Mă foiam, în pat, deranjată de lumina puternică ce intră în cameră şi sunetul jaluzelelor care se deschideau. Ridicându-mă brusc din pat, ameţeala pusese stăpânire pe mine. Am simţit două mâini ferme de femeie, prinzându-mă înainte să cad. Am clipit de mai multe ori, zărind-o pe Olivia cum mă privea speriată:
-Sunteţi bine?
Am încuviinţat simţindu-mi buzele amorţite. M-am aşezat pe marginea patului, masându-mi tâmplele.
-Să-l chem pe Rege? m-a întrebat, stând în faţa mea, neputincioasă.
-Nu, n-am păţit nimic! am spus, reuşind să mă calmez. Fiindcă îmi spusese de Demetri, sesizasem că el nu e în cameră. Olivia se dusese la geamuri să le deschidă; ea fiind cea care trase jaluzelele.
-Unde e Demetri? am întrebat-o, ridicându-mă din pat, pregătită să intru în baie. Olivia s-a întors spre mine, terminându-şi treaba, mi-a răspuns:
-E pe verandă.
Am încuviinţat, intrând în baie, unde mi-am făcut tabieturile zilnice, după un duş revigorant. Când îmi spălam corpul cu spumă, încă simţam atingerile lui Demetri asupra mea, fluturile din stomac, nelăsându-mă în pace. Am ieşit din baie şi mi-am ales din dulap o rochiţă neagră, înflorată, iar în picioare nişte balerini bej.
Am ieşit din cameră, luând din bucătărie o ceaşcă de cafea şi un pachet de biscuiţi cu ciocolată şi am ieşit pe verandă. Îl zărisem pe Demetri aşezat la măsuţă, având picioarele aşezate pe balustrada balconului şi cu o mână pe ceaşca de cafea. Avea ochelarii de soare aşezaţi la ochi parcă deranjat de puterea soarelui care bătea.
M-am apropiat de el, fermecată de postura sa lejeră.
-Bună dimineaţa, mi-a spus, punându-şi ochelarii de soare pe măsuţă şi uitându-se la mine cum mă aşez pe scaunul din faţa sa. I-am zâmbit în semn de răspuns, inspirând aerul cald al insulei, pe care ne aflam.
-Cum ai dormit? m-a întrebat, vizibil amuzat, gândindu-se la ceea ce făcusem aseară.
Am chicotind, ruşinată puţin şi sigur aveam obrajii înbujoraţi.
-Perfect, răspunsul meu apăruse parcă de nicăieri. De ce nu ai stat lângă mine? l-am întrebat, distrugând liniştea care se aşternuse pe umerii noştrii.
-Nu am vrut să-ţi distrug somnul, aşa că am preferat să te las să dormi în continuare! mi-a răspuns, aşezându-se firesc la masă, întinzându-şi mâinile pentru a le captura pe ale mele.
Citeam în chipul său o umbră de tristeţe, însă îmi era frică să-l întreb. Cumva, mă simţeam încolţită, deşi, sigur, nu era vina mea!
-Va trebui să ne întoarcem, rostise, aducându-mi aminte că el poate să-mi citească gândurile.
Mă uitam nedumerită la el:
-De ce?
-Lazarus m-a sunat şi mi-a spus că nişte vampiri au invadat palatul, mi-a răspuns Demetri, îngândurat. Nu durase mult că adăugă, râzând: Klaus a ajutat!
Mă socase să ştiu că unchiul meu, îşi ajuta duşmanul, dar presupunând că alianţa pe care au făcut-o era valabilă, a demonstrat că e om de cuvânt.
-Când? l-am întrebat, serioasă.
-Aseară… Vânătorii tăi au ajutat să elimine inamicii.
Nu mă mirase gestul lor, fiindcă era evident să dorească să scape de povara asta. Pentru Demetri, în schimb, poste fi considerată ca o ruşine să fii aliat cu cei cu suflu cald.
