– Aleg să fac parte din rangul vampirilor şi să-l sprijin pe Regele sugătorilor în ceea ce face! Vocea mea răsună şi nici eu nu mă recunoscusem pentru un moment. Revenisem la palat după interacțiunea cu vănătorii. Semnasem înainte să plec un acord prin care Jasper avea să controleze breasla vânătorilor, dar și prin care Irena Maxwell era recunoscută ca moștenitoare de drept, ceea ce-mi permitea să discut cu Jasper orice aspect politic, strategic ce privea bunăstarea celor din lumea mea.
Rania apăruse lângă mine, zâmbindu-mi şi încuviinţând, iar vampirii chiuiau fericiţi:
-Să trăiască prinţesa Irina! Să trăiască prinţesa Irina!
Demetri mi se alătură, sărutandu-mi tâmpla, mirosindu-mi părul, şoptindu-mi calm:
-Te numesc deja prinţesă, semn că te respectă. Eu nu le-am spus nimic!
I-am zâmbit, cald, gândurile mele fugind spre ce vea să-mi așterne viitorul. Cert e că voiam să discut cu Kate cât mai repede posibil.
– Se va ține un bal în cinstea ta, mâine seară, așa cum se obișnuiește, rosti Clarissa, trăgându-mă de lângă Demetri.
Clarissa începuse să-mi indice tot felul de tipuri de ornamente și detalii organizatorice pentru evenimentul din următoarea zi, dar singura mea problema era să unesc cele două lumi și să scot adevărul cu adevărat la suprafață.
Va trebui să stau la discuții cu Rania și să deblochez toate aspectele pe care le am în memorie. Gândurile mele fugeau și la Kate, la vânători, la sugătorii de sânge, la lucrurile care aveau să se schimbe radical datorită mișcărilor mele rapide din ultima perioadă.
Nici nu ajunsesem bine printe sugătorii de sânge și realizasem că viața mea era legată de a lor și mai mult, cei cu suflu clad căzuse victime colaterale unui război existent.
Mă gândeam la ceea ce-mi spusese Rania, legat de războiul dintre cele două naţii, iar asta îmi stârni o oarecare frică.
Viitorul părea și mai înceață decât acum câteva zile.
***
Întreaga zi mi-am petrecut-o ascultând-o pe Clarissa cum organiza fiecare detaliu din balul ce avea să se țină în această seară. Aflasem că ea era cea care se ocupa de toate evenimentele de acest gen. Căutam o ieșire din a sta aproape de Clarissa, fiindcă oriunde mă ducea eram salutată cu aplecarea din cap specifică, pe care toți o ofereau superiorilor lor.
Am reuşit să văd câte ceva din pregătirile pentru bal, dar am fost asaltată de cinci slujtoare care m-au „iniţiat” pentru seara asta. Una din ele se ocupase de baia mea şi m-a ajutat să mă spal pe spate, două din ele alegeau rochiile pe care să le probez, una din ele urma să mă macheze, iar ultima să-mi facă părul.
Raina se asigura că fiecare din ele îşi îndeplineşte ordinile, iar, uneori, râdea în barbă de mine. Uram ce mi se întâmpla acum, dar trebuia să mă supun, fiindcă ce-i drept e plăcut cât altcineva îşi bate capul cu ce trebuie să porţi pentru bal.
Probasem rochii de toate modelele posibile: cu guler, pe gât, cu mâneci lungi, cu mâneci scurte, vişinii, violet, roşii, negre, albe, gri, dantelate, cu volănaşe, tip sirenă. Mă durea capul numai când le vedeam cum se strofocă, degeaba, fiindcă-mi alegeau rochii care nu măreprezentau deloc.
Cea care o probam acum era o rochie simplă, fără bretele, cu pete şterse rozii, cu trenă… Era acceptabilă, pe lângă ce probasem înainte!
-Zi-mi că-ţi place asta, te rog! spuse Raina, extenuate, punându-şi mâinile pe faţă.
