Ori auzisem eu prost, ori chiar spusese că vănătorii ne-au declarat război. Parcă lămurisem lucrurile odată.
-Cum s-a întâmplat asta? a întrebat Demetri, dându-mi drumul şi împingându-mă în spatele lui. Du-te cu ceilalţi înăuntru! Nu-ţi fă griji, vin să te caut! Vocea lui Demetri îmi răsună printre gânduri. Am făcut întocmai, fără să mă împotrivesc, dar îmi făcusem deja un plan cu ce aveam să fac eu în continuare.
M-am întors spre ceilalţi, hotărâtă:
-Duceţi-vă în palat! am spus, aşteptând ca toţi să pornească spre palat, rămânând în urma lor.
Odată ce eram cu toţii în imensul palat, cei care îngrijeau grădina, acum, trăgeau toate draperiile şi închideau toate ferestrele şi uşile.
Mă învârteam ca titirezul dintr-un punct într-altul, încercând să mă gândesc la o metodă prin care să mă fac nevăzută și să mă duc pe teritoriul vânătorilor.
-Yeva, ce se întămplă în continuare? m-am trezit vorbind, odată ce am ajuns în dreptul unei uşi.
-Nu ştiu sigur, dar Demetri ne va anunţa în curând, rosti calmă, intrând toate trei în cameră.
Nu a durat mult că o ușă se deschise brusc, lăsând la iveală un Demetri pacientat şi cercetător. Se calmase când mă văzuse liniştită şi nevătămată.
-Deci? Ce ai aflat? l-am întrebat, încercând să fac şi eu parte misterului acestui război.
-Se pare că unchiul tău nu suportă să te ştie în preajma unor morţi sugători de sânge! rosti amuzat. Mă trase mai aproape de el, ţinându-mă strâns de talie, iar mâinile mele stăteau relaxate pe pieptul lui. Mă uitam adânc în ochii lui, dorind să-l trag de limbă.
-Nu va fii nimic grav, atâta timp cât nu-mi mor alţi buni luptători! El susţine că ne va arde pe toţi, acum nu ştiu cât de în stare se simte să distrugă o armată de trei ori mai numeroasă decât a lui! a continuat să-mi spună, apropiindu-şi faţa de a mea.
-Nu se poate evita? am întrebat, nesigură de încrederea de sine a lui Demetri. Îl cunoşc bine pe Klaus, mereu a avut aşi în mânecă, iar el nu uită să-şi ia toate măsurile de precauţie cu el.
-O să bată în retragere forţat! a răspuns, dând din umeri nepăsător. Cei care-mi păzesc palatul sunt printre cei mai buni, le va fii greu să ajungă în casa mea, adăugă, mândru.
Am oftat, dându-mă bătută. Dacă era sigur pe el, nu aveam de ce să mă îndoiesc de el, nu? Cu toate astea, eu știam mai bine cum e cu vănătorii.
Mi-am pus mâinile pe antebraţele lui, atrăgându-i atenţia:
-Dacă vorbesc cu el să fie totul bine, ai fii împotrivă? l-am întrebat, intimidată de privirea lui.
-Vrei să faci asta? mă întrebă, curios.
-Da, trebuie să apăr la rândul meu aşa cum o faci tu asupra lumii tale, am spus pe un ton lejer. Îmi zâmbi, luăndu-mă în braţe şi sărutându-mi buzele apăsat, cu poftă.
Se năpusti asupra mea, având mâinile în lateralele capului meu, începând să mă sărute gentil, apoi mai înfometat, continuând în jos, pe gât şi din nou pe buze.
M-a luat în braţele sale, punăndu-mă cu capul pe pieptul său şi eu picior pe el, iar Demetri avea o mână peste a mea şi una pe spatele meu.
Adormisem rapid, în braţele sale, pierzând noţiunea timpului şi orice grijă.
………………………………………………………………………………………………………
Înspre dimineaţă, am început să mă foiesc, lovindu-mă de ceva solid şi rece. Mi-am deschis ochii brusc, recunoscând spatele bine lucrat a lui Demetri.
Am zâmbit fericită de faptul că nu mă trezisem singură.
Mi-am trecut o mână pe spatele său, strecurând-o pe pieptul său, punând capul pe spatele lui rece, continuând să zâmbesc.
