Perspectiva autorului
– Pare că te indispune ceva, rosti Lazarus, urmărindu-i mișcările lui Demetri, în timp ce turna în două pahare whisky.
Se aflau în biroul de la etajul superior al restaurantului vedetă a orașului – restaurantul unde veneau doar cei din elita societății. Astăzi este marele eveniment, iar lumea începea să se adune la petrecerea dată în numele Lunii Roșii. Pentru cei cu suflul cald, acest eveniment nu însemna foarte mult cum de altfel, multe din cultura muștelor nu sunt bine cunoscute.
Demetri nu părea să aibă chef de vorbă, iar Lazarus nu insistă, îi întinse paharul cu whisky și așteptă, în liniște, lângă conducătorul său.
– Va trebui să vorbim cu Rollin, concluzionă Demetri de parcă tocmai explicase o oră întreagă toate teoriile care îi treceau prin cap.
Lazarus se întoarse spre el total nedumerit:
– Ești sigur? Ultima dată când s-a discutat cu el aproape că s-a lăsat cu un război.
– Da, pentru că am refuzat să vin personal.
Liniștea dintre cei doi se transformă ușor – ușor în tensiune, știind că o discuție cu Rollin nu era de bun augur, mai ales că este un conducător imprevizibil și un dușman veritabil al familiei Benedict. Cu toate astea, Demetri consideră că poate să îi ofere lui Rollin o ofertă avantajoasă pentru ambele tabere, dar trebuia să își construiască strategia ca lucrurile să se așeze conform doleanțelor sale.
– E cazul să vă afișați, anunță Saxon, dând buzna în biroul lui Demetri.
Cei doi se conformase, fiind pregătiți să întâmpine fiecare invitat. Fiind diplomați iscusiți, atât Lazarus, cât și Demetri, pe cât de mult urau aceste evenimente tipice Ezra, știau că discuțiile în medii informale aveau să aducă unele avantaje ascunse, pe care în anumite momente puteau fi folosite.
Câteva ore bune, Demetri a trebuit să socializeze și să mențină o atmosferă prielnică pentru rangul celor prezenți. Îl frământau bârfele cu privire la activitățile lui Elisabeth, care dădeau impresia că bate pasul pe loc. Nu făcuse mai nimic în ultimele luni bune, dar tot reprezenta o problemă pentru dinastia Benedict și pentru oamenii conduși de această castă.
– Anunță-mă când ajunge Raina, îi șopti Demetri lui Lazarus, care pornise imediat să îndeplinească ordinul.
– Demetri, lucrurile par să se calmeze între clanuri, rosti un prea mărit cum obișnuia Ezra să-i numească. Deși era un simpluj membru cu suflu rece, deținea anumite afaceri care îi permiteau acestul în lumea bună a elitei. Terry făcea rost de sânge de calitate pentru băuturile cu dichis din lumea celor cu suflu rece, iar asta i-a dat acces în multe medii care îți permiteau să stai față-n față cu însuși Tiranul, iar acest eveniment este numai bun pentru a te lăuda cu noile achiziții de marfă.
Luna Roșie reprezentă momentul în care Ezra a făcut curățenie în rândul celor cu sufle rece, alungând-o pe Elisabeth, care pentru un vampir cu multă vechime, acțiunile ei nu o făceau decât să pară un vampir însetat după sânge și după o putere imatură.
Încă de la începuturi, Ezra dorea un echilibru între cei cu suflu rece și cei cu suflu cald, dar lucruri nu au putut rămâne roz așa cum se dorea, mai ales că Elisabeth nu dorea să împartă puterea cu cineva sau să permită oamenilor să aibă o autonomie a lor. Pentru o perioadă era cunoscută semnificația Lunii Roșii, însă cu timpul, generațiilor cu suflu cald a început să le scadă toleranța la colțuroși. Mai mult, deși Ezra reușise să delimiteze elita societății de vampirii conduși de Elisabeth, oamenilor le devenea greu să le înțeleagă obiceiurile, tradițiile, mai exact întreaga cultură. Dinastia lui Ezra, adică elita societății, vampirii ce-l urmau pe Ezra, iar acum pe fiul acestuia, au o cu totul altă cultură organizațională față de casta lui Elisabeth.
