Bun venit, cititorule!
Te întrebi ce se întâmplă pe acest site portocaliu? Odată cu întemeierea echipei AlMa’s, s-a născut proiectul AlMa’s Whispers.
Te întrebi ce se întâmplă pe acest site portocaliu? Odată cu întemeierea echipei AlMa’s, s-a născut proiectul AlMa’s Whispers.
Bună, dragilor! Așa cum v-am mai spus, avem proiecte complexe în desfășurare, dar ușor – ușor am reușit să facem câțiva pași mărunți.
Altă Perspectivă Ceaţa şi culorile nopţii dominau porţiune de pădure şi îngustul drum, contruit ca pe un pod, ce ducea spre o mică crescătură de munte, unde era palatul, ce veghea bezna nopţii. Tot ce lumina satul erau torţele şi lămpile ce erau reaprinse după doisprezece ore. Acel clopot de …
Ajunsesem acasă, iar mama se apucase să dezpacheteze totul, Olivia ajutând-o pe mama, imediat. Ȋncercasem şi eu să le ajut, dar durerile sarcinii deveneau imposibile. Odată ce totul era pus la locul său, am urcat în camera mea, dând drumul la apa caldă, în cadă şi dezbrăcându-mă lent de rochia …
Trecuse patru zile de la discuţia neplăcută dintre mine şi Demetri, iar burta mea creştea incredibil de mult. Luasem mult în greutate, burta mea părea de acum de patru-cinci luni şi de fapt, aveam aproape o lună. Mi se părea înfricoşător ce mi se întâmpla. Aceleaşi simptome le aveam, iar …
Bună dragilor! Vă anunțăm, cu mare entuziasm, că, ACUM, puteți cumpăra de pe orice site Amazon – a doua noastră carte tip notebook, sub marca Al MA’s. Voi lăsa link-urile către toate site-urile Amazon, unde puteți găsi cartea Floral Notebook: A Notebook for Daily Reflections and Inspiration: US – Statele Unite …
Bună dragilor! Vă anunțăm, cu mare entuziasm, că, ACUM, puteți cumpăra de pe orice site Amazon – prima noastră carte tip notebook, sub marca Al MA’s. Voi lăsa link-urile către toate site-urile Amazon, unde puteți găsi cartea Purrrfectly Notebook: A Cat-Themed Notebook: US – Statele Unite UK – Marea Britanie …
Bună dragilor! Vă anunțăm, cu mare entuziasm, că, ACUM, puteți cumpăra de pe orice site Amazon – prima noastră carte de colorat, sub marca Al MA’s. Voi lăsa link-urile către toate site-urile Amazon, unde puteți găsi cartea Relax – with a Coloring Book: US – Statele Unite UK – Marea Britanie …
Mă simţeam amorţită şi slăbită. Simţeam cum stomacul duce o luptă crâncena, foamea instalându-se imediat, odată cu frisoanele care nu încetau să-mi dea pace. După ce leşinasem, mă trezisem când o durere de burtă nu-mi dădea pace. Auzisem urletele şi mârâiturile