Perspectiva lui Demetri Alexander Benedict
Uram să o văd slăbită şi rănită şi ce-i mai grav e că omul din breasla mea, Ronna, mă minte spunând că nu ştie ceea ce i se întâmplă. Bănuiam în mare parte ce, dar doream să nu fie aşa! Nu voiam. Pur şi simplu, nu! Mă uitam la chipul angelic al Irinei cum se odihneşte-n pace, trecându-mi mii de fiori pe şira spinării! Urăsc să ştiu că sunt neputincios! Urăsc să stau şi să nu pot să-i iau durerea.
Nu-mi pot imagina o zi fără vreo replică enervantă şi tipică ei. E ca un camp de energie ce mă face să mă mişc numai în jurul ei! O pacoste ce m-a făcut să o iubesc inexplicabil! De-ar ştii câte lucruri oribile aş fi vrut să-i fac lui Jack când o atingea…
Îi mângâi uşor pielea fină a feţei, aşa cum ştiam că-i place, rugându-mă să deschidă ochii şi să o strâng în braţe. Cu părere de rău, m-am retras, ieşind din camera ei, şi punându-mi din nou masca de Rege impunător. Am găsit-o pe Ronna în biroul meu, părând că mă aşteaptă:
-Regele meu… rosti, timid, aplecând capul.
-Ce e? am întrebat, pe un ton obsit.
-Oricând de mult aş vrea să ştiu ce are, nu pot să simt nimic! îmi răspunse, având privirea în pământ. Simţeam o furie stranie ce-mi hrănea monstrul, iar, instinctive, un mârâit îmi părăsi gâtul, speriind-o pe Ronna.
-Un singur lucru nu-l suport şi anume să fiu minţit! am spus, apropiindu-mă de ea, dezvelindu-mi colţii. Ştiam cât de maniaci sunt vampirii energiei, îi detestam pentru viclenia lor!
Ronna se uită la mine speriată, sesizând ce urma să-i fac. Ochii mei se înnegrise, mintea mea constrângând-o pe a ei, folosindu-i energia împotriva sa! Deşi e un vampir al energiei, iar constrângerea e punctual forte, era imposibil să-şi creeze un scut împotriva forţei mele de manipulare.
-Te duci, cu grijă, şi o verifici din nou pe Irina, iar apoi vii să-mi raportezi! rostisem furios, lăsând un ultim mârâit să-i pună picioarele în mişcare.
Îmi masam tâmplele, în timp ce căutam într-un dulap pungile de sânge. Mi-am înfipt colţii în ele, lăsând monstrul să se hrănească, pentru a-şi calma furia. Când vine vorba de Irina, eram una cu monstrul. Aceeași furie, posesivitate creştea în amândoi, făcându-ne să fim în sfârşit de acord cu ceva.
Nu dură mult că uşa biroul lui meu se deschise calm, lăsând trupul Ronnei la iveală. Păşea timid, uitându-se la mine, aşteptând alte ordine. Constrângerile mele ţineau zile bune, spre deosebire de cele alea vampirilor ca Ronna.
-Spune! i-am ordonat, aruncând pungile în gunoiul, din colţul biroului.
-Prinţesa e însărcinată! rosti, accentuând ultimul cuvânt, simţind cum îmi fuge pământul de sub picioare.
De asta nu puteam să-i pătrund aşa de uşor în gânduri şi de asta avea forţa de a lupta, plus că tatuajul de vânător îi va schimba gena acum… Nu vreau să fiu nevoit să fac vreo prostie!
-Ieşi afară! am urlat, rupând orice urmă de constrângere. Ronna nu se mişcă, atrâgăndu-mi atenţia cu puterea ei de energie:
-Irina nu va fi capabilă să ducă sarcina până la bun sfârşit! Are sânge de vânător în ea, iar organismul va lupta împotriva copilului. Va trebui să o transformi pentru a trăi! Sarcina o va ucide uşor, fiindcă e copilul tău… e copilul unui Tiran! Copilul va moşteni din puterile tale şi din aptitudinile de vânător, iar asta o va distruge pe Irina!
M-am avântat spre ea, apucând-o de gât, ridicând-o de pe covorul roşu al biroului:
-Am spus să ieşi! Urletul meu răsună în tot palatul, iar mârâitul îl zgudui.
I-am dat drumul Ronnei, aceasta ieşind fără să mai spună ceva. Ştiam că are dreptate, dar nu doream să o schimb pe Irina într-un monstru ca mine, mai ales că dacă o transform eu, va dobândi din puterile mele.
Trebuia să găsesc rapid o soluţie!
Mă retrag din birou, intrând în imensa sufragerie, unde-l zăresc pe Lazarus, ce a aşezat pe o canapea, aşezat gânditor.
-Bătrâne! am rostit, oftând, aşezându-mă lângă el.
-Cum se simte Irina? mă întrebă, privindu-mă cu subînţeles. Ştiam că ascultase conversaţia mea cu Ronna, dar nu mă îndoiam de loialitatea lui. Nu degeaba, îmi e mâna dreaptă.
Mi-am închis ochii, lăsând simţurile dezvoltate de vampir să o simtă pe Irina. Îi auzeam inima ticăind uşor, iar gândurile ei erau blocate. Am oftat, răspunzând parcă amorţit:
-Bine…
Lazarus dădu din cap, de parcă ceva îl măcina. Mă încruntasem, mârâind ameninţător, retrăgându-mi privirea la cei ce se antrenau de zor.
Mi se derula în minte momentul în care puterea ospetelui nepoftit, constrâns de Jack, o copleşise pe Irina; momentul în care creatura din ea îi activa puterea de vânător. Creatura asta îmi bloca accesul spre gândurile ei!
-Demetri? mă strigă Lazarus, calm, făcându-mi semn spre Karol, ce avea ochii roşii de furie, colţii ieşiţi ameninţător, iar venele muşchilor pulsau pe trupul său masiv de luptător de elită.
M-am ridicat de pe canapea şi m-am îndreptat spre el, muşcând din maxilar.
-Ce ai păţit? l-am întrebat, privind prin jur, căutând un motiv.
Nu mi-a răspuns, dar mârâitul care se ciocnise de faţa mea lipsită de vreo emoţie m-a făcut să înţeleg.
-Sufletul lui pereche s-a stins! am rostit, printre dinţi. Nervii îmi umflau venele, făcându-mă să simt o adrenalină, cunoscută doar atunci când îl ajutasem pe Ezra să câştige războiul.
-Ce facem? m-a întrebat Lestat, apărând în lateralul lui Karol, prinzându-i mâinile la spate, încercând să-l ţină sub control. Sufletul pereche unui vampir apare după procesul de “schimb” de sânge. Cum eu am gustat prima picătură a Irinei, şi ea trebuie să facă același lucru, instinctiv, iar asta ar încheia procesul unei “împerecheri”.
Dacă sufletului lui Karol a murit, sigur cei ce păzeau teritoriul au căzut şi ei… Jack are o armată bine calculate, doar fiindcă ştie mișmașurile din palat! Va trebui să schimb totul!
-Pui aliaţii noştri să păzească teritoriul! Nimeni şi nimic nu mişcă fără să ştiu eu scopul! am urlat, mârâind enervat.
Lazarus încuviinţă, şcotându-şi telefonul din buzunarul scaoului său, începând să apeleze pe toată lumea.
M-am întors spre ceilalţi, mârâitul nepărăsindu-mi vocea:
-Eu, Demetri Alexander Benedict, nu voi lăsa pe nimeni să se mai atingă de semenii mei! Adevăratul război abia acum începe!