Mă simţeam amorţită şi slăbită. Simţeam cum stomacul duce o luptă crâncena, foamea instalându-se imediat, odată cu frisoanele care nu încetau să-mi dea pace. După ce leşinasem, mă trezisem când o durere de burtă nu-mi dădea pace. Auzisem urletele şi mârâiturile lui Demetri ce-i descriau nervii care pulsau în el. De aceea nici nu îndrăznisem să mă arăt, ci doar am căutat-o pe Ronna, care mi-a povestit cauza furiei lui Demetri.
Aflasem că eram însărcinată, iar asta mă șocă. Aflasem că datorită copilului, lui Demetri îi e greu să-mi pătrundă printre gânduri. Ceea ce nu mă miră era faptul că Demetri nu-l dorea, fiindcă posesivitatea lui de Tiran nu-i permitea să lase asemenea “lucru” să mă rănească!
Ronna îmi lăsase nişte creme şi aşa zise licori pentru perioadele grele alea sarcinii, spunându-mi că viaţa mea e la mijloc dacă aleg să păstrez copilul. Fiindcă nici un gând “de moment” nu-mi spunea să fac un păcat uriaş, decisem să-l păstrez, chiar dacă ştiam că urma să am nişte dispute cu Demetri.
Nu ieşisem din camera mea timp de trei zile. Preferam serile să ies la aer şi să mă furişez pe lângă soldaţii lui Demetri care se antrenau non-stop. Auzisem de pierderea celor care păzeau întreg ţinutul au fost ucişi, iar asta l-a făcut pe Demetri m-ai alarmat. Consiliul şi încă alţi soldaţi păzesc teritoriul lui Demetri, care s-a retras din nou în turnul său, unde am înţeles că se antrenează.
Nu am îndrăznit să dau ochii cu nimeni, mai ales cu el, de aceea mă strecuram sau o rugam pe Olivia să mă ajute. Yeva se duse cu cei care păzeau teritoriul pentru a-i sluji.
Asta era a patra zi…
Pe zi ce trece mă simţeam mai greoaie, iar durerile deveneau mai insuportabile şi deşi trecuse doar trei zile se putea observa începutul de burtică. O admiram de fiecare dată când găseam o oglindă mare. Deşi nu eram genul, hormonii îşi făceau de cap.
Mă ridicasem cu greu din pat, condusă de dorinţa de a mânca ceva dulce. Îmi alesese o rochie lejeră, ce punea puţin în evidenţă mica burtică, cu mâneci scurte şi nişte balerini negri ce se asortau cu verdele-închis al rochiei. Îmi lăsasem părul pe spate. Mă spălasem pe dinţi de mai multe ori, din dorinţa de a scoate gustul amărui şi sărat în acelaşi timp. În fiecare zi, mă trezeam şi mă culcam cu acelaşi gust.
Privindu-mă în oglindă de la baie, observasem cum culoarea pielii se diminuează şi devin din ce în ce mai palidă, iar ochii mi se înnegresc, devenind ştearsă. Erau nişte schimbări radicale, care se vedeau cu ochiul liber. Uitându-mă atent în ochii mei parcă dorind să recunosc persoana mea, am simţit cum gustul jenant din gura mea devine mai insuportabil, iar greaţa mă cuprinde.
Instinctiv, m-am aruncat asupra vasului toaletei, vomitând tot ce putea avea stomacul meu, cel puţin asta presupuneam. Însă nu era aşa cum mă aşteptam, ci vărsam sânge. Lacrimile îmi înceţoşau privirea, iar hormonii raţiunea. Simţeam cum frica se instalează în fiecare părticică a corpului, dorind să nu trec singură prin asta.
Mă chinuiam să-mi ţin părul, fiindcă mâinile mele tremurau incontrolabil. Însă o adiere rece parcă-mi îngheţă transpiraţia de pe frunte, iar două mâini reci le atinsese pe ale mele. Fiorul ăsta rece făcuse un fior să se nască, simţind cum psihicul meu se calmează oarecum. Părul meu era ţinut de o mână rece, iar cealaltă mă mângăia pe spate. Un suflu rece mă făcu să tresar, revenindu-mi şi uitându-mă la sângele din toaletă. Demetri mă trase spre el, oferindu-mi puţin din tăria sa. Mă surprindea că era, aici, lângă mine. Pieptul său rece mă liniştea acum. Începusem să plâng incontrolabil, iar Demetri, cu aceiaşi postură rigidă de dominator, mă mângâia pe spate.