Mâna lui uriaşă o cuprinse pe a mea, strângând-o uşor şi ridicând-o pentru a o săruta tandru.
Am chicotit fericită, permiţându-i să se întoarcă cu faţa la mine:
-Bună dimineaţa, îmi şoptise, întinzându-se după mine, buzele noastre conectându-se şi începând să se joace mai cu foc, când Demetri mă trase deasupra lui.
Un ciocănit puternic se auzi, făcându-l pe Demetri să mârăie şi pe mine să râd.
-Da! rosti Demetri, poruncitor.
Yeva intră în camera mea, sesizând că intrase într-un moment nepotrivit, datorită poziţiei mele care nu se schimbase deloc.
Am râs în continuare dându-mă jos din pat şi intrând în baie, să-mi fac tabieturile zilnice.
După aproape zece minute, am ieşit din baie, observându-l pe Demetri cum se uită pe geam încordat.
-Eşti bine? l-am întrebat, apropiindu-mă de el, căutând pe geam, un posibil pericol.
-Yeva mi-a spus că vânătorii au pus capcane prin pădure şi unii din soldaţii mei sunt răniţi! mi-a răspuns, stând cu spatele la geam şi cu faţa la mine, punându-şi mâinile pe talia mea, sărutându-mi fruntea, apoi adăugă: Va trebui să-mi pun soldaţii la antrenament şi să-mi iau orice măsură de siguranţă!
Am oftat, încuviinţând, punându-mi mâinile după gâtul său, trăgându-l spre mine pentru a-l săruta.
-Mă duc să fac puţină ordine! îmi şopti, după ce am întrerupt amândoi sărutul.
L-am privit cum pleacă şi cum închide uşa după el, apoi m-am dus la dulapul meu, alegându-mi o rochie neagră, scurtă cu mânecile şi porţiunea de deasupra sânilor până la gât transparentă. Rochia avea imprimeuri aurii, iar la gât în faţă se lega cu un mic nasture, care lăsa, în jos, să se vadă ca un mic decolteu. Am asortat rochiţa cu o pereche de pantofi simpli, aurii cu botul rotund, ce se legau cu cureluşă.
Odată ce eram gata, am ieşit din camera mea şi m-a îndreptat spre sala de mese. Mă bufnea râsul când mă gândeam că sufrageria era numită sală de mese.
L-am zărit pe Demetri în curte, dând ordine şi odată ce mi-a simţit prezenţa şi-a întors atenţia spre mine.
Le-a dat soldaţilor săi ultimul ordin, şi a venit la masa de lângă geam, pe care mereu era în posesia mea. Îmi aducea aminte de dăţile când stăteam cu Clarissa şi mâncam împreună.
Demetri îmi sesizase îngândurarea, ceea ce l-a făcut să-mi umble prin gânduri, sesizând motivul întristării mele.
Îmi sărută fruntea, punându-se pe scaunul din faţa mea, zâmbindu-mi ştrengăreşte, analizându-mă:
-Frumoasă alegere!
I-am zâmbit stângace, ştiind că trebuie să-i spun cee ace doream să fac azi. Am luat o gură de cafea, pe care Olivia avusese grijă să fie exact cum îmi place mie, apoi i-am spus:
-Vreau să mă duc să o văd pe mama!
Demetri se uita la mine cercetător, apoi încuviinţă din cap, fiind de acord, însă urmă şi condiţia, evidentă:
-Am să-l rog pe şoferul Patrick să te ducă şi vreau să ai trei soldaţi, care să te păzească!
-E chiar necesar? l-am întrebat, amuzată.
-Ştii că te vreau lângă mine în viaţă, deci da e necesar! îmi răspunse, luându-mi mâna şi sărutând-o delicat.
-Deci trebuie să fiu fericită că-s doar trei, nu o întreagă armată, nu? l-am întrebat, râzând de gestul lui protector.
Demetri răse la comentariul meu răutăcios şi se ridică de la masa, făcând semn, prin geam, unui soldat. Un bărbat înalt, bine făcut, brunet, cu ochii albaştrii-închişi şi îmbrăcat în negru, complet, se porni spre noi.
Odată ce a ajuns în dreptul nostrum, se aplecă în faţa lui Demetri şi a mea, cu o expresie a feţei de loialitate:
-Rege, Prinţesă!
