Altă Perspectivă
Ceaţa şi culorile nopţii dominau porţiune de pădure şi îngustul drum, contruit ca pe un pod, ce ducea spre o mică crescătură de munte, unde era palatul, ce veghea bezna nopţii. Tot ce lumina satul erau torţele şi lămpile ce erau reaprinse după doisprezece ore.
Acel clopot de biserică aducea de ştire venirea unor noi oaspeţi, iar porţile ce păzeau ţinutul s-au deschis sumbru, lăsând cele patru SUV-uri negre să intre, doar pentru a fi oprite mai apoi de gărzile ce păzeau poarta imensă de cleştar.
Oaspeţii fusese întâmpinaţi de saluturi de respect din partea gărzilor, oferindu-le drum liber spre grajdurile ce domneau o porţiune mare din acest tărâm. Cel care mergea în fruntea oaspeţilor, era urmat de trei dintre cei mai importanţi oameni ai acestui tărâm.
Muzica veche tipică celor cu suflul rece răsuna din centrul satului, semn că un eveniment tocmai era în desfăşurare.
-Majestate! Vocea soţiei grăjdarului sună speriată la vederea Regelui, căzând imediat în genunchi. Grăjdarul venind repede, auzind ţipătul soţiei lui:
-Sierra! o strigase, ajutând-o să se ridice, uitându-se mirat la Rege: Majestate!
Regele dădu din cap, curios, concentrându-se pe gândurile celor doi, apoi înţelesese. Se întoarse câte cei trei din spatele lui şi se adresă nervos:
-Lazarus, ia câţiva oameni cu tine şi curăţă centru! Nu permit trădare!
Lazarus încuviinţă, dispărând cu jumătate din oamenii săi, spre locul unde se auzea muzica. Regele rămăsese cu ceilalţi doi din Consiliu şi cu restul soldaţilor săi.
-Ştiu că încă păstraţi tradiţia, aşa că vom avea nevoie de cai! rosti, calm, Lestat.
-Sigur, sire! rosti grăjdarul.
-Pe al meu, îl aleg eu, apoi ceilalţi şi-i vor primi, iar cei care s-au dus cu treabă în centru vor veni mâini după caii lor! porunci Regele.
Lestat scoase câteva monede şi-i dădu grăjdarului. Tărâmul îşi păstra şi banul şi tradiţii, pentru a le păstra vie amintirile din trecutul lor ca oameni.
Regele intră în grajd, ameninţător, trezind caii, făcându-i să necheze. Trecea printre boxele fiecărui cal, dar doar unul îi sări în ochi. Un armăsar înalt, negru, bine făcut, ochii îi scănteiau, iar odatăce Regele se tot apropia de el, calul răsufla din nas, plecându-şi uşor botul.
Pregăti calul, încălecându-l, zburând parcă cu el până-n centrul satului. Toată mulţimea înlemni când îl zări pe Rege. Lazarus ţinea imobilizat un vampir, ce tot îi comenta răutăcios. Soldaţii Regelui înconjurau centrul, băgând spaima în toţi sătenii şi supuşii Regelui. Cel din urmă se dădu jos de pe armăsar, îndreptându-se spre Lazarus.
-Cine e? întrebă Regele.
-Ai să fii mai curios, dacă-l întrebi pe el, rosti Lazarus, ridicându-l pe vampirul înaintat în vârsta.
-Cine eşti? întrebă, din nou, Regele.
-Sunt Regele Noah, rege al acestui tărâm! răspunse pe un ton superior.
-Atunci, de ce eşti învins aşa de uşor de un Consilier? Atunci, de ce eu sunt aici? Nu ţin minte să fi dat locul meu unui nimeni ca tine!
-Trebuia să fii mort! rosti Noah.
Regele îi citi imediat gândurile şi făcu legătura cu gândurile Sierrei, soţiei grăjdarului.
-Eu, Regele Demetri Alexander Benedict, Regele tuturor vampirilor şi a lumii, nu accept trădare pe tărâmul meu sau în breasla mea! Eu nu-mi las moştenirea unui trădator, ci unui urmaş de seamă! ţipă din toţi plămânii, mărâind tipic lui.
Demetri se întoarse spre Noah şi rosti, mârâind:
-Jack nu va învinge cât timp există un mostenitor!