Ştiam că e nervos, fiindcă nu spunea nimic, ci doar mă mângâia pe spate robotic. Mă sprijinisem de el pentru a mă ridica, zărind-o pe Olivia în tocul uşii, neştiind ce să facă. Ameţeala mă cuprinsese din nou, făcându-mă să mă sprijin de chiuvetă. Olivia se apropiase de mine, ţinându-mă de talie şi începând să tremure când îi auzi mârâitul lui Demetri.
-Nu mai mârâi! am spus, pe un ton răspicat, de parcă sunetul produs de el era ceva neobişnuit pentru mine.
Simţeam greutatea liniștii pe umerii mei, iar asta m-a făcut să mă întorc pentru a mă uita la el. Se uita atent la mine, gânditor, cu o sprânceană ridicată, muşcând din dinţi.
-Olivia, lasă-ne singuri, te rog! am rostit, sprijinindu-mă cu fundul de chiuvetă, respirând sacadat. Demetri nu se mişcă deloc din locul său, ci doar îmi atrăsese atenţia pe un ton rece şi distant:
-Te va distruge!Mă uitam la el ca şi cum nu înţelegeam la ce face referire. Am oftat enervată, uitându-mă la tavan, simţind cum încep să transpir, iar un junghi în stomac mă făcu să gem de durere, căzând pe jos.Ştiam că Demetri se deplasă, fiindcă mâinile lui nu m-au lăsat să cad pe gresia rece a băii, luându-mă în braţe şi ducându-mă în pat.
-Ţi-am spus că te va distruge! comentă în barbă.
-Nu mă ajută comentariile tale! am spus, nervoasă pe el. Voiam să mă sprijine şi să încerce să mă înțeleagă, dar nu, el prefera să-mi reproșeze.
-Trebuie să înţelegi că nu trebuie să ţii monstruozitatea aia în tine! mi-a spus pe un ton grav, vizibil nervos.Nervii mei îmi capturase raţiunea. Stând în fund, pe pat, nervii mei îmi controlau orice mușchi al corpului, făcându-mi palma să-i atingă zgomotos obrazul lui Demetri. Mâna lui o luase, brusc, pe a mea îndepărtând-o de obrazul său, apoi dispăru din camera mea. Lacrimile îmi încețoșau priveliştea.
-Hormoni idioţi! am şoptit, realizând că nu-mi părea rău pentru palma pe care i-am dat-o lui Demetri.Mi-am atins burtica plângând, simţind cum un nou val de greaţă mă cuprinde, iar o durere în stomac, mă face să-mi strâng picioarele la piept. Simţeam de parcă ceva mă lovise violent în stomac, iar din nou gustul de sânge îmi ajunsese în gură, făcându-mă să mă ridic violent şi să mă duc să vărs în vasul de la toaletă.Mi-am spălat gura şi am ieşit din baie, sprijinindu-mă de tot ce prindeam. Imaginea unei farfurii cu delicatesele mamei îmi trecuse repede prin minte. Picioarele mele pornise singure spre bucătărie.
Ceva mă făcea să cred că trebuie să-mi ascund această poftă, aşa că ajungând la balustrada ce dădea spre sufragerie, am avut grijă să mă strecor printre soldaţii lui Demetri şi să intru în bucătărie, respirând ușurată. Când cei din bucătărie m-au văzut, mi-au zâmbit cald, admirând burtica.Olivia apăruse de sub o tejghea, muşcând dintr-un măr. Din nou, o pofta nemaicunoscută apăruse.
-Olivia, fă rost de nişte biscuiţi cu glazură de ciocolată! am spus, iar aceasta deschisese un dulăpior de unde luase un pachet bej, pe care mi-l adusese. Am rupt ambalajul, aranjând biscuiţii pe o farfurie, apoi am început să caut un măr roşu ca al Oliviei, însă bucătarul mă oprise:
-E mai bun un măr verde, merge cu biscuiţii, rosti, oferindu-mi două mere verzi. Mă ajutase el să le tai feliuţe şi să le pun pe farfuria cu biscuiţi, apoi mi-am pus într-un pahar suc de portocale. Cred că era prima oară că beam un asemenea suc!Înainte să ies din bucătărie, i-am făcut semn Oliviei:
-Adu-o pe mama, aici! Va trebui cineva să mă ajute să-mi ascund poftele! Olivia mi-a zâmbit scurt şi încuviinţă, ieşind pe la bucătărie, iar eu m-am chinuit să mă strecor în camera mea. Abia aşteptam să vină mama şi să mă ajute. Ştiam că ea avea să mă sprijine şi să aibă grijă de mine.
