Un miros înţepător îmi făcea nasul să se strâmbe, deschizând ochii violent. Îmi simţeam stomacul cum se strânge din pricina mirosului care-mi invada nările. M-am strâmbat din nas, văzând-o pe Olivia cum retrage micul păhărel din faţa mea:
-Mă bucur că în sfârşit sunteţi trează! rosti timidă.
Mă uitam curioasă la micul pahar, până ce am simţit cealaltă prezenţă din cameră. Îmbrăcat într-o cămaşă gri, cu mânecile suflecate şi câţiva nasturi descheiaţi, cu pantalonii de stofă negrii, stătea dominator lângă geam, cu mâinile împletite la piept, privindu-mă curios. Puteam simţi micul zâmbet pe care mi-l adresa, însă grija pe care mi-o purta era în aer.
Olivia se ridică de pe marginea patului meu şi-şi luase ligeanul cu cârpa şi paharul urât mirositor cu ea, ieşind din cameră, făcându-l pe Demetri să se apropie de mine. Din dorinţa de a ajunge mai aproape de el, m-am ridicat din pat, însă ameţeala mă cuprinsese imediat. Mâinile lui Demetri mă prinsese de talie, înainte să mă prăbuşesc pe covorul pufos şi roşu al camerei mele.
-Uşor! şopti, ridicându-mă şi ţinându-mă aproape de trupul său.
Am oftat, punând mâinile pe pieptul său, încercând să-mi găsesc un echilibru.
-Spune-mi că ai fost în mintea mea când am leşinat, am rostit, lăsând un fior vizibil să-mi vibreze prin şira spinării. Demetri devenise serios, uitându-se atent în ochii mei. În cele din urmă oftă:
-Da, însă e neclar… îmi răspunse, cercetător. Tu te simţi bine? mă întrebă, cercetând orice urmă de rană deschisă.
Nu mă simțeam rănită sau cu vreo anumită durere, ci doar puţin amorţită, aşa că am încuviinţat, calmându-l. Îmi sărută fruntea apăsat, lăsându-şi uşor ca fruntea sa să se lipsească de mea:
-Nu mi-aş putea-o ierta niciodată, dacă te-aş pierde!
Gestul său fusese ceva obişnuit, nefiind prima data când ne atingem frunţile, însă ceea ce-mi spusese mă topise imediat, făcându-mi inima să tresalte şi să o ia la galop. Presupun că ochii mei sclipeau de fericire, fiindcă zâmbetul lui îmi duse de ştire că sesizase efectul său asupra mea.
Mi-am ridicat uşor capul, buzele noastre contopindu-se. Era o senzaţia minunată să-i simt buzele cum le mângâie pe ale mele. Momentul nu dură mult, fiindcă picioarele mele parcă devenise jeleu, iar un oftat îmi părăsi gura.
Demetri alarmat, mă aşeză pe pat, punându-mi pătura peste mine:
-Nu te mişca! rosti, sărutându-mi fruntea, apoi dispăru.
Nu ştiam cum să explic starea pe care o aveam, fiindcă era ciudată. Mă simţeam ameţită şi obosită, dar în acelaşi timp bine. Eram plină de nişte stări ce se aflau în contradictoriu. Nu dură mult că Demetri intrase cu o femeie mai în vârstă în camera mea. Era mică de statură, chiar puţin mai mică decât mine, îmbrăcată într-o rochie simplă, neagră şi lungă, iar părul prins într-o coadă, pus pe o parte. Avea în mână o gentuţă nu foarte mare, pe care o aşeză în dreptul părţii mele de pat, aşezându-se lângă mine.
-Rege, aş dori să mă lăsaţi singură cu Prinţesa, rosti femeia, făcându-l pe Demetri să mârâie înfundat, dar ieşi fără alte comentarii. Puteam sesiza că e vampir, însă ceva era diferit la ea.
Îşi pusese două degete pe gâtul meu, analizându-mi ochii. Ochii ei se prefăcuse în două diamante galbene, simţind cum un simplu fior îmi paralizează fiecare muşchi al trupului meu, făcându-mă doar să pot respira. Fiorul se răspândise în trupul meu, simţindu-l cum îmi străbate fiecare venă în parte şi fiecare colţişor al trupului meu.
Era o senzaţie nouă şi stranie, fiindcă simţeam o energie necunoscută în mine, ca o nouă prezenţă, ce e ataşată de mine. Îmi simțeam pulsul cum creşte şi, instant, ochii mă făceau să văd lucrurile altfel. Culorile erau mai intense, soarele ce intra pe fereastra mea mai puternic, iar mirosurile ce-mi invadase camera erau la fel de patrunzătoare.