Acestea fiind spuse, Demetri îl prinsese pe Noah de gât, omorându-l imediat, adresându-se poporului său:
-Cine va cuteza să facă trădare, va suferi în chinuri!
Lazarus se apropie de Demetri îl luă de umăr, trăgându-l după el:
-Eşti sigur că e bine, acum, că toţi au auzit de moştenitor?
Demetri se uită atent la Lazarus, apoi încălecă armăsarul, călarind nebuneşte spre la palatul său, având gândurile încețoșate.
……………………………………………………………………………………………………………………………….
Culorile zilei în acest teritoriu, ce cunoştea setea de sânge, erau şterse şi, deşi azi era o zi de sărbătoare, fiindcă cu toţi au scăpat de trădare, toţi munceau, mai puţin cei de la palat, care se antrenau de zor.
Demetri, îngândurat, îşi îngrijea armăsarul, fiind întrerupt de soţia lui Lazarus, Erika:
-Cum e să fii din nou acasă, pe teritoriul pe care ai crescut?
Erika era cea care luase locul de consultant şi de sfătuitor, după moartea Clarissei, sigura femeie vampir ce avea dreptul să participe alături de Consilieri la mari şedinţe.
-Bine, a răspuns Demetri, degajat.
-Şi totuşi nu suficient de bine, a comentat Erika, mângâind calul.
Demetri o ţintui pentru câteva momente cu privirea, apoi se întoarse cu spatele la Erika şi la armăsar, privind cum soldaţii săi se antrenează.
-Cum e să fii tătic? Întrebarea fusese pentru Demetri ca o palmă, Erika sesizând asta și adăugă puţin autoritar: Am atins o coardă sensibilă? Să mă scuzi, dar un Rege trebuie să îşi ducă la capăt orice responsabilitate, din câte ştiu eu!
Demetri se întoarse spre ea, mârâind înfundat, neconvenindu-i că ea e cea care încearcă să-l pună la punct.
-Ascultă, Demetri – Erika luă o pauză, apoi continuă – Nu te condamn pentru alegerile făcute, dar eşti sigur că e bine ce ai făcut? Eşti conştient că va avea nevoie de tine, fiindcă fătul se va naşte în trei zile? Presupun că ştii asta, fiindcă la fel ca orice vampir, i-ai auzit bătăile inimii şi, spre deosebire de supuşii tăi care s-au simţit dominaţi de puterea copilei tale, tu ca părinte te-ai simţit mândru! – Erika îl prinse de antebraț, făcându-l complet atent la ea – Demetri, nu toţi vampirii au şansa asta! Tu şi Ivy aveţi legătura asta magică, iar dacă nu vei fi acolo pentru ea, când va naşte, fătul va muri, urmat de Ivy! Copila are o forţă imensă de a făcut-o pe Irina să posede puterile noastre şi să se comporte ca unul. E clar pentru mine, copila o iubeşte pe Irina la fel de mult ca tine! Eşti Rege şi ai puterea de a decide peste toţi, dar nu şi peste nevoiile celei care conduce alături de tine!
Erika se uită atent la Demetri, apoi se apropie de el, mârâindu-l:
-Fă ce crezi tu că e bine, dar dacă copila te va urâ se va declăra războiul pe care Ezra la dus şi crede-mă, de data asta, tu-l pierzi!
Demetri e uită atent la ea, apoi oftă, încordându-și maxilarul, recunoscând:
-Ştiu, dar va suferi din cauza mea…
-Ce tot spui acolo? Să sufere din cauza ta? Tu te auzi? Irina e mai puterincă decât orice muritoare de rând şi s-ar da şi peste cap numai ca să fie lângă tine!
-Ştiu asta, dar Jack o vânează! E în siguranţă acolo, unde e acum! rosti Demetri, răspicat. E copilul meu în joc şi viaţa iubitei mele! Trebuie să le apăr pe amândouă, dacă le ţin lângă mine, îmi va fi greu să le apăr când ştiu că Jack le vânează ca pe nişte iepuri! adăugă furios.
-Demetri, ştii că Jack nu are de unde să facă rost de o armată mai mare decât a ta şi mai bună! spuse Erika, pe un ton înţelegător.
-Atunci cum de unii vampiri sunt cei originali? întrebă, bufnind nervos.