Până și acest război care de fapt pornise între cele două caste de vampiri, ajunsese să aibă o mare întorsătură plănuită de nimeni alta decât Elisabeth. Ar face orice ca Ezra să pice prost, să-și piardă credibilitatea și întreaga forță.
– E doar liniștea dinaintea furtunii, răspunse Demetri fără pic de stres, cu toate că știa că trebuie să înceapă pregătiri și să cheme mai mulți consilieri la post.
– Îți spun, Excelență, am cunoștințe care vor să schimbe tabăra, dar nu le este permis, continuă Terry, făcund pe Demetri relativ atent la persoana sa:
– În ce sens?
– Ei bine, vărul meu se află pe teritoriul opus, iar el se ocupa de aducerea unei cantități suficient de semficiative de marfă, însă de ceva timp lucrurile au devenit cam stricte.
– Vărul tău fiind? întrebă Demetri, dezinteresat.
Terry s-a apropiat de Demetri pentru a-i răspunde, dar Lazarus apăru imediat lângă conducătorul său:
– Poate ar fi bine să vii!
Demetri îi înțelese instant tonul lui Lazarus, devenind conștient de toate lucrurile din jurul său, simțurile sale de vampir deveneau mai puternice, înțelegănd că oamenii pe care-i conducea erau atenți la cu totul altceva decât să vorbească în diferite locuri ale restaurantului despre banalitățile lor de zi cu zi.
– Rania a adus-o pe la intrarea principală, rosti Lazarus, ținând pasul cu Demetri.
Amândoi mergeau rapid, încercând să ajungă la ele, cu atât mai mult că lui Demetri nu-i plăceau gândurile celor prezenți cu privire la Irena.
– Care e abordarea, Demetri? întrebă Lazarus, când văzu că Rania o prezentă pe Irena unui grup de consilieri din vechea gardă.
Prezența Raniei la asemene eveniment nu era ceva neobișnuit, mai ales că forte mulți din anturajul lui Ezra cunoșteau adevărata ei postură în familia Benedict, chiar dacă ea nu dorea să revendice acest rol. Însă prezența unei Maxwell și mai ales a unui suflu cald nu era ceva obișnuit pentru o asemenea sărbătoare sacră a elitei.
– Irena, trebuie să recunosc această rochie este impresionantă, rosti, apreciativ, soția consilierului Petro.
– Îți voi da numărul stilistului, răspunse Rania, scoțând-o pe Irena la țanc din grupul celor cu care tocmai discutase.
– Aveați nevoie și de covor roșu? întrebă Demetri, ajuns în dreptul lor.
– Foarte matur, răspunse Rania, salutându-l pe Lazarus cu o ușoare aplecare de cap.
– Preiau eu de aici, rosti Demetri, luând mâna Irenei și așezând-o pe brațul lui. Cei doi se retrase din mulțimea care se afla în întregul local, ieșind prin spate și pornind agale spre foișor.
Deși Lazarus ar fi mers spre o abordare pe ocolite, Demetri alesese stilul lui caracteristic:
– Am nevoie să știu cât de loială îmi ești!
Irena se uita la el ca la un nebun, neînțelegând toată tărășenia asta. Demetri reformulă:
– Uite ce e, nu mă ascund, chiar dacă tu vei încerca să o faci. Știu că ai luat documentele alea și știu cine este întreaga breaslă Maxwell.
Irena continuă să se uite la el, nevenindu-i să creadă ce aude. Nu se aștepta la un asemenea comportament din partea unei muște și mai mult, nu se aștepta ca mișcările sale să fie descoperite, dar, apoi, întelese:
– Au fost fabricate?
– Nu! Documentele sunt informații bune, nu m-am chinuit să fabric alte documente doar ca să te testez pe tine. Era evident că asta aveai să faci, de aia ți-am permis să ajungi în anturajul meu.
– Stai puțin… ahhh….
Demetri pufni în râs, sesizând lipsa Irenei de profesionalism și ambiția ei de a crede că planul ei avea să funcționeze.
