Fusese o noapte grea pentru toţi, de aceea Demetri ordonase tuturor să se ducă să se odihnească, cu excepţia consilierilor, care s-au dus în pădure să se asigure că Jorah nu va mai creea probleme. Posesivitatea lui Demetri îşi pusese cuvântul, de aceea dorise ca orice e legat de Jorah să dispară.
Pentru a distruge o muscă cu adevărat, trebuia arsă, un proces destul de complicat.
Tesiunea din întreg palatul încă se simţea. Tot ceea se întâmplase fusese ca o ambuscadă în Casa Albă şi sunt singură că Demetri nu avea să se oprească aici până nu va afla ce s-a întâmplat cu adevărat. La urma urmei, a fost un atentat asupra Regelui, eu fiind cheia, însă Clarissa a plătit cu viaţa pentru noi toţi.
Nu reușisem să închid niciun ochi, așa că decisesem să mă plimb pe holurile palatului. Atingeam, pierdută, fiecare centrimetru din pereții de pe lângă care mergeam. Ajunsesem la balustradă, uitându-mă încruntată la toate lucrurile distruse din sufragerie. Varul de pe pereţii stătea să cadă, în unele părţii fiind sparţi, masa imensă la care am stat cu toţii era ruptă în două, scaunele şi ele distruse…
Am oftat, tresărind violent când simțisem o prezență în apropierea mea.
-Nu am vrut să te sperii! Rostise Yeva, amintindu-mi de prima zi a mea aici, în palat. Am vrut să verific dacă sunteţi bine şi ar trebui să te pregăteşti, adăugă, tristă.
Ştiam la ce se referă prin “să te pregăteşti”. Clarissa avea să fie înmormântată azi, de dimineaţă, la ora nouă. Am încuviinţat, plecând înapoi spre camera mea. Aveam să fac un duș în speranța că dacă aveam să las fiecare picătură de apă caldă să-mi mângâie fiecare particică a corpului, relaxând fiecare muşchi în parte, aveam șanse bune să adorm.
După căteva minute, am ieşi din duş, luându-mi rochia voluptoasă, ce avea material de catifea până sub bust, iar de acolo un material fin cădea în valuri. M-am foit minute bune, până am decis să ies din nou din camera mea.
Am mers teleghidată pe urmele sunetelor pe care le auzeam, ajungând în partea estică a sufrageriei, unde am zărit câteva muște încercând să se facă utili cu ceva.
Olivia trecu pe lângă ei, venind la mine, începând să mă ţină la zi:
-Suntem aici pentru a primi ordine de la Rege, dar încă nu a venit cu Consilierii!
Am încuviinţat, în linişte, ducându-mă spre cei supuşi Regelui.
-Vă pot ajuta cu ceva? am întrebat, zâmbind forţat.
-Nu, domnişoară! Ȋl aşteptăm pe Rege! rosti unul dintre el, uitându-se serios la mine.
-Cum te cheamă? l-am întrebat.
-Dominic, domnişoară! răspunse, aplecând capul în semn de respect.
-Dominic, ce te-ar fi pus Regele să faci?
-Să o punem împreună cu restul pe domnişoara Clarissa în sicriu şi să pregătim totul, aşa cum se cuvine! răspunse, puţin, nesigur pe el.
Am dat din cap, spunându-i calmă:
-Atunci, faceţi lucrul ăsta!
Cu toţi au dat afirmativ din cap, plecând ca prin vis. M-am întors spre Yeva şi Olivia, care au stat pe parcurusl discuţiei mele cu Dominic, în spatele meu.
-Duceţi-vă şi rugaţi bărbaţii să înceapă să facă curat aici! am spus, masându-mi fruntea, oftând.
Ȋn jurul meu, toţi aveau câte ceva de făcut, iar eu mă uitam absentă spre uşa sufrageriei, uitându-mă pierdută în jurul meu.
Uşor-uşor, totul se punea în ordine. Bucăţile de masă rupte erau acum puse în coşuri de gunoi şi transportate afară, ca mai apoi să fie arse, împreună cu bucăţile de perete.
Pentru înmormântarea Clarissei, totul se pregătea afară, undeva în colţul curţii palatului, unde era un copac imens, bătrân ce avea crengile lăsate. M-am îndreptat spre locul acela, analizând cum fiecare suflu cald ajuta la pusul mesei, pentru a fi pusă mâncarea şi băuturile.