-Ce vrei să spui?
-Am ucis, la atacul acela, doi dintre vampirii lui Elisabeth şi tu-mi spui mie că Jack nu are o armată mai bună decât a mea? Erika, ştiu că vrei să mă ajuţi, dar nu acum! Vocea lui Demetri era joasă, semn că era dezamăgit de el. Ştia că nu putea să o ţină pe Irina şi pe copilul său aproape de el în asemenea vreme.
-Tu te auzi? E imposibil să trăiască un vampir original, pe lângă noi cinci! Vocea Erikăi era disperată.
-Le-am simţit mirosul şi le-am văzut semnul! rosti parcă învins Demetri.
-Eşti sigur că-s subordonaţii lui Elisabeth? întrebă, după o pauză, Erika.
-Da! răspunse, încuviinţând uşor.
-Atunci, trebuie să aflăm cum putem da de Ezra!
Propunerea Eikăi îl şocă pe Demetri:
-Ai înnebunit? Dacă se află că cei doi trăiesc, totul se va transforma într-un adevărat război!
Erika îl privi atent, făcându-l să înţeleagă că asta era singura cale de scăpare şi singurul mod în care persoanele iubite lui vor trăi. Demetri căzuse pe gânduri şi începu să-şi calculeze bine şansele de a crea un plan pentru a-l găsi pe Ezra şi a-l aduce aici!
-Adună-i pe toţi cei din Consiliu! ordonă Demetri, decis şi sigur pe el.
Erika încuviinţă şi dispăru fără pic de ezitare. Demetri îşi încălecă armăsarul şi plecă spre sat, în bătaia vântului. Era pregătit să-i ceară ajutorul lui Ezra, dar îi era frică de ce va spune acesta când va auzi de iubita şi copilul său.
Gândurile lui Demetri umblau parcă singure, iar frica de eşec îl întristă. Ca Rege nu-i era permis să dea greş, mai ales când întreaga lumea îl dorea pe el ca şi conducător. Era conştient că alt umblător nocturn ar nimici imediat lumea, fără pic de regret.
Se simţea singur şi-şi dorea ca Irina să fie lângă el, dar ştia că, acum, nu era timpul de văicărit aşa că, după plimbarea cu armăsarul său, s-a întors la palat, lăsând calul în grija grăjdarului şi porni spre Sala Tronului. Paşii săi răsunau pe holurile goale ale palatului. Mici şoşoteli se auzeau din camera Tronului, unde intrase mai hotărât decât niciodată.
-Majestate! îl salutară respectuos Lazarus, Lestat şi Saxon. Erika doar îşi plecă capul uşor, în semn de respect, făcându-i-se loc să trecă pentru a se aşeza pe măiestuosul său scaun.
-De ce ne-ai adunat, sire? întrebă Saxon, cel mai tânăr dintre ceilalţi.
-Am avut o mică discuţie cu Erika şi am căzut de comun de acord asupra unui plan de luptă! Aşa cum şi Lazarus a sesizat, când a luptat cot la cot cu mine, avem de a face cu o armată mai puternică decât a noastră, rosti Demetri, îndreptându-şi spatele.
-Cum adică, sire? întrebă nedumerit Lestat.
-Jack s-a aliat cu Elisabeth! răspunse scurt Lazarus.
-Cum facem cu oamenii, trebuie să ne păzim oamenii? sări Saxon.
-Nu totul se rezumă la asta, ci la cum vom supravieţui noi ca şi Consiliu! Totul se rezumă la viaţa noastră, dacă vrem să-i salvăm pe restul! rosti autoritar Demetri.
-Care e planul? întrebă Lestat, apropiindu-se de Demetri.
Regele oftă şi se gândi pentru câteva momente, îşi închise ochii pentru o clipă, apoi grăi poruncitor, fără nici o întrerupere:
-Lestat împreună cu Erika şi Saxon antrenaţi la rece soldaţii şi selectaţii vampirii din sat, care doresc să-şi schimbe titlul sau să-şi cureţe onoarea! Înainte de toate astea, Lestat trimiţi anunţ aliaţilor noştri şi-i pofteşti pe pământul nostru. Lazarus vii cu mine, pe fostul teritoriu. Trebuie să-l aducem pe Ezra!