-E drăguţă, dar nu are nimic special. E ştearsă. am răspuns, întorcându-mă cu spatele la oglinda imensă, pe care o aduseseră în cameră.
– Avem o problemă! mă atenţionase una dintre cele care îmi alegea rochia. M-am întors spre ea, dându-i de înţeles că poate spune.
-Nu mai avem rochii, rostise, lăsându-şi capul plecat. Râsul Raniei răsună în întreaga încăpere, făcându-mă şi pe mine să râd copios.
– Una din voi să se ducă la domnişoara Clarissa şi să o roage să ne împrumute o rochie. a rostit, chicotind în continuare. Imediat, se conformau. Cea care îmi spusese că nu mai sunt rochii, ieşise din camera mea cât ai clipi!
M-am dus în spatele paravanului schimbându-mă în halatul de satin.
-Ȋţi stă bine şi în halat, să ştii! rosti, la fel de amuzată, Rania. Am chicotind, dându-mi ochii peste cap, lăsând un oftat să-mi părăsească gura.
Nu dură mult, că un ciocănit la uşă se auzi, iar Raina îi dăduse drumul.
-Regele m-a trimis să aduc asta. spuse şoferul care mă adusese acasă, după ce mă cerasem cu Demetri. Şoferul îi oferise Rainei o cutie mare, dreptunghiulară şi o punguţă. Mă uitam curioasă la şofer, care odată ce mă zărise, mă salutase respectuos cu acea plecăciune tipică, apoi mă înştiinţăse că mai am la dispoziţie o oră. Odată ce ieşise din camera mea, Raina pusese cele aduse pe pat, în timpul ăsta cea care se dusese la Clarissa intrase cu o rochie vişinie în braţe.
Raina, deja, deschisese cutia, de unde luase o rochie de catifea, neagră, fără bretele.
-Probeaz-o! îmi spuses Raina, făcându-i semn tipei cu rochia Clarissei ca nu mai trebuie.
Imediat, am aranjat-o pe mine, defilând în faţa lor. Rochia avea o trenă scurtă, iar în partea stângă, trena era despărţită de rochia propriu-zisă, lăsând la iveală, dacă o întindeai, un model din dantelă roziei cu pietricele. Detaliul ăsta era esenţa rochiei.
-Ȋn sfarşit! rosti Raina, mulţumită de ceea ce vedea.
Odată ce eram gata. Raina m-a condus până la scări, lăsându-le pe fete să facă curat în cameră. O melodie lejeră era în armonie cu încăperea aproape plină de vampire şi oameni care îi serveau.
Volumul muzicii scăzuse, când toate privirile căzuse pe mine. Îl zărisem pe Demetri în capătul scărilor, având o mâna la spate şi alta care ţinea de sacoul costumului lui.
Costumul perfect neatins şi călcat la dungă, cămaşa alba, fiind singura pată de culoare, cravat, tot, neagră, pantofii lucioşi. Totul perfect, mai ales privirea lui mândră ce-i contură chipul.
Am coborât scările, lent, uitându-mă la el, atentă şi odată ajunsă în faţa lui, Demetri îmi luase mâna sărutând-o, ochii lui nepărăsind-mi privirea.
-Ȋţi place rochia? mă întrebă el, sărutându-mi, uşor, obrazul.
-Da, mulţumesc! am răspuns, acceptând să mă ţin de braţul lui, conducându-mă spre un grup de vampiri, unde se afla şi Clarissa.
-Uite cuplul secolului! rosti ea, sărutându-mi obrazi şi dând din cap politicoasă, pentru a-l salute pe Demetri.
Demetri începuse să vorbească treburi de politică, iar eu, cum nu mă interesa, am întors capul, uitându-mă la cuplurile de vampire sau vampirii cu hrănitoarele lor cum dansau. Vream şi eu!
Demetri mă apucase de talie, şoptindu-mi la ureche:
-Dansezi, doamna mea?
