Perspectiva autorului
Irena își simțea corpul amorțit cu zeci de furnicături care nu îi dădeau pace. A început să se foiască în așternuturi mătăsoase care îi acopereau corpul, însă brațele lui Demetri se încordau în jurul taliei ei, calmând-o și trăgând-o mai aproape de el. Spatele Irenei se lipi de pieptul rece și solid a lui Demetri, făcând-o să se trezească din somnul indus de puterea muștei.
Femeia nu îndrăzni să se întoarcă, însă Demetri profită și îi adulmecă mirosul, apoi într-o fracțiune de secundă se retrase de lângă ea, așezându-se pe pervazul geamului.
– Ai posibilitatea să te plimbi pe unde vrei, nu te restricționează nimeni, rosit Demetri, după câteva momente bune.
– Asta nu înseamnă conceptul inventat de voi, de a aparține unui stăpân, răspunse Irena, pe un ton certăreț.
Demetri ăși dădu ochii peste cap, Irena abordase o atitudine rebelă, dorind să sublinieze, de fapt, că e o ființă liberă, însă intențiile lui Demetri puteau fi întelese diferit și greșit:
– Irena, tu nu aparții unui stăpân, tu aparții unui rege!
Mintea Irenei părăsi realitatea pentru câteva momente, flash-uri de memorii umplându-i gândurile. Putea vedea când era mică și fugea după fluturii în curtea interioară a palatului. O vedea pe Rania cum îi explică eticheta unei societăți de elită. Memoriile cândva pierdute, se deblocau în mintea ei, una câte una, pe rând și totuși, toate deodată. Mintea părea să i se scurtcircuiteze în ritmul ăsta, dar totuși conștiința Irenei o făceau să rămână atentă și să readucă din subconștient amintirile de mult pierdute.
Irena își aducea aminte prima dată când îl zărise pe Demetri: se antrena cu ceilalți. Raina mereu îi spunea că este fiul ei și al lui Ezra, chiar îi și povestise amânunte din familia lor.
Mai mult, Irena își aducea aminte un moment important din toată experiența copilăriei ei printre muște:
Ascunsă după o ușă masivă, din lemn, Irena asculta discuția dintre cei mai puternici oameni din societatea ei. Klaus discuta aprins cu Edward:
– Nu putem să facem o înțelegere cu muștele, ai înnebunit?
– Pentru ultima dată, Klaus, eu conduc. Dacă nu-ți convine, pleacă din breaslă, dar dacă ai impresia că cineva te va urma, te înșeli amarnic! Breasla lui Ezra nu va trăda niciodată suflul cald! Edward era foarte nervos, iar tonul său putea să te înghețe la cât de rece era.
– Ești un dobitoc, ți-ai dat fiica la schimb!
– Fiica mea e pe mâini bune și va putea alege când va crește, până atunci mă voi asigura că fiica mea va fi respectată de breasla vânătorilor, cât și de breasla sugătorilor. Ascultă la mine, Klaus, eu nu-mi voi manipula niciodată oamenii și mai ales fiica. Ai trădat breasla când ți-ai permis să faci afaceri cu Elisabeth și mai mult ai trădat-o pe Kate! Așa că da, Kate are binecuvântarea mea de a renunța la titlu de vânător Alpha.
Klaus îl atacă pe Edward cu un cuțit, însă conducătorul Maxwell se feri sprinten, punându-l la pământ pe fratele său:
– Din momentul de față, ești exonorat din breasla vânătorilor, iar de familia mea să nu te atingi! Edward ieși din încăpere, în timp ce Irena tresări.
Raina pusese mâna fin pe umărul ei și îi șopti:
– Ține minte, Irena, tu nu vei aparține niciodată nu-i stăpân, ci unui rege!
Irena își scutură capul, revenind cu picioarele pe pământ, realitatea privind-o profund în ochi:
– Ai fost în mintea mea? îl întrebă pe Demetri, care părea că o așteaptă, calm, să își revină.
– Da, fiindcă începusem să vorbesc singur!
– Știai nu?
Demetri doar încuviință, permițându-i să pună întrebări. Irena ezită de câteva ori, apoi respiră de câteva ori de parcă ar fi dorit să-și pună toate gândurile în minte. Avea în continuare lacune în memorii, dar acum știa lucruri importante și trebuia să se adapteze la ele.
Îl analiză pe Demetri, încercând să pună cap la cap tot ce îi spusese Rania și tatăl ei. Câteva sentimente începeau să i se infirite în organism, neînțelegându-le. Simțea dor, iubire, speranță, dragoste, frică și toate astea de-a valma.
– Pare că sunt multe informații pe care trebuie să le digeri. Cum spuneam, ai libertate, ești independentă, dar… Demetri vorbea calm, asigurându-se, mereu, că este ascultat și că mintea Irenei nu fuge pe câmp din nou.
– Dar? întrebă Irena obosită.