Vocea lui Demetri cutremură sala imensă şi întunecată. Lazarus se apropie de Demetri, aşezându-se pe scaunul de lângă el, ce era creat pentru Regina Regelui.
Lazarus aşteptă ca cei trei să părăsească sala, apoi îl întrebă calm pe Demetri:
-Crezi că va accepta?
-Da, când va auzi de Yeva, rosti, masându-şi tâmplele reci.
Lazarus oftă, uitându-se în pământ, apoi îşi înălţă capul, uitându-se atent la Regele său, neştiind dacă să deschidă un subiect sensibil. Prinse curaj în cele din urmă:
-Vânătorul ăla, ţi-a scris?
Demetri tresări. Răspunse printr-o scuturare negativă de cap, apoi îşi lăsă capul pe spate.
-Crezi că te va ţine departe de ea? Continuă să-l întrebe.
-Nu va îndrăzni, doar a făcut un pact de sânge cu mine! răspunse încrezător Demetri.
-Un pact cu tine e făcut în stilul duşmanului? întrebă amuzat Lazarus.
-Fac orice pentru ea! Ştii bine!
-Da, cu toţii ştim asta, dar se pare că nu eşti acolo cu ea! Mai mult i-ai dăunat durere psihică şi asta e mai ucigaşă decât cea fizică! comentă Lazarus. Privirea lui Demetri îl săgetă imediat, făcându-l să adauge: Deşi privirea aia nu are efect asupra mea, tu ştii ce e mai bine pentru voi! Sfatul meu e să fii lângă ea când dă naştere copilei. Măcar în umbră, îţi va simţi prezenţă, te va numi laş, dar măcar o scapi de durerile infernale la naştere!
Demetri încuviinţă, apoi s-au ridicat amândoi pentru a se pregăti de călătorie.
Tărâmul Nou
Vampiri impulsivi, sânge vârsat fără scop, insubordonare şi haos. Acestea sunt cuvintele cheie ale unui tărâm de vampiri abia cucerit.
O casă boierească înconjurată de vampirii ameninţători, cu colţii ieşiţi în evidenţă şi cu ochii sângerii ce ofereau priviri ucigaşe celor care se uitau lung la ei, dădea de înţeles că aici se cazase cei au condus cucerirea. O adunare de vampiri în jurul unei mese rotunde, ce avea în capătul ei o femeie roşcată cu o rochie neagră mulată şi lucioasă, cu o statură de viperă ce domina încăperea.
Un al vampir ce părea important era cel care stătea lângă ea, la bustul gol, îngrijit de două femei vampir tinere.
-Fiul creat de Ezra e bun, de ţi-a gravat asemenea durere pe inimă! comentă roşcata, fascinată.
-Elisabeth, ştii bine că nu dobândesc puterile lui Ezra şi nici ale tale! comentă răutăcios bărbatul.
-Jack, spune merci că te-am vindecat! Vrem acelaşi lucru: să-i distrugem pe urmaşii lui Ezra, care conduc lumea, iar tu stai să-mi reproşezi? Vocea femeii era ridicată, iar Jack tăcuse, când îi văzu roşeaţa ochilor.
-Care e planul, primul a eşuat? întrebă, după un timp, Jack.
-Simplu, îi ataci din nou. Nu ai nevoie de informatori să-ţi spună paşii lui Demetri. Ştii clar că va ataca iraţional dacă o rănim puţin pe Irina!
Jack se uită la femeia din faţa lui şi încuviinţă.
-Eşti un începător, de aia vei pierde! După războiul dintre mine şi Ezra, acesta a ucis toţi vânătorii, mai puţin pe cei importanţi, care i-au fost aproape, chiar dacă iubirea lui, ce era vănâtoare, l-a trădat a susţinut-o. Pe mine m-a exilat, apoi el a dispărut şi şi-a lăsat urmaşul, făcut cu vampirul de energie, Yeva, pe care am ucis-o. Jack, învaţă că nu tot ce nu vezi, nu există! Dacă copilul lui Demetri se naşte, nu vei mai avea nici o şansă să-l învingi pe Demetri, fiindcă dacă copilul e băiat, atunci va dobândii puteriile lui Demetri şi lui Ezra! Ezra va veni să-şi vadă nepotul! explică Elisabeth, oftând.
