Ajunsesem acasă, iar mama se apucase să dezpacheteze totul, Olivia ajutând-o pe mama, imediat. Ȋncercasem şi eu să le ajut, dar durerile sarcinii deveneau imposibile.
Odată ce totul era pus la locul său, am urcat în camera mea, dând drumul la apa caldă, în cadă şi dezbrăcându-mă lent de rochia pe care o purtam.
Îmi priveam, acum, burta, în oglindă. O analizam, trecând mâna firav peste ea, parcă nedorind să deranjez ceva. Mă acomodasem cu ideea copilului, chiar mă bucura venirea lui, însă îmi era frică de ce se va întâmpla când se va naşte.
Îmi era frică de reacţia lui Demetri, de complicații… de tot. Am păşit uşor, în cadă, oprind robinetul, şi lăsându-mi corpul sub apa caldă. Mi-am lăsat capul pe spate, mâinile odihnindu-se pe marginile căzii, închizând, lent, ochii şi oftând zgomotos.
Stăteam, în sfârşit, relaxată şi nederanjată de culvulsiile şi durerile, pe care le aveam înainte, ca şi cum apa era un medicament. Mi se părea ciudată bipolaritatea lui Demetri, dar de când îl întâlnisem era aşa… Însă acum… Acum, era mereu nervos şi ştiam că nu-şi doreşte copilul, iar asta mă rănea şi mai mult. Duritatea şi posesivitatea sa nu-l lăsa să vadă nimic din jur, iar asta îl făcea ignorant.
Situaţia se înrăutăţise când atacurile deveneau din ce în ce mai multe, iar crimele, ordonate de Jack, erau tocmai pentru a-l ataca pe Demetri unde-l doare mai tare.
Faptul că Yeva murise îl făcea pe Demetri să se simtă, mai mult ca sigur vinovat, fiindcă o lăsase să se ducă la graniţe şi să aibă grijă de soldaţi. Ca orice vampir, astfel de atacuri, sunt luate ca fiind personale, iar impulsivitatea unui Rege, e mai puternică decât impulsivitatea unui simplu vampir. Ştiam toate astea, fiindcă trăisem într-un anturaj plin de vampiri. Palatul fiind numit, cânda, casă, iar acum un simplu loc.
Deschisesem ochii, simţind cum îmi amorţeşte corpul. Am început să-mi spăl corpul bine, având grijă la burtă, apoi am ieşit din cadă, punând un prosop în jurul meu. Ştergându-mi părul cu un prosop, am intrat în camera mea, deschizând uşă dulapului cu haine.
O rochie simplă, grena, medievală, o aşezasem pe corpul meu dolofănel, căzând ca o mănuşă pe burtica mea. Împletindu-mi părul şi punându-mi o pereche de balerini bej, am coborât în sufragerie, unde Jax era aşezat la masă, lăsând-o pe mama şi pe Olivia să pună mâncarea.
-Cineva a pus kilograme în plus! rosti Jax, ironic.
Mama îl ghionti, punându-i farfuria cu delicatese în faţă, în timp ce Olivia aşeza tacâmurile şi paharele.
-În locul tău n-aş vorbi ironic! rosti mama, aşezându-se la masa, lângă mine, lăsând-o pe Olivia să stea între mine şi Jax.
-Pofta bună, Jax! am spus, absent, fără să mă uit la el.
Ne-am început fiecare porţia de mâncare, însă liniştea dură doar cinci minute:
-Jack ameninţă că vine în sat! rosti Jax, luându o gură din vinul său.
-Şi… care e planul? am întrebat, orpindu-mă din mâncat.
-Plan? Oricât de mult aş negocia cu Demetri, nu-i protejez lui soldaţii. Deci, nu am nici un plan! explică Jax, rupând o bucată de mămăligă, trecând-o prin stratul de smântână.