-Plecăm, după ce Olivia şi Patrick termină de împachetat. Asta înseamnă peste cinci minute! mă înştiinţase, arătând spre cei doi care trăgeau bagajele după ei.
Am oftat dezamăgită, fiindcă doream să mai stau aici. Era un loc ferit de griji, unde mă simţeam în siguranţă.
-Scuze, îmi spuse Demetri, citindu-mi în continuare gândurile. M-am ridicat de la masa împreună cu el, lăsând ceaşca de cafea în chiuvetă, apoi am pornit amândoi spre ieşirea din vilă.
***
Drumul spre casă a fost rapid şi abia l-am simţit. Însă odată ce am intrat în orăşelul nostru, se simţea tensiunea ce apăsa pe umerii mei, cât şi pe ai lui Demetri. Patrick ne deschise portiera, odată ce parcase în faţa palatului, iar Demetri mă lăsase în urmă cu Olivia. Spiritul de conducător pusese stăpânire pe el şi deşi era înfiorător, un gând pervers îmi stăpâni mintea, însă fusesem adusă cu picioarele pe pământ, când am văzut curtea palatului cum era.
Florile şi gazonul verde nu mai erau. Zidurile care ar trebui să protejeze palatul erau distruse, iar cărămizile erau aruncate prin curte… Toată curtea, cu partea unde se afla turnul, era distrusă.
Servitorii lui Demetri şi câţiva vampiri încercau să facă curăţenie. Puteam simţi cum nervii lui Demetri creşteau, fiindcă aproape îl aruncase pe cel care venise lângă el brusc:
-Ce vrei? Vocea lui Demetri era ameninţătoare, iar ochii roşii îşi făceau uşor-uşor prezenţa.
-Am venit să vă spun că avem un ostatic, a răspuns Cedric, unul din soldaţii săi. Demetri oftase şi-mi făcuse semn să vin cu el.
Eşti singura care mă poate controla, vin-o cu mine! Vocea lui îmi răsună în minte, lăsând-o pe Olivia singură, urmându-l pe Demetri, spre turn. Simţeam un val de nesiguranţă. Simţeam că ceva nu e bine, că ceva nu stă la locul său. Sângele pulsa în mine, în timp ce-l urmăream pe Demetri, cum păşea nervos spre turn.
Demetri se apropie de cărămizile turnului şi lovi cu pumnul o porţiune. Un clichet puternic al unei deschizături se auzi zgomotos, lăsând o porţiune, de aceleaşi dimensiuni ca ale unei uşi, deschizându-se violent.
-Nu ai putut să-mi spui că există ieşirea asta? l-am întrebat, odată ce-mi făcu semn să intru prima. Demetri chicotise jucăuş, mergând în dreptul meu. Partea aceasta a turnului era nouă pentru ochii mei şi observasem că aici, era partea de jos, ce la început mi se părea întunecată.
Acelaşi aer rece domina încăperea, iar un ecoul al unui mârâit leneş îşi făcea uşor prezenţa, făcându-mi urechile să ţâuie. Demetri deschise o uşă de lemn, lăsând la iveală o cameră goală şi imensă, cu doar o fereastră mică, pătrată, care nu se putea deschide.
Camera avea pereţii murdari şi slinoşi, iar pe jos era ud. În faţa mea, erau două ţevi groase, de care erau suspendate mâinile celui pe care Demetri îl numise ostatic.
Îi zărisem pe Saxon, Lazarus şi Lestat, stând lângă vampirul prins de acele două ţevi. Era un vampir mai palid, decât unul bătrân, cu cearcăne în jurul ochilor, iar tot ce purta era o pereche de pantaloni negri prăfuiţi, pieptul său fiind plin de zgărieturi.