Ştiam că Demetri e prea ocupat să vadă dezavantajele sarcinii, încât era imposibil să vadă că am nevoie de el. Mama ajunsese rapid, Olivia cărându-i bagajele în camera de lângă a mea. Nu se schimbase prea mult, poate era puţin mai slăbuţă, dar era aceeași. Acelaşi mers înţepat, pe care-l moştenisem, aceeași atitudine pe a privi în jurul ei. Mă luase în braţe, oftând vizibil fericită că mă vede:
-Ai pus pe tine, nu glumă!
Nici ironia nu-i pierise. Am chicotit, dând ochii peste cap. Mama începuse să-mi examineze burta şi să o atingă, apoi mă trase în camera ei, unde Olivia îi așeza lucrurile.
-Cum a reacționat Demetri? m-a întrebat, devenind serioasă.
Nu am ştiut cum să-i răspunde, de aceea am preferat să oftez zgomotos şi să mă aşez pe marginea patului ei.
-Ar trebui să vorbeşti cu el despre asta, având în vedere că vrei să-l păstrezi, nu? continuă mama, aşezându-se lângă mine.-Da, vreau să-l păstrez! Nu aş putea să… E acolo, îl simt… am răspuns, prinsă în nişte sentimente copleșitoare.
-Îl? m-a întrebat mama, râzând.
-Nu ştiu cum să-i spun! am sărit, apărându-mă, apoi am adăugat: Nu i-aş spune monstruozitate.Trebuie să recunosc că acel comentariu ieşi din gura mea cu ură pentru Demetri.
-Deci nu-l acceptă! concluzionă mama. M-am ridicat oftând, ieşind din camera mamei, spunându-i că trebuie să vorbesc cu Demetri. Păşeam greoi pe holul etajului, dar şi mai greoi pe scări. Greutatea veni odată cu miile de priviri ai soldaţilor lui Demetri care se odihneau în sufragerie. Toţi au plecat capul, uitându-se atent la burtă parcă ascultând ceva atent. Era ciudată privirea lor. Am intrat îndrăzneață în biroul lui Demetri, rămânând lângă uşă, neştiind ce să fac.
Demetri era şocat de apariţia mea, dar nu se feri să se uite la burtă furios.Am stat câteva minute bune în linişte, însă el fusese cel care a spart gheaţa:
-Ce s-a întâmplat? Vocea sa era mai mult rece şi indiferentă decât la început. Oftatul şi mârâitul tipic nelipsind.
-Vreau să vorbim despre sarcină! am spus, reuşind să am curajul necesar, doar din cauza faptului că mârâitul său era enervant pentru mine sau poate, pentru copil?!
-Te ascult! rosti, atent în hârtiile sale.
-Uită-te la mine, ca să vorbim! am spus la fel de calmă ca el. Demetri devenise atent, lăsând cee ace făcea.
-Nu vreau să renunţ la copil! am spus, repede.
-Eu nu-l vreau! a spus, calm.Am strâns pumnii pentru a-mi ţine sentimentele create de hormone sub control, apoi am continuat.
-Care ar fi soluţia în cazul asta? l-am întrebat.
-Te las să conştientizezi că am dreptate!-Îţi dai seama că eşti egoist, nu? am rostit, lăsând greutatea pe celălalt picior.
Demetri se uită la mine, încordându-şi maxilarul, apoi se relaxă deodată. Era atent la burtă şi o examina, cu aceiaşi privire ca a soldaţilor săi. Pupilele se dilatau şi parcă era rupt de realitate. Revenindu-şi rapid din stare, se uită la mine atent şi nervos:
-Nu vreau să văd copilul sau burta! Spunându-mi acestea, se apucă din nou de hârtiile sale, dându-mă afară indirect. Am păşit nervoasă şi rănită spre camera mea, decizând că ar trebui să-i fac pe plac.