-Şi dacă e fată? întrebă curios Jack.
-Dacă e fată, atunci Ezra se va întoarce împotriva Irinei, va fi uşor de ucis după ce terminăm cu Demetri!
Tărâmul Regelui Demetri Alexander Benedict
-Aţi rezolvat ceva? întrebă Erika, întâmpinându-i în faţa Palatului, pe cei doi, care adusese cu ei un număr mare de soldaţi.
Lazarus îi făcu un semn subînţeles în spatele, iar aceasta încuviinţă. Saxon apăru, imediat, la bustul gol, cu o scrisoare în mână, pe care i-a întins-o lui Demetri.
-Klaus! Vocea lui Saxon, părea puţin alertată.
-Ce s-a întâmplat? întrebă Demetri, în timp ce deschidea uşor scrisoarea.
-Părea nervos…
Demetri încuviinţă şi se îndepărtă de grup, cititind rândurile scrisorii:
Presupun că apreciezi că-mi fac partea de înţelegere!
Deja se zvoneşte despre un război ca cel din trecut, dintre Ezra şi Elisabeth! Eu am datoria de a înştiinţă toţi vânâtorii despre existenţa lor, inclusiv pe Irina. E vânător, chiar dacă se enervează ca un vampir şi atacă ca unul!
Nu asta era intenţia scrisorii.
Aşa cum ai cerut, la pactul nostru, te anunţ că Irina va naşte mâine, iar azi aproape şi-a luat rămas bun de la noi. S-a schimbat radical, de la naştere… E mare şi ochii aceia roşii de vampir nu ajută prea mult! E conştientă că copilul îi dă forţa asta, dar simte că nu va reuşi să se salveze la naştere! Numai voi vampirii vă simţiţi moartea, prin urmare, nu sunt sigur dacă e puterea copilului, ci cred că fiinţa din burta ei o transformă într-un umblător nocturn!
Deşi e slăbită şi se schimbă pe zi ce trece, corpul ei devine mai făcut, mai bine structurat, iar durerile de spate, pe care le avea la început, au dispărut!
M-a rugat să cresc eu copila dacă nu va supravieţui şi să ţi-o dau când va fi majoră!
Nu e uşor când te lupţi cu cârtiţele din breasla din care faci parte, mai ales când eşti gravidă!
Nu pot să fiu un maniac acum, când Irina stă în pat ca şi cum şi-ar aştepta sfârşitul. Dacă o iubeşti, salveaz-o şi arată-te!
Jasper.
Mâinile lui Demetri tremurau de nervi, în timp ce citea scrisoarea de nenumărate ori. Ce nu știau foarte mulți este că și Jasper fusese implicat în mizerile conducătorilor din trecut, la fel de mult cum fusese Klaus. Spre deosebire de unchiul Irinei, Jasper avea intenții nobile, știind cum să manevreze lucrurile din umbră, așa cum făcuse și atunci când îl împinse pe Klaus să fie cel care face diverse tratate.
Citind scrisoarea pentru a douăzecea oară, urletul de furie a lui Demetri cutreieră tot tărâmul său. S-a întors ca o furtură ucigaşă, la locul unde se antrenau toţi soldaţii şi a urlat din toţi plămânii:
-Dacă unul din voi dă greş în bătălia asta, mai bine se lasă ucis de duşman, decât să fie ucis şi pătat cu ruşine de mine!
Toţi vampirii înlemnise, uitându-se atent la el:
-Dacă unu mai îndrăzneşte să calce strâmb în faţa mea, jur că mă despic încet şi sigur pe toţi! Cei care se află printre noi şi a făcut ceva necugetat, să păşească acum în faţă, până nu dau ordin să vă ucid pe toţi!
Discursul făcea referire la vampirii lui, nu la cei trimişi de Ezra, fiindcă ştia că soldaţii tatălui său sunt de încredere, mai ales că, acum, aceştia s-au postat ameninţător în cerc, pentru a nu lăsa pe nimeni să scape din ghearele Tiranului.
-N-ai cum să ne omori pe toţi, ai nevoie de noi în bătălie! se răsti un vampir de-al său.
Demetri cu ochii pronunţaţi şi accentuaţi de venele de sub ei şi colţii ieşiţi în evidenţă, gata de luptă, se avântă asupra lui, apucându-l de gât într-o clipită:
-Ţi se pare ţie că am nevoie de trădători? De tâmpiţi care-şi atacă Regina?