Vampirii cu care vorbisem eu duceau sicriul în care se afla Clarissa, iar cei din Consiliu erau în spatele lor. Pasul meu se mărise puţin, căutându-l pe Demetri cu privirea.
În cele din urmă, m-am calmat, când l-am zărit. Mergea hotărât şi încordat, în timp ce-şi desfăcea cravata cu o mână, iar apoi îşi sufleca mănecile cămăşii până la coate.
Am oftat zgomotos, iar asta îl readuse la realitate, întorcându-se spre mine parcă auzindu-mi oftatul.
Privirea lui rece era mai caldă acum, iar un mic zâmbet ştrengăreşte îi apăru pe zâmbet cum soarele răsare timid în fiecare dimineaţă.
L-am aşteptat să ajungă în dreptul meu, lăsându-l să mă apuce de talie şi să mă tragă de corpul său rece şi solid. Adierea aceea familiară ne înconjura, făcându-mă să tresar puţin. Îmi sărutase fruntea uşor, luându-mă de mână, mergând împreună cu toată lumea spre locul unde se află Clarissa.
Muștele care au adus-o pe Clarissa până la copacul bătrân, stăteau în lateralele sicriului, aşteptând ca Demetri să le ofere un alt ordin, însă el era preocupat să-mi şoptească lin la ureche:
-Ai făcut o treabă bună cu aranjările.
I-am zâmbit mulţumită de faptul că vocea lui îmi trasmiţea mândria pe care mi-o purta, apoi Demetri s-a uitat rapid la toată lumea, oftând:
-La adresa Clarissei sunt numai cuvinte de laudă. A fost o femeie vampir remarcabilă şi şi-a făcut bine datoria de luptătoare! Merită toate laudele noastre!
Demetri le-a făcut un semn scurt vampirilor responsabili, iar aceştia au lăsat sicriul în pământ, îngropând-o.
Clarissa fusese o femeie vampir pe cinste, cu o conduită de o eleganţă nemăsurabilă. Nu avea comportamentul dezgustător și nu emata aroganţa tipică unui vampir, ci era precaută, calmă, respectuoasă, iar când era vorba de ceva serios se putea vedea aliura perfecta şi exemplară a unui vampir.
O adiere puternică îmi făcu pielea de găină, făcându-l pe Demetri să mă ia în braţe şi să-mi frece braţele pentru a mă încălzi. Stateam cu obrajul pe umărul lui, infalându-i parfumul bărbătesc cel definea de minune şi simţindu-i braţele protectoare în jurul meu, eram parcă ferită de orice primejdie.
Însă adierea se transformă în vijelie, rupând parcă crengile oricărui copac din drumul ei. Muşchii lui Demetri se încordase, imediat, făcându-le semn Consilierilor să vină în dreptul lui. Zis şi făcut. Erau la fel de pregătiţi ca Demetri, ca renumitul lor lider!
Nişte mişcări rapide ce arătau ca nişte umbre se apropiau de noi. Mă cutremura neliniştea, făcându-mă să-l strâng puţin mai tare pe Demetri, care accentuă mişcările mâinii lui pe braţele mele.
Vijelie se opri când un număr mare de vampiri mai palizi decât cei din Consiliu ajunsese pe teritoriul nostru. Vampirii palizi cu o structură a corpului bine definite se oprise în faţa conducătorului lor şi a Consiliului.
S-au aplecat graţios în faţa noastră, devenind atenţii la gesturile lui Demetri, respectul citindu-se bine pe faţa lor.
Erau îmbrăcaţi în negru şi erau extraordinar de serioşi. Era imposibil să-i confunzi cu vreun soi de vampir roial, ci păreau exact ca nişte…
-Soldaţi! rosti Demetri, lămurindu-mi şi gândurile. Raportaţi! rosti ameninţător.
-Mare Consiliu, Mărite Conducător avem…, avem de raportat un război! spuse cel din faţa lor, ridicând capul, însă ceilalţi aveau privirea plecată.
-Ce război? vru să ştie Lazarus.
-Vănatorii… răspunse un alt vampir soldat, alarmat.
Demetri se încruntă făcându-l pe nechibzuit să tacă şi să plece capul, lasându-l pe cel care era ca un purtător de cuvânt al formaţiei să ia cuvântul:
-Vănătorii ne-au declarat război!