derina! Vocea mea era stinsă şi prea în şoaptă, dar Jax înţelesese, fiindcă dăduse din cap afirmativ.

Mama se apropia de mine, arătând-o vag pe bebeluşă, chiar înainte să-mi închid ochii.

 

Citește și: Capitolul 25
                      Capitolul 23
                      Capitolul 22
                      Capitolul 21
                      Capitolul 20
                      Capitolul 19
                      Capitolul 18
                      Capitolul 17
                      Capitolul 16
                      Capitolul 15
                      Capitolul 14
                      Capitolul 13
                      Capitolul 12
                      Capitolul 11
                      Capitolul 10
                      Capitolul 9
                      Capitolul 8
                      Capitolul 7
                      Capitolul 6
                      Capitolul 5
                      Capitolul 4
                      Capitolul 3
                      Capitolul 2
                      Capitolul 1
                      Prolog
                      Descrierea cărții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi sus