-Jared, tu cu Saxon şi Karol vă duceţi cu Irina. Asta înseamnă că sunteţi cu ochii în patru! rosti, poruncitor, Demetri. M-am uitat nedumerită la el, când a pronunţat numele consilierului Saxon:
-E tânăr şi e un bun soldat, la fel ca ceilalţi! mă lămuri Demetri, punându-şi o mână după talia mea, trăgându-mă aproape de el, într-un mod posesiv.
Un grup de îngrijitori treceau pe lângă noi, spre uşa sălii principale, plecându-şi capetele pe rând, însă Demetri oprise pe unul din ei:
-Du-te şi spune-i lui Patrick să pregătească maşina, fiindcă Prinţesa se duce în sat.
Acesta încuvinţă, ducându-se repede să-l caute pe Patrick.
După câteva momente, Patrick mă conduse până în faţa palatului, unde un Mercedes Guardian negru şi cu geamuri fumuri era parcat, gata de plecare. Lângă maşină erau cei trei denumiţi de Demetri să aibă grijă de mine.
Patrick mi-a deschis portiere, permiţându-mi să mă urc în spate, apoi se urcă la volan şi începuse să conducă, guarzile mele de corp fiind două în lateralul meu şi una în faţă.
După jumătate de oră, mă aflam în faţa casei mamei mele. De dat asta, Patrick rămăsese în maşină, iar cel din faţă, Jared îmi deschisese portiere, Saxon ajutându-mă să ies, apoi cei trei mă urmau, stând în spatele meu foarte încordaţi.
Nimic nu se schimbase. Aceiaşi grădină plină cu flori din faţa casei era la fel de aranjată cum o ştiam eu.
Am bătut la uşă, sperând ca mama să fie acasă, însă surpriza mare a fost când unchiul meu, Klaus, răspunsese.
-Klaus! am rostit, surprinsă, cu un ton rece.
-Irina, ai ajuns exact la timp pentru prânz! rosti acesta, pe acelaşi ton rece şi impunător. Se dăduse puţin la o parte din cadrul uşii, pentru a mă lăsa să intru.
-Sugătorii de sânge nu au ce căuta la masă! adăugă, când sesiză că cei trei se mişcau odată cu mine. Comentariul lui fusese arunca, numai ca să-mi gâdile nervii, care stăteau să fie provocaţi din minut în minut.
-Ei bine, nu degeaba sunt sugători de sânge! am spus, făcându-le gărzilor de corp să intre în casă şi să stea la uşă.
Klaus strânse din dinţi, când îmi auzi răspunsul.
Imediat, am zărit-o pe mama, care ieşea din bucătărie datorită vocilor care sigur se auzeau până la ea.
-Irina, ce surpriză! mă salută veselă, luându-mă în braţe şi sărutându-mi obrajii, aşa cum obişnuia să facă odinioară.
-Nu vă deranjez, nu? am întrebat, uitându-mă la mama fericită.
-Evident că nu, scumpo! Haide, intră! mă poftise în sufragerie, unde se pare că aveau, acum, masa pentru a mânca.
– Ce caută el aici? am întrebat-o pe mama, arătând spre Klaus.
Mama se bâlbâi preț de câteva momente, apoi am adăugat:
-Trebuie multe lucruri puse în ordine mai ales acum! am rostit, arungând deja cărţile pe faţă, înlemnindu-l pe Klaus.
-Despre ce vorbeşti, Irina? sări mama, mai speriată.
-Mamă, ştii că sunt vânători care au declarat război muștelor? am întrebat-o, nepărăsind privirea lui Klaus, ce păli, văzând că sunt stăpână pe mine.
-Poftim?
-De ce te miră, Irena? Nu toți te susțin!
– Dar, oamenii ştiu ce vor să faci, Klaus? l-am întrebat, ştiind că propriul meu unchi nu mai are cărţi de joc.
-Ce vrei să spui? Vocea lui Klaus era răguşită şi puteam să-mi dau seama că e neajutorat.
-Oamenii vor afla că l-ai ameninţat pe Rege şi te vor condamna pe tine de frică că vor intra într-un adevărat măcel! am spus, luând o gură de apă.