– Uite ce, voi generația nouă habar n-aveți de adevărata istorie dintre cei cu suflu rece și cei calzi. Dar o să-ți explic simplu, sunt sigur că te vei prinde!
Demetri îi făcu semn să se așeze pe banca din foișor, iar el se sprijini de balustrada din apropiere:
– Când conducătorul unui grup ascunde adevărul sau fabrică unul, generația pe care o conduce se duce pe un drum greșit. Breasla mea nu va face rău niciunui muritor nevinovat.
Irena pufni, întrerupându-l:
– Și ar trcebui să te cred.
Demetri dădu ochii peste cap, apropiindu-se violent de Irena și apucând-o de gât arătându-și dinții:
– Ești în fața celui mai mare ucigaș, iar tu nu ai nici un însemn de vânător, dacă voiam nu aveai timp să spui atâtea cuvinte în fața mea.
Demetri se retrase, realizând că femeia din fața lui începea să emane frică prin fiecare por:
– Am nevoie să-i întorci spatele lui Klaus – Irena dădu să raspundă, dar Demetri îi făcu semn să tacă – Ești pe partea greșită a taberei, iar dacă tatăl tău ar fi de față ți-ar spune fix același lucru.
Demetri simți ceva în aer, uitându-se în zonă, ignorând revoltele Irenei, care era mult prea mirată de tupeul Tiranului de a-i vorbi așa. Locația în care se aflau nu era foarte departe de locația secretă a vănătorilor, iar ăsta era unul dintre puținele lucruri pe care Demetri nu le știa.
– Elisabeth, rosti în șoaptă Demetri, simțind prezența altor muște pe teritoriul lor.
Unul dintre lucrurile care îi făceau diferiți pe cei din elită față de cei din breasla lui Elisabeth era mirosul, însă doar ei puteau să-l diferențieze, un om nu are abilitatea asta.
Și așa cum bănuise, în fața lor erau vampiri gata să atace. Demetri se aruncase în fața Irenei, uitându-se cum o parte dintre ei se duc spre restaurant, iar o parte veneau spre ei.
Irena îl dădu deoparte pe Demetri, acesta era pe punctul de o întreba dacă e nebună, dar observă că scosese un cuțit de sub rochia imensă, pe care acum o tăia repede și neglijent.
– Chiar îmi plăcea rochia asta, reprosă Demetri.
– Nu cred că e momentul, răspunse Irena.
Demetri se aruncă în luptă, nefiindu-i greu să le facă față, însă și Irena luase decizia de a-i lua exemplul. Și pe cât de de rapid se mișca Demetri să doboare inamicii, pe atât de bine Irena se ținea sprintenă în urma lui reușind să doboare doi vampiri.
– Ești bine? o întrebă Demetri, sesizând câteva zgărieturi. Irena nu reuși să răspundă fiindcă era surprinsă de ce se întâmpla: vănătorii ieșeau din pădure năvălind localul și atacând tot ce prindeau.
Demetri nu a stat pe gânduri, contactându-l telepatic pe Lazarus, apoi își focusă atenția pe Irena:
– Ai face bine să decizi și să-i oprești!
Irena flueră puternic, făcând echipa de vănători să se oprească. Fugi spre ei, iar Demetri fugi în partea opusă. Fiecare trebuia să-și apere propria breaslă, însă tensiunea dintre Demetri și Irena se simțea chiar și în lipsa celuilalt.
– Ce faceți aici? întrebă Irena spre unul dintre vănători.
– Am primit ordine să atacăm zona. Klaus a spus că vor fi multe muște aici fiindcă se vor pregăti să ne atace, răspunse unul dintre ei.
Irena se uita nedumerită la ei, uitându-se în urma ei. Erau câțiva vampiri uciși, semn că o bună parte se dusese spre restaurant, dar de unde știau vănătorii de lovitura asta de stat?!
– Care sunt noile ordine?
Irena reveni cu atenția asupra lor, realizând că întradevăr trebuia să ia o decizie urgent.
– Am nevoie de voi să curățați zona, iar cine nu e de acord cu asta să-l aducă pe Klaus aici sau el era doar sclavi care luptă pentru el?!