M-am uitat la el lung, simţind cum mă cuprinde o nouă stare de rău. Jax preluase frâile după episodul cu Klaus. Chiar dacă se crease, datorită mie, o comunicare cu muștele, vânătorii nu aveau să fie total deschiși la negocieri și la cooperare.
Am înghiţit în sec, împingând farfuria din faţă mea, ridicându-mă de pe scaun şi mulţumind pentru mâncare, apoi am ieşit în curtea din spate. Aveam nevoie de o gură de aer, lăsându-mi muşchii să se relaxeze la adierile calde de vânt ce se loveau de corpul meu. Îi simţisem prezenţa lui Jax în spatele meu:
-Nu mă înţelege greşit! Nu simpatizez nici un vampir, dar ştiu că am greşit în faţa ta! Am hotărât, dacă şi tu eşti de acord, să mergeţi toate trei pe teritoriul vânătorilor! E mai sigur! mi-a spus, aşezându-şi haina pe umerii mei.
Am încuviinţat, lăsându-l să mă poarte în casă.
…………………………………………………………………………………………………………..…………….……
Două zile trecuse, de când ne mutasem în imensa casă a vânătorilor, şi de două zile starea mea de bine a grava. Tatuajul vânătorilor mă ardea puternic, lăsându-mi până şi mici semen în jurul său, iar majoritatea zilei o petrecea cu capul în faţa chiuvetei sau a wc-ului.
Nu puteam mânca în casă cu toţi vânătorii, ci în afara teritoriului lor. Deşi trecuseră doar două zile, ce mi se păreau o eternitate, burta creştea vizibil, făcându-mă, acum, să arăt ca o femeie gravidă în a şaptea sau a opta lună.
Toţi din clanul vânătorilor încercau să mă ajute cu ce puteau, însă nu ştiu câţi din ei le şi convenea acest lucu. Mă plimbam liniştită pe lângă răul ce înconjura teritoriul vânătorilor, refuzând să-i veghez în timpul antrenamentelor lor.
Era seara, iar vântul bătea uşor. Mă oprisem în dreptul unui copac bătrân, sprijinindu-mă de el, am putut vedea înaltul palat al lui Demetri şi câmpul imens din dreptul său. Priveam în gol spre câmpul pustiu.
Adierea de vânt se transformă în ceva mai puternic, ce-mi părea familiară. Acea adiere agresivă pe care vampirii o lăsau în urma lor când îşi foloseau rapiditatea.
M-am uitat rapid spre palat, însă nu puteam zări nici o mişcare, însă lovitura din burtă mă făcu să mă uit din nou spre câmp.
Atunci am văzut!
O gloată imensă de creature nocturne se îndreptau hotărăte spre palat. Sentimentul de frică combinat cu adrenalina se instalase uşor în sângele meu, imobilizându-mi raţiunea. Nu ştiam ce să fac. Doream atât de mult să îl anunţ pe Demetri, dar ştiam că va fi prea târziu, până voi face eu asta. Doream la fel de mult să trec pârâul şi să mă arunc în faţa lor, dar ştiam că va fi în zadar.
Nu ştiam cu ar fi trebuit să reacţionez.
Siluetele acelor monstrii sfidau orice cele, însă ceea ce mi-a atras cu adevărat atenţia e că puteam vedea foarte clar cine era fruntaşul.
Jack Neculai…
Ȋi conducea spre palatul lui Demetri, pentru a ataca. Văzusem aşa de clar la o distanţă aşa de mare?
-Irina! Vocea lui Jax îmi atrase atenţia. Trebuie să te ţinem la adăpost! rosti, sesizând prezenţa unor vânători, ce-l însoţise până aici. N-am avut timp să protestez, fiindcă braţele lui Jax mă smuncise, trăgându-mă după el. N-am putut să mă uit în urmă sau să mă mişc cumva, fiindcă mintea mea parcă nu vrea să răspundă la nici un stimul. Nu sesizasem când am ajuns în casă.