– Am o condiție: să ai mereu cu tine pază.
O liniște se așternu între ei, însă Demetri nu ezită să continue:
– Cel puțin pentru o perioadă, cât aflu exact ce s-a întâmplat aseară, bine?!
Întrebarea lui Demetri nu aștepta neapărat un răspuns, dar Irena doar încuviință, apoi reuși să scoată câteva cuvinte:
– Aș vrea să stau singură.
Demetri o adulmecă rapid, simțindu-i emoțiile amestecate și starea confuză pe care o emana prin fiecare por:
– O chem pe Rania?
Irena dădu negativ din cap, așteptând ca Demetri să iasă. Acesta nu comentă decizia femeii din fața lui, se conformă, făcându-le semn celor cinci soldați ai săi să păzească ușa:
– Păziți-o de parcă m-ați păzi pe mine. Orice se întâmplă, mă anunțați!
Aceștia încuviințară, luând poziții specifice, iar doi dintre ei dispăruse afară pentru a se asigura că nu găsește ea o altă soluție să iasă din cameră.
Demetri se retrase în biroul său, unde Lazarus, Lestat și Saxon îl așteptau. Saxon dădea telefoane, Lestat la fel, iar Lazarus îi întinse un dosar. Demetri se servi cu un pahar mare de sânge:
– Deci?
Lazarus începu să îi explice conducătorului său tot ce se aflase, în timp ce Irena își ascunse fața în pernă și urlă.
– Doamnă? Intru! anunță unul din paznicii ei, care intră imediat.
– Sunt bine, rosti Irena, disperată. Se ridică din pat, deschizând geamul și luându-și haine din dulap.
Închise ușa după ea la baie, încercând să se ocupe de tabeturile ei zilnice. Abia după o oră în care încercase să se relaxeze în cadă și să se aranjeze, ieșea din baie parcă mult mai fresh.
Știa că are nevoie de răspunsuri la întrebările ei, așa că decise să o caute pe Clarissa, dar și pe Rania.
Întâmplător sau nu, cele două o căutau și ele pe Irena, găsind-o în biblioteca imensă a palatului.
– Te-ai făcut cu achiziții noi? răse Clarissa, făcând semn spre gardienii Irenei.
Rania îi simți starea de spirit și o ghionti pe Clarissa imediat:
– Știe!
– Normal că știu, n-a funcționat joaca ta cu mintea mea! rosti Irena spre Raina, în timp ce Clarissa ridică mâinile în semn de predare, îndepărtându-se puțin de cele două.
– Vraja nu era menintă să țină la nesfârșit!
– Ce?
– Rania vrea să spună că dat fiind înțelegerea dintre Ezra și Edward, vraja avea să se rupă atunci când sufletul tău decidea un drum, explică Clarissa, turnându-și un pahar de sânge din carafa din apropiere. Gestul Clarissei i se părea foarte familiar Irenei, mintea ei făcând-o să-și amintească că a asistat de multe ori la astfel de șcene și chiar la momente în care Clarissa se hrănea din hrănitori.
– Nu înțeleg, rosti Irena, nesigură.
– Adu-ți aminte ce te-a rugat Demetri ultima dată, poate fi legat de asta!
Mintea Irenei îi aduse imediat în gânduri momentul în care îl rugase pe Demetri să o întrebe ce alege: „– Te conduc la casa părintească sau vrei să vii la palat?”, iar ea alesese palatul. De fapt, Irena se simțea atrasă de palat de la început, iar acum că memoria îi fusese readusă înțelegea de unde îi venea sentimentul de siguranță și de familiaritate pe care-l avea în sânul societății de elită.
– Dacă vrei, îți pot face un ceai pentru a te ajuta cu memoria și să facă trecerea mai ușoară, rosti, blând, Rania.
– Nu, am nevoie de mașină! spuse Irena, în timp ce unui din gardienii ei dădea telefon pentru asta.
– Știi ce ai de gând să faci? întrebă Clarissa, nedumerită. Rania părea să deducă noile mișcări ale Irenei și putea să jure că în curând lucrurile vor sta complet diferit.
Irena ieși în grabă, indicându-o șoferului locul în care dorea să meargă. Deoarece mintea Irenei fugea de colo-n colo, drumul i se păru foarte scurt, dar abia acum începeau problemele.
– Doamnă, nu putem intra, iar asta înseamnă că nu vă putem nici pe dumneavoastră lăsa să intrați!
Irena se întoarce nedumerită la paznicii ei, neînțelegând de ce nu puteau păși în teritoriul vânătorilor. Știa că e un loc sfânt, dar pe de altă parte știa, din memorie, că putea fi accesat și de muște.
-Ar veni, dacă ar putea păşi pe pământul nostru! rosti Klaus, din spatele Irenei, cu un ton superior, fiind urmat de doi vânători, ceilalţi fiind prin împrejur, atenţi la scenă.
Irena se uită furioasă la Klaus:
-Cum adică dacă ar putea?