Mă uitam la Demetri, curioasă, însă tot ce am putut vedea erau ochii săi negri şi agresivi. Cei trei din Consiliu s-au dat înapoi, aşezându-se în spatele nostru, ca semn de protecţie. Demetri îl cerceta curios cu privirea, apoi se apropie de el, luându-i bărbia cu o mână, ridicându-i capul:
-Cine eşti? Vocea lui Demetri era groasă şi se simţea puterea sa. Faptul că-şi arăta puterea doar prin vocea sa impunătoare, te făcea să te cutremuri de groază în preajma lui.
Vampirul ostatic nu răspunse imediat, iar Demetri îşi pusese mâna la gâtul acestuia strângându-l:
-Răspunde-mi!
Vampirul se uită curios la mine, apoi la Demetri şi răspunse tuşind:
-Nu e important numele meu, ci mesajul pe care trebuie să ţi-l trimit!
Demetri îl strânse mai tare de gât, iar, din instinct, m-am apropiat de el, trăgându-l de mână:
-Lasă-l să spună ce are de zis, vocea mea părea autoritară şi sigură, dar eu nu mă simţeam chair aşa. Aveam un gol în stomac, ce-mi trezea o greaţă nemai întâlnită până acum. Am inghiţit în sec, reuşind să-l îndrept pe Demetri de ostatic.
Vampirul tuşi sânge în dreptul meu. Demetri mă trase, imediat, lângă el. Ceva mă făcea să ameţesc, iar un gust amărui îmi intră în gură, amorţindu-mi buzele.
M-am smuls din braţele lui Demetri, apropiindu-mă de vampirul ostatic, uitându-mă în ochii săi roşii parcă injectaţi. Un sentiment de răzbunare se împleti cu sângele din venele mele.
O voce, nu foarte cunoscută, îmi intră în gânduri şoptindu-mi ceva, ce cu greu înţelegeam. Ştiam sigur că nu e vocea lui Demetri, fiindcă el încerca să mă tragă spre el. Singurul lucru pe care-l mai ţin minte înainte să mă prăbuşesc în braţele lui Demetri a fost vocea, ce semăna mai mult cu un geamăt supărat, care-mi spusese răspicat:
Mă voi întoarce!
Nu ştiu ce se întâmplase, dar mintea mea mă trase într-un întuneric fără margini. Simţeam zeci de mii de emoţii, de care eram sigură că nu sunt ale mele şi pentru prima oară vocea lui Demetri se chinuia să-mi pătrundă în minte.
Simţeam zeci de presiuni ce-mi angrenau creierul, parcă fiind solicitat în acelaşi timp. Ca un scurt circuit, o imagine a lui Jack în chinuri, într-un pat, mi se întipări în faţa ochilor.
Trupul lui Jack era bandajat tot, iar părul, crescut fiind, devenise creţ. Era îngrijit de nişte slugi ce păreau a fii oameni. Trupul lui Jack creştea alarmat şi se-ncordat din toate încheieturile, de parcă ar trece printr-o etapă a luptei cu mortea pe care o ducea. Se vedea că era chinuit şi chiar dacă aşa puterea de vampir ce domnea în el se arătă. Se ridică brusc, de parcă nimic nu se întâmplase, respiraţia lui fiind accelerată, iar buzele i se deschise uşor:
-Mă voi întoarce!
Fiorii reci îmi străbăteau, acum, şira spinării. Deşi-mi era frică, o dorinţă de a-l face să dispară pentru totdeauna se trezi în mine. Dorinţa de distruge creştea, iar locul unde-mi fusese făcut tatuajul de vânător pulsa, de parcă acea latură de războinic năştea!
Ştiam că ajunsesem, din nou, la realitate, fiindcă-i puteam auzi vocea lui Demetri ce mă implora să deschid ochii şi ce-mi jura iubire eternă. Emoţiile mă copleşeau, puterea lui Jack de asemenea, iar mintea mea era incapabilă să mai poată să comande unui muşchi să se mişte. Aşa că singurul lucru, pe care am putut să-l fac era să adorm.