-Poftim? Cum ai putut Klaus? Nepoata ta e acolo, iar tu vrei să atacii superiorii? sări mama, speriată.
-Calmează-te, mamă! am spus, punând mâna peste a ei pentru a o linişti, apoi am adăugat: Fă lucrurile într-un mod corect, Klaus! De pierdut, pierzi sigur, aşa că renunţă la război!
Klaus se uită la mine neîncrezător, ceea ce m-a făcut să-i expun consecinţa:
-Asta dacă ţii să mai ai un cap pe umeri!
Am putut auzi chicotele vampirilor. Erau amuzaţi de faptul că un om putea fi adus la asemenea tăcere de conducătoarea lor care se dovedea a fi de partea lor şi pe deasupra e şi om.
Klaus sări să apuce un cuțit din apropiere și se repezi asupra mea. Nu avusesem timp de reacție fiindcă muștele îl imobilizase imediat.
-În locul tău m-aş gândi de două ori, înainte să ameninţ un duşman poreclit cu un scop Tiranul, am spus pe un ton rece.
-Ce facem cu el? întrebă unul dintre vampiri.
Având în vedere poziția în care se afla Klaus am decis să profit:
– Care e planul, Klaus?
– Chiar crezi că-ți voi spune? rosti, încrezător.
Le făcusem semn muștelor să-l ia și să vină după mine. Am mers până în centrul satului, unde se adunase aproape toți cu suflul cald, printre care și vănători.
Timp de mai bine de jumătate de oră am ținut o prelegere în care îl acuzam pe Klaus, făcându-l de râs și explicându-le celor cu suflu cald de atitudinea lui Klaus de a se răzbuna orbește pe elita societății.
-Dat fiind cele spuse, vă las pe voi să-i hotărâți soarta, am spus, făcându-le semn soldaților lui Demetri să-i dea drumul.
Cu toții au început să țipe că jor dreptate, că-l vor înlăturat pe Klaus, alții înjurau, alții încercau să fie de partea lui. Așa că pentru a liniști apele stârnite, am rostit, ferm:
– Cine-l susține, va privi un exemplu. Sunt un suflet cald, un vânător și mă aflu sub aripa Tiranului, dar un lucru e cert. Un trădător în oricare lume, a muștelor sau a suflului cald nu se iartă!
Mi-am scos pumnalul trecându-i lama ascuțită pe gâtul lui Klaus. Am lăsat trupul neînsuflețit al lui Klaus să cadă pe asfalt. M-am retras spre doi vânători dându-le ordine să curețe zona și să marcheze cu o plăcuță cele întâmplate tipic rânduielii noastre.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Odată ce am ajuns în faţa palatului, pe partea stângă, am putut vedea cum grădina, pe care o admiram când stăteam la masa din sufragerie, se transformase într-un teren de antrenamente. Greutaţi la fiecare colţ, careuri însemnate unde se luptau..
M-am îndreptat cu Jared, Saxon şi Karol spre terenul de antrenamente.
-S-au pus serios pe treabă, rosti Karol, amuzat, iar asta a tras atenţia lui Demetri.
Acesta îmi zâmbi tandru, lăsându-i pe cei doi cu care se antrena, să se lupte între ei. Îşi luă un prosop şi-l pusese după gât, ţinându-l, venind spre noi.
-Cum a fost? a întrebat, făcându-mi cu ochiul.
-A fost super, sire! a spus Karol, chicotind.
-Prinţesa Irina l-a făcut praf pe Klaus… începu Jared, amuzat.
Demetri se uita când la unu când la altul, bulversat. Le-am zâmbit celor trei, mulţumindu-le pentru acompaniament, dându-le voie să se ducă la antrenamente.
-L-am liniștit pe Klaus, definitiv! am explicat, lămurindu-l pe Demetri.
Se uita la mine mirat şi mândru în acelaşi timp. Știam că-mi citește gândurileși că văzuse ce făcusem în centrul satului.
-Asta da mișcare!
– Nu vânătorii îți declarase război, ci Klaus și adepții săi. Aș fi fost atacată dacă vănătorii erau cei care făcuse asta.
L-am lăsat pe Demetri să-şi continue antrenamentele, iar eu m-am decis să-mi liniștesc gândurile cu o baie fierbinte.