-Scumpo, pământul vânătorilor e împrejmuit cu rădăcini din lemnul pumnalelor! Vor putea păşi, doar dacă un vânător îl va lăsa, a explicat, apropiindu-se de Irena.
Mârâitul muștelor care o însoțeau pe Irena cutremurau pădurea şi se putea observa cu ochiul liber că erau încordați şi gata de luptă.
Pentru câteva momente, Irena a stat pe gânduri, iar apoi luase o decizie complet șocantă pe comunitatea vânătorilor. Irena se uită pe rând la cei cinci gărzi și rosti:
– Aveți permisiunea!
– Nu o au! rosti, nervos, Klaus.
– Oh, ba da, fiindcă sunt o Maxwell! răspunse, făcându-le semn gărzilor să o urmeze. Iar noi doi trebuie sp vorbim, adăugă, făcându-l pe Klaus să o urmeze,
În cele din urmă, gărzile s-au poziționat în preajma Irenei, însă Klaus dorise ca discuția să fie ținută în fața tuturor, dorind să o pedepsească pe nepoata sa pentru comportamentul rebel pe care aceasta îl abordase.
-Ţi se va face tatuajul de vânător, apoi va trebui să alegi! a rostit, sever, Klaus.
– Va veni un moment în care va trebui să alegi, în care vei realiza că lucrurile pe care le cunoșteai până atunci nu sunt ceea ce par, în care va trebui să te duci pe drumul tău! Vocea lui Edward îi răsună în mintea Irenei, ruperea vrăjii avea să-i aducă aminte tot ce cândva i-a fost luat din memorie.
– Nu! rosti, sever, Irena.
Klaus înlemni, neînțelegând, pe moment, de unde venise refuzul, însă nepoata lui avea să îi pună capăt.
– Nu ești un adevărat Maxwell, iar dacă voi căuta în seiful pe care îl păzești cu atâtă ardoare voi găsi documentul în care Edward Maxwell, conducătorul breslei vânătorilor, ți-a luat titlul și dreptul de a fi aici, acum, printre noi!
– Ce tot îndrugi acolo, Irena? Klaus nu știa cum să reacționeze, mai ales că la ordinele lui o mulțime de oameni erau în jurul lor, fiind prezenți la cel mai negru coșmar al său.
Irena porunci să fie spart seiful și aduse documentele, ceea ce se și întâmpla. Una din gărzile sale execută imediat ordinul, aducând o singură foaie îngălbenită, pe care Irena nu ezită să o citească:
– În calitate de conducător al vânătorilor și consilier al lui Carlton Powell, îl exclud pe Klaus Maxwell din rangul vânătorilor pentru înaltă trădare!
Cuvintele rostite de Irena provocau în rândul celor cu suflu cald mirare și surprindere, mai puțin în rândul consilierilor lui Klaus. Jasper se apropie de Irena și ordonă:
– Închideți-l împreună cu consilierii lui!
Irena îl analiză preț de câteva momente apoi înțelese:
– Soția ta a fost prietenă cu Rania!
Jasper încuviință:
– E bine că s-a rupt vraja. Ai ales, iar asta ne bucură pe noi ce-i care l-am urmat pe tatăl tău!
– Mai sunt în viață?
– Doar doi, dar spune-mi ce se va întâmpla cu noi acum!
Irena cântări bine lucrurile, uitându-se la toți din jurul ei:
– Nu voi urma pașii tatălui meu, însă Jasper va continua ceea ce Edward Maxwell a început!
Lucrurile odată pronunțate deveneau lege pentru toți, iar astfel lucrurile aveau să reia un șir firesc așa cum erau pe vremea lui Powell. Cu toate asta, Irena mai avea să descopere multe alte lucruri noi și mai ales trebuia să facă față elitei societății, mai sunt multe ascunzișuri, pe care memoria ei de mult pierdută nu avea de unde să îi ofere aceste informații.
Demetri primise veste telepatic de la gărzile pe care le angrenase în paza Irenei:
– Irena e pe teritoriul vânătorilor!
– Ce s-a întâmplat? întrebă Lazarus.
– Și-a adus aminte, rosit, mândru.
Consilierii lui Demetri au început să ciocnească paharele cu alcool, bucuroși de această veste, realizând că micuța Maxwell, cum o poreclau ei, restaura ordinea exact cum Edward făcea lucrurile, rapid și eficient.
– Acum problema vânătorilor e rezolvată, rămâne Elisabeth!
Demetri încuviință, dar optimismul părea să îi revină:
– Anunță-l pe Ezra, ne apucăm de treabă serioasă!
Citește și: Capitolul 13
Capitolul 12
Capitolul 10
Capitolul 9
Capitolul 8
Capitolul 7
Capitolul 6
Capitolul 5
Capitolul 4
Capitolul 3
Capitolul 2
Capitolul 1
Prolog
Descrierea cărții