Demetri îi rupse, imediat, capul, fără să aştepte un răspuns din partea lui. Cei din Consiliu, priveau tacuţi şi pregătiţi de orice atac.
-Acum, să se arate trădătorii, care au avut curaj să o atace pe Regină, cât eu am fost plecat! Vocea lui Demetri devenea mai puternică la fiecare cuvânt. Văzând că nimeni nu face nimic, îşi concentră puterea de constrângere pentru a citi gândurile şi odată ce află cine l-a trădat, oferise informaţiile vampirilor lui Ezra:
-Atacaţi! ordonă hotărât, aruncându-se spre Karol şi Jared, nişte vampiri tineri. Muşcă din gâtul lor violent, Karol fiind cei care s-a dus primul, iar Jared ieşi din strânsoarea lui Demetri, împingându-se în el, dar fără succes.
Demetri se feri de loviturile slabe ale lui Jared, aşteptă un moment oportun. Jared era slab faţă de Demetri, iar odată ce căzu cu burta de pământ, Demetri îşi înfipse mâna în Jared, scoţându-i inima:
-Nu mi-am primit porecla de Tiran al lumii, fără nici un scop! rosti Regele, mârâind. Erika, pune pe cineva să cureţe aici şi să de-a foc la cei ucişi! adăugă uşor.
-Tocmai ai ucis jumate din soldaţii noştri! deduse Saxon.
-Aşa şi? Atâta timp cât eu am ordonat asta, atunci aşa va fi! Ai ceva de comentat? întrebă deranjat Demetri.
-Nu, sire! spuse acesta, aplecând capul de ruşine.
-Bun! Aşa cum eu am grijă de voi şi voi aveţi grijă de Regele vostru, aşa trebuie să aveţi şi de Regina voastră, fără alte comentarii! mârâi agresiv vampirul.
Liniştea căzu pe umerii tuturor, care fusese martoră la acest macabru, pe care tocmai însuşi Tiranul l-a săvârşit.
Toţi vampirii erau îngoziţi, la ce tocmai asistase. Le era greu să mai vadă aşa ceva, după ce au dus timp de câţiva ani, vremuri bune şi se vedea pe faţa lor că le era frică să lase mânia Tiranului lor să se dezlănţuie. Neştiind nimeni ce să mai zică sau să mai facă, au aşteptat cu toţii noile ordine, care întârziau să mai apară de la Tiran.
Lazarus luase, imediat, rolul său de asociat al Tiranului:
-Vedeţi-vă toţi de treabă şi aveţi grijă ce faceţi, în continuare!
Vorbele Mâinii Drepţi a Tiranului erau spuse pe un ton hotărât, dând de înţeles tuturor că, acum, nu era vreme de glumit şi nici măcar de trădare. Cuvintele lui Lazarus fusese, imediat, îndeplinite fără ca cineva să aibă ceva de comentat.
-Am nevoie de un avion! rosti, cât se poate de calm, Demetri.
Lazarus se uită atent la vampirul, care în urmă cu câteva momente aruncase moartea asupra tuturor, de parcă nu l-ar fi înţeles din prima, însă legă îndată „avionul” cu situaţia de faţă şi încuviinţă, pocnindu-l pe Saxon, care stătea degeaba:
-Du-te şi ai grijă de cei care se antrenează, tembelule!
Palma pe care tocmai şi-a primit-o îl făcu să se pună în mişcare, ieşind din peisaj, cât ai clipi.
Erika se piti uşor, ajungând lângă logodnicul ei:
-Eu ce ar trebui să fac?
Lazarus oftă parcă obosit, trecându-şi mâna prin părul său:
-Nu ştiu, iubito! Asigură-te că totul e sub control la antrenamente şi în sat! Fă ce crezi, tu, că e bine, dar ai grijă!
Erika încuviinţă, ieşind din aria vizibilă a celor doi. Lazarus începu să dea telefoane, în timp ce Demetri lovea brutal trunchiul unui copac.
Gândurile lui Demetri erau departe. la femeia pe care o iubeşte, la copilul care va veni. la tot. Ştia că sarcina asta nu era în favoarea Irinei şi ştia că oricât de mult şi-ar dori să n-o fi expus acestui risc, Irina e prea încăpăţânată ca să nu lupte pentru ceva ce îşi doreşte.