Irena fugise spre restaurant, realizând că toată distracția luă sfârșit și mai mult Klaus era prezent. Demetri se îndreptă deja spre Klaus:
– Bătrâne, cum o duci?
– Pleacă de lângă nepoata mea, sugătorule! rosti Klaus, nervos.
Toată petrecerea sărise de la un eveniment la altul. De la serbarea Lunii Roșii, la atacul neașteptat al vampirilor din breasla lui Elisabeth, iar acum la prezența vănătorilor care se afișau într-o încăpere plină de muște cu experiență care ar fi putut să-i distrugă imediat.
– Ce cauți aici, Klaus?
– Urma să ne atacați de sărbătoarea voastră și tu mă întrebi ce fac?! Pleacă de lângă Irena!
Demetri râse zgomotos, provocând aceeași reacție în rândul muștelor.
-De ce nu o laşi pe ea să decidă? Ţi-e frică să nu te părăsească cum a făcut fiica ta? a întrebat vampirul, cu un zâmbet superior.
Fiica lui Klaus, Kate, fusese adusă în inima celor cu suflu rece. Alesese să fugă de Klaus cu mult timp în urmă, însă versiunea pe care Irena și cei cu suflu cald o știau nu se pupa cu realitatea. Pentru Klaus, Kate murise într-un atac al muștelor.
Demetri îi citise neliniștea Irenei și rostise tare cu dezgust:
– Kate nu a murit așa cum Klaus vrea să credeți. Kate a ales să trăiască cu unul din elita societății. E bine mersi, apropo, dar mă îndoiesc că te mai interesa, nu-i așa, Klaus?! Arunci la gunoi familia care alege să vadă realitatea și care iese de sub manipularea ta ieftină.
Se auzise un zgomot mic, parcă ar fi pătruns ceva într-un obiect solid. Klaus apăsase pe trăgaci de nervi, nimerindu-i pieptul lui Demetri. Irena tresări, dar se abținu când sesiză că Demetri râdea, provocând din nou râs în rândul muștelor.
-O să ai nevoie de un pumnal adevărat ca să mă ucizi, Klaus! Nu am 1050 de ani degeaba! a spus Demetri, încordându-se din toate încheieturile. Ochii îi devenise negri, iar mârâitul puternic răsună în tot satul, mai mult ca sigur. Îşi arătă colţii ascuţiţi, ameninţându-i pe vânătorii.
Vocea lui groasă răsună ca într-o şoaptă, semn că-i constrângea pe vănători:
-Vă luaţi armele şi vă căraţi nabii de aici, după ce faceţi curat!
Așa cum ordonase, tabăra inamică a lui Demetri – vănătorii – se puseseră, imediat, pe treabă, exact cum le spusese Demetri. Unii strângeau armele, alţii făceau curat, iar Klaus crâșnea din dinți, fiind frustrat și nervos de incompetența sa. Irena era stupefiată, iar Klaus considera că era cazul să-și joace cartea și-și întinse mâna spre nepoata sa:
– E cazul să se încheie seara, Irena, vino!
Demetri pufni plin de dezgust, în timp ce le făcuse semn mulțimii de muște să-și vadă de treabă, dar gestul Irenei îl surprinse:
– Întreabă-mă!
Demetri se uită nedumerit la ea, alegând să-i citească gândurile, apoi un zâmbet jucăuș apăru pe fața lui:
– Te conduc la casa părintească sau vrei să vii la palat?
Irena a stat câteva clipe, apoi prinzând curaj spuse:
– Nu mă pot numi vănător, dacă nu îmi știu originea, nu mă pot numi de partea Tiranului, dar el a ales să fie sincer – Irena se întoarse spre Demetri și adăugă – Palatul e o idee bună!
Demetri dădu din cap, făcându-i semn lui Lazarus să preia frăiele localului. Șoferul lui Demetri adusese mașina imediat, fiind gata să pornească spre palat cum ceruse Irena.
Pe tot parcursul drumului, Irena punea tot felul de întrebări, însă Demetri alesese să o adoarmă și să-i activeze partea din creier amorțită. Irena avea să doarmă tot drumul și să-și vizeze amintirile neaccesate până acum.