Cumva simţurile mele erau perfecţionate. Sentimentele de nelinişte se transformase într-o putere de sine necunoscută până acum de mine. Toate sentimentele erau la intensificare maximă şi extrem de clare. Deşi eram nedumirită cu ceea ce se întâmplă cu mine, momentele transformării simţurilor şi tot ceea ce mă reprezenta mă făcea să mă simt puternică.
Clipisem fără voia mea, când degetele femeii îmi părăsise pielea gâtului.
Cercetam camera, dorindu-mi să simt aceleaşi culori intense, acelaşi soare puternic şi acele sentimente clare, însă eram din nou … normală, pot spune!
Femeia zâmbi cu subînţeles, când privirea mea căzu pe ea:
-Interesante sunt schimbările într-o creatură nocturnă, aşa-i?
Mă încruntasem, făcând legătura cu ceea ce mă întrebase:
-Cum ai făcut asta? am întrebat-o, conştientizând că ceea ce tocmai simţisem era exact cum simte un vampir.
-Sunt un vampir al energiei, suntem doar zece! Avem puterea de a constrânge şi de a vindeca… Ne poţi numi doctori, cred, îmi răspunse, indecisă când ajunsese la ultimul cuvânt, apoi adăugă: Când cercetăm corpul oamenilor, il constrângem şi aşa vedem, exact, mult mai multe lucruri decât nişte simple răni sau boli.
Rămăsesem încruntată, devenind interesantă de ceea ce spune:
-Şi ce ai văzut?
-Aura ta e puternică asemeni unui vampir… Meriți să fii lângă Rege! Cel care te-a hipnotizat, oarecum, ţi-a folosit toată energia umană împotriva ta. Însă… ceva e ciudat cu corpul tău…
-Ce vrei să spui? Vocea lui Demetri răsună alarmată, odată ce intră ca o tornado în camera mea. Nu mă mira faptul că Demetri ascultase întreaga mea conversaţie, ci faptul că ne întrerupse era semn de îngrijorare… Mă întreb de ce.
Ne uitam amândouă surprinse la apariţia sa, însă femeia ce pretindea a fi un vampir de energie răspunse hotărât:
-Nu pot să-mi dau seama… Posibil de la activităţile voastre extra. Corpul tău e puternic, al ei nu! Nu e greu de înţeles acest fapt.
Demetri lăsă privirea în jos, conştient parcă de acest lucru, apoi se apropie de partea patului, unde era meu.
-Prinţesă, totul va fi bine, mi-a spus femeia, luându-şi geanta în mână şi ridicându-se de pe pat: Eu mi-am făcut treaba. În cazuri de urgenţă, caută-mă la Rania, adăugă, părăsindu-mi camera, lăsându-l pe Demetri să se aşeză în locul ei şi să mă tragă în braţele sale:
-Ronna e una din cei mai buni vampiri ai energiei. Tresărisem când vocea lui spusese ultimele cuvinte, strângându-l mai tare, parcă dorind să mă lipesc de pieptul său.
Nu m-am chinuit să-l întreb pe Demetri ce sunt vampirii energiei, fiindcă aşa zisa Ronna îmi povestise în mare, iar acum tot ce doream era să-l simt lângă mine.
Îmi dăduse drumul după un timp, sărutându-mi, apoi, buzele scurt:
-Trebuie să mă văd cu Lazarus şi ceilalţi! Tu du-te să mănânci!
Am încuviinţat, oftând, lăsându-mi mâinile să se dezlipească de pieptul său, căzând pe pătura mea. Îmi luă faţa în mâini şi-mi sărută apăsat fruntea, apoi dispăru din încăpere, lăsând o adiere rece să mi se joace prin păr. M-am ridicat cu greu din pat, târându-mi picioarele până în baie, unde mi-am făcut tabieturile zilnice.
În timp ce-mi prindeam părul şi mă uitam în oglinda din baie, un zâmbet obraznic se juca pe faţa mea, făcându-mă să-mi amintesc cum mâinile lui Demetri se jucau pe trupul meu.
Am ieşit din baie, purtând doar un halat din satin pe mine, căutând prin dulap haine cu care să mă îmbrac. Nu mă înţelegeţi greşit, dar deşi aveam de unde să aleg eram indecisă.
În cele din urmă, un gând al raţiunii mă făcuse să-mi găsesc ţinuta. Nişte blugi negrii până la genunchi, un top negru până deasupra buricului şi o cămaşă roşie în carouri şi nişte adidaşi în picioare.