-Ce se întâmplă? întrebă mama pe Jax, zărindu-mă înlemnită. Mă simţeam de parcă aş fi consumat o doză mare de morfină şi nu puteam face nimic.
-Jack atacă palatul! a răspuns scurt Jax, făcându-le semn celor care erau cu el: Păziţi perimetrul şi orice ştire mi-o raportaţi mie! Zis şi făcut, cei care erau cu el nu au spus nimic, ci au făcut curba-n prejur şi au îndeplinit ordinul.
-Cum să atace palatul Regelui? întrebă speriată Olivia.
-Simplu, îl atacă când se aşteaptă mai puţin, fiindcă dacă era Irina cu el, i-ar fi citit gândurile!
-Deci cineva din soldaţii lui e informatorul lui Jack! Vocea mea spărsese gheaţa, dând o tentă de răguşeală. Nu ştiam de unde aveam puterea asta de a vorbi, mai ales pe un ton sumbru.
-Trebuie să-i ajutăm! am continuat, întorcându-mă cu privirea spre Klaus.
-Nu! răspunse categoric. Nu ajut nişte sugători de sânge, doar dacă unul din oamenii este rănit de către ei! adăugă, aproape răstindu-mă.
-Nici degeaba nu putem sta! am spus, ridicând tonul.
-Spre deosebire de noi, tu trebuie să stai! Tu-i porţi copilul, nu noi! Când m-am aliat cu el, am promis că în vremuri grele voi apăra copilul cu orice preţ! a ţipat, făcând linişte în casă.
Nici femeile ce aveau grijă de casă, nu îndrăzneau să se mişte.
-Poftim? am sărit, auzindu-i ca un ecou cuvintele. Nu ştia, atunci, de copil!
-Avea o presimţire! Ştia clar că legătura voastră de sânge va permite producerea unui copil. Ştia, de asemenea, că Jack îl va ataca când se va afla de tine şi crede-mă se observă de la graniţe că eşti gravidă!
-Atunci de ce nu s-a ferit?
Jax îşi trecu mânile peste faţă parcă enervat:
-Fiindcă te iubeşte! Am spus-o, mulţumită? Întrebarea sa mai mult era adresată mamei, asta făcându-mă să mă încrund, dar am presupus că mama iar punea pariuri cu el legate de mine. Avea acest obicei, când eram mică, pariau pe obrăzniciile mele. Zâmbetul viclean al mamei mă făcu să-mi dau ochii peste cap, întorcându-mă spre Jax, făcându-i semn că poate continua:
-E un vampir, Irina! Da, vampirii sunt loiali cuibului lor, iar posesivitatea e predominantă lor. Chiar dacă orice vampir mascul îşi doreşte un copil, posesivitatea încă e acolo, fiindcă femeia lor va trebui să aibă grijă de o altă fiinţă pe lângă ei, iar asta nu-i defineşte, chiar dacă e vorba de un simplu copil. Când Demetri a venit la mine să vorbească de alianţă, am acceptat, imediat, să am grijă de voi, fiindcă ştiam că odată ce Jack va ataca nu se ştie cine din palatul ăla va trăi!
-Demetri e mai puternic decât Jack… Vocea mea sună mai mult a dorinţă şi a speranţă, decât a ceva sigur. Cuvintele lui mă uimeau şi nu ştiam ce să-i mai spun.
-Este, chiar este, dar Jack beneficiează de nişte aliaţi foarte numeroşi! Cei cu care s-a aliat Jack sunt urmaşii Femeiei Vampir, Elisabeth, iar ei…
-…Urăsc urmaşii lui Ezra, am adăugat, căzând pe gânduri.
Mă înfricoşa ideea, mai ales că Demetri nu ştia de aliaţii lui Jack! Avea să fie o adevărată ambuscadă peste cei din palat şi asta însemna un singur lucru: Iadul avea să se dezlănţuie!