Fusesem aşa de absorbită de dansurile ce păreau nişte onduituri, încât uitasem că Demetri îmi poate citi gândurile.
-Da, am răspuns.
Demetri îşi dăduse ochii peste cap, luându-mă la dans. Ȋmi fredona melodiile la ureche, făcându-mă să zâmbesc şi lăsându-mi fiorul să-mi străbată fiecare încheietură a corpului meu. Începea să aibă un efect asupra mea.
Modul delicat în care mă ţinea de talie şi mă purta pe paşii lenţi şi pe ritmul calm al melodiilor lui Seal din albumul Soul.
Eram în centrul atenţiei, fiind aproape singurii care mai dansau, ceilalţii fiind în picioare în jurul nostrum, având paharele cu băuturile alcoolice sau cu băuturile sângerii în mână, uitându-se la noi.
După aproape opt melodii, Demetri m-a luat de pe “ringul de dans”, întinzându-se după tava cu paharele cu sânge şi după un pahar de şampanie, care erau în mâinile unei slujitoare. Şi-a dres glasul, oferindu-mi paharul cu şampanie, luându-mă, mai apoi, de talie, într-un gest posesiv.
Ȋntreaga încăpere devenise atentă la Demetri şi la mine.
Pentru câteva momente de tăcere i-am privit chipul Tiranului; devenise mai rece, lipsit de emoţii, stăpân de sine. Arăta exact ca un conducător cu adevărat vrednic de tronul pe care-l posedă.
-Ȋntăi de toate, vreau să vă spun că vă apreciez gestul de a veni la balul pregătit în cinstea Prinţesei Voastră, Irina Maxwell. Vocea lui Demetri era primitoare, chiar, însă devenise mai încordat, parcă luând iniţiativa de a ameninţa. Şi, evident, nu m-am înşelat:
-Sunt convins că majoritatea din voi, nu o agreaţi! Aşa că nimeni nu se va atinge de ea! Acum, vocea lui era total severă, posesivă, agresivă, chiar dacă nu mă ţineam de el, cred că aş fi fugit într-un colţ, unde să mă simt în siguranţă.
Puteam observa privirile tuturor îngrozite şi panicate, neştiind unde să se uite, ferindu-se să mă privească direct în ochi, cum obişnuiau.
Demetri ridicase paharul, ceilalţi imitându-l, iar din instinct, am făcut la fel cu paharul meu şampanie, luând o gură mare din el. Ȋmi luase paharul, punându-l şi pe al lui pe aceiaşi tavă, apoi m-a luat de mână, ducându-mă de parte de mulţimea din interior.
-Ştiu că o să-ţi placă! îmi şopti, deschizând uşile cu sticlă din partea palatului care dădea direct spre turnul lui. O adiere uşoară se juca cu rochia mea grea.
Chipul meu strălucea de fericire şi de uimire, când am văzut ce pregătise el. Aleea pavată, care înainte nu avea nimic special, acum era împrejmuită de trandafiri de grădină, iar între ei erau mici felinare, care luminau drumul.
Aleea ne aduse la un loc, unde felinarele nu mai erau, dar stelele băteau suficient de tare. Era aşezată o masă modernă, de grădină şi două scaune. Pe masa era aşezată mâncarea şi o lumănare în mijloc. Seara ne-am petrecut-o în liniște în curtea palatului, departe de petrecăreții din salon
– O monedă pentru gândurile tale? rosti Demetri.
– Cum crezi că vor decurge lucrurile acum? Întrebarea mea nu părea să-l surprindă.
– Simplu, râse. Lucrurile vor sta așa cum vor sta și cum vrea fiecare să le abordeze. Ai reconectat două nații printr-un vechi angajament, pe care mulți, mai mulți decât vrei să crezi, cred!
– Iar războiul?
Demetri oftă:
– De asta mă ocup eu și consilierii mei!
Ceva nu-mi plăcuse din tonul său, dar preferasem să evit vreo discuție contradictorie și să mă bucur de aerul rece al serii.