-Demetri! Am vorbit cu Iry şi are un avion în apropiere se pregăteşte să tragă o fugă în oraş, deci te poate duce şi pe tine! Vocea lui Lazarus îl opri din lovitul copacului, mirându-se la auzul numelui unui tânâr vampir, ce-şi continuă pasiunea încă din vremea umanităţii lui. Iry era un vampir singuratic, tocmai fiindcă era o fire pacifistă, înschimb avea un aer de luptător dacă dorea.
Demetri încuviinţă, mergând nervos spre camera sa din palat. Îşi făcu un duş rapid şi şi-a ales o ţinută potrivită stării lui de spirit: blugi, bluză în v şi o geacă, tot în negru. Plecă îndată ce auzi că Ijy e palat, aşteptându-l.
………………………………………………………………………………………………………………………………
Avionul ateriză pe un deal din apropierea pădurii vânătorilor, iar Demetri aproape că se aruncă din avion, dacă nu avea centurile prinse. Nu era o necesitate, dar era o rutină pe care orice vampir o respecta în avion.
Îi mulţumi rapid lui Ijy, îngrijorat de faptul că ajunsese târziu. Era trecut de cinci seara, iar Demetri sigur se gândea că Irina născuse dimineaţă sau, cel târziu, după-amiaza. Grăbi pasul în ritm vampiresc, trecând neobservat de vânâtorii ce păzeau teritoriul lor.
Intră panicat în casa vânătorilor, dar nimeni nu părea să fie la parter. De fapt, nimeni nu părea fi în casă. Demetri începuse să-şi facă griji, gândurile lui deviind de la lucrurile frumoase la cele funebre.
Păşi timid, chiar având o teamă nemai întâlnită până acum, pe scările vilei, ghidându-se după miros, deşi nu simţea mai nimic. Speriat şi îngrijorat aproape rupse prima uşă care îi ieşi în cale. Mirosul unor substanţe nemai cunoscute de nasul său.
O zărise pe mama Irinei, care-i plângea la căpătâi şi pe Olivia care ţinea în braţe ceva înfăşurat, care scotea sunete de plâns.
Jasper şi ceilalţi se uitau trişti la Irina.
Neştiind ce să facă, Demetri înlemni în pragul uşii, uitându-se la Irina şi la chipul palid şi fără suflu şi la balta de sânge, de pe pat, care îi pătrunse în tot corpul. Ochii lui Demetri i se mărise, iar un răget puternic îi părăsi gătul, atrăgând privirile tuturor asupra lui.
-IRINA!!! Vocea lui Demetri părea răguşită. Acesta fugise îndreptul ei şi-i luă chipul în mâini: Îmi pare rău pentru tot, frumoasa mea! Te iubesc, prinţesă! Am venit prea târziu.
Mama Irinei îl atinse uşor, pe Demetri, pe umăr, iar acestuia îi căzuse privirea pe copil. S-a ridicat hotărât, îndreptându-se spre Olivia. Jasper sărise imediat în faţă lui:
-Derina stă în grija mea, aşa cum a vrut Irina!
-Derina? întrebă retoric Demetri.
-E numele fetei! rosti Olivia, în timp ce mama Irinei se ridică, luând copilul în braţe:
-Au fost primele cuvinte ale Irinei înainte de a se stinge!
Demetri îşi încleştă pumnii, lovind primul perete, făcând copila să plângă, trezind-o din somnul ei dulce. Auzea o inimă gingaşă, dar puternică. Un plânset trist. Un miros de trandafiri amestecat cu sânge.
-Derina! rosti Demetri, luând fetiţă în braţe.
Copila parcă se linişti, dar ochii erau trişti şi-l ţintuiau parcă pe Demetri până în sufletul lui rece de vampir. Ţinând-o posesiv în braţele lui, Demetri auzi cum ceva curge ca apa prin conducte, alimentându-se parcă ceva, dar cu greu.
Se apropie cu copila de Irina, din instinct, iar sunetul deveni mai clar. Înţelese imediat:
-Derina e răspunsul! – toţi se uitau la Demetri, neînţelegând, apoi adăugă – Derina o transformă!