Părul îl prinsem lejer într-o coadă, lăsând câteva fire rebele, apoi am ieşit din cameră, coborând în grabă până-n bucătărie. Olivia mă văsuse din prima şi se îndreptase spre mine cu o farfurie cu aperitiv rece. M-am aşezat la masa înaltă, de acolo, şi am început să mănânc, uitându-mă curioasă la cei care fugeau cu tăvile pline cu mâncare, mişcând uşa bucătărie în stânga şi-n dreapta.
-Ce e cu graba asta? am întrebat-o pe Olivia, luând o bucată de caşcaval.
-Soldaţii Regelui i-au masa, mi-a răspuns, stând dreaptă lângă mine.
După ce am terminat de mâncat, am ieşit din bucătărie, îndreptându-mă spre sufragerie, unde mâncau ceilalți. O sufragerie plină cu vampiri…
Îl recunoscusem pe Dominic, Jared, Saxon şi Karol; ei fiind aşezaţi în capătul mesei. Era gălăgie, până ce m-au văzut cu toţii. S-au ridicat de la mese, ridicând pahare cu sânge în semn de respect! Eram obişnuită de acum cu faptul că în timpul meselor, vampirii beau sânge şi nu apă sau băutură alcoolică.
-Prinţesă! rostise cei patru în cauză, fiind aproape de ei. I-am salutat dând uşor din cap.
-Ce e cu ţinut asta, Alteţă? întrebă Saxon, amuzat. Saxon e tipul acela tânăr pus pe şotii, iar asta-l face un vampir puţin mai neserios.
-Am de gând să mă antrenez cu voi, am rostit, făcând toate privirile să se uite spre mine. Da, asta plănuiam.
Un chicot se auzi din capătul celălalt al mesei, provocându-mă să mă uit spre cel căruia i se părea amuzant. Un vampir cu trăsături bine definite şi tras la faţă, brunet, puţin mai bătrân decât Saxon.
-E ceva amuzant? l-am întrebat, serioasă, neluându-mi ochii de pe el.
-Nu cred că se cuvine aşa ceva, a rostit, abţinându-se să nu râdă.
Îl priveam hotărâtă să-l înfrunt. Cel din dreapta lui îl ghiontise, vizibil, făcându-l atent la prezenţa din spatele meu. Ştiam, sigur, că e Demetri, fiindcă nimeni din încăpere nu purta același tip de parfum ca el.
Demetri se sprijinea cu o mână de scaunul lui Karol, fiind lângă mine, cu un zâmbet ştrengar pe faţă. Uitându-mă în partea stângă, l-am zărit pe Lazarus şi Lestat cum se aşezau la masa, serioşi, servind doar câte un pahar cu sânge.
-Crezi că dacă e Prinţesa voastră, nu-i permite conduita să facă ce vrea? rosti Demetri, ţintuindu-l atent pe individ.
-Rege, eu… eu am vrust să spun că… a încercat să spună, însă Demetri i-o tăie scurt:
-Ivan, am înţeles! – dând din cap, indiferent, apoi adăugă: La antrenamente cu voi!
Cu toţii s-au ridicat, ieşind pe rând din sufragerie, rămânând doar eu, Demetri, Lazarus şi Lestat.
-Scuză-l pe Ivan, dar nu e obişnuit cu o Prinţesă luptătoare! chicoti Lestat, trecând pe lângă noi, ieşind şi el. Puteam să-i zăresc pe toţi soldaţii lui Demetri începându-şi antrenamentele, fiind uşile sufrageriei deschise.
Le analizam mişcările, dorinţa de a fii printre ei îmi creştea prin vene. Demetri se aşeză la masă, lângă Lazarus, nu înainte de a-mi şopti la ureche să mă duc şi plasându-mi un sărut după aceasta.
Ei bine, s-o crezi tu că nu mă duc! am gândit, conştientă că-mi ascultă gândurile.
Nu, iubito, nu te duci! rosti în semn de răspuns.
De ce? l-am întrebat mintal, văzându-l că-i amuzat de discuţia noastră telepatică.
-Fiindcă sunt mai puternici, iar antrenamentele lor nu sunt ca ale vânătorilor, rosti, făcându-l pe Lazarus să chicotească.
-Priveşte-mă! am rostit, ieşind din încăpere, atrăgând din nou atenţia tuturor.
M-am aşezat lângă Karol care se luptat, pe un teren marcat, cu un alt vampir. Am simţit prezenţa lui Demetri şi a lui Lazarus, privindu-mă interesaţi.
-Ivan! am strigat, neştiind în ce mă bag. Acesta se uită curios la mine, lăsând flotările, venind agale în faţa mea. Karol şi vampirul cu care se antrena s-au retras, lăsându-mă pe mine şi Ivan în teren.
-Ştii regulile, Prinţesă? mă întrebă ironic. Presupunând că aveam un teren marcat, era clar că nu trebuia să trec de linia din spatele meu. Oare trebuia să mai ştiu altceva?
Lovituri de bază, prințeso! rosti Demetri, în gândul meu.
-Da! am rostit, la fel de ironică ştiind că Demetri sigur mă va ajuta.
-Fără Rege! rosti serios, sesizând legătura noastră. Ce-i drept, sigur ştiau toţi vampirii!
-Bine! am rostit, serioasă şi hotărătă, simţind o energie ciudată în mine.
Ivan se aruncă, fără vreo avertizare, asupra mea. Instinctiv, m-am lăsat în jos, dorind să-i pun piedică, însă se feri, schimbându-ne locurile. Seriozitatea lui Ivan se citea în ochii lui, sesizând că sigur are experienţă, dacă e mai bătrân decât Saxon.
Ivan se repezi cu puterea sa de vampir asupra mea, trântindu-mă la pământ. Se auzi o pocnitură… Sigur era de la spatele meu ce făcuse contact cu pământul, făcându-mă să crâșnesc din dinţi.
Mâinile lui Ivan îmi ţineau gâtul, arătându-şi colţii, făcându-mi dorinţa de a-i arăta că pot instalându-se în sânge, simţindu-mi mâna dreaptă arzându-mi. L-am luat de gât, împingându-l în sus, lovindu-l puternic cu piciorul în spate, făcându-l puţin să se dezechilibreze, suficient încât să-l dau jos, de pe mine.
Simţeam o putere necunoscută ce-mi cutreiera fiecare părticică a corpului meu, fiecare oscior, fiecare venă. Ivan se ridicase agresiv, folosindu-şi viteza. M-am repezit spre el, rotindu-mă şi ridicându-mi piciorul spre faţa lui, lovindu-l.
Era puternic, fiindcă nu căzuse cum mă aşteptasem, ci se dădu cu câţiva paşi în spate. M-am retras puţin, văzându-i chipul cum se schimbă. Din ochii verzi-gălbui, în verzi-roșiatici şi invers, mârâind agresiv, venind spre mine.
Îl lăsasem să mă prindă de talie, împingându-mă, ieşind din careu, oprindu-se atunci când trunchiul unui copac pocni. Simțeam zgârieturi pe spatele meu, pumnul meu zbură, lovindu-i faţă. Cu un picior împingând în trunchiul copacului, aruncându-mă deasupra lui, lăsându-mi pumnii să-l lovească-n faţă.
Ivan reuşise să mă arunce de pe el, pe deasupra capului său. Aterizasem în fandat, ridicându-mă uşor.
Ceva din partea mea stângă îmi atrase atenţia. Era un prosop gros, pe care l-am luat rapid, pocnindu-l peste spate cu el, Ivan încercând să se dezmeticească de la pumnii primiţi. Sărindu-i în spate, i-am pus prosopul la gât, lăsându-mă pe picioarele mele. L-am lovit, astfel încât să cadă în genunchi, strâng puţin prosopul.
-Ce ziceai de conduita mea?! l-am întrebat retoric, eliberându-l. M-am retras, uitându-mă la Demetri ce era pierdut în gânduri, dar totuşi fusese atent la ce se întâmplase.
Mâna dreaptă mă ardea în continuare. M-am uitat la ea şi am zărit tatuajul, ce arăta că am ucis un vampir, era înroşit. O durere puternică de cap, îmi încețoșă privirea, făcându-l pe Demetri vigilent.
Demetri mă prinsese, cât ai clipi. Îmi zărise mâna, fiind fierbinte:
-Adu-o pe Ronna! rosti feroce, luându-mă în braţe. Viteza de vampir pe care o folosea mă făcea să am impresia că zbor. Simţisem, după câteva clipe, aşternuturile patului meu moale, iar vocea lui Demetri încerca să mă menţină trează. Puteam simţi şi mâinile Olivie care-mi puneau un prosop cu oţet pe frunte, iar tot ce am auzit înainte de a mi se rupe filmul a fost vocea Ronnei care a spus clar:
-Nu-mi pot da seama ce are!
Simţeam cum întunericul pune stăpânire pe mine, iar arsura nu încetează să mă deranjeze. Asta până ce nu am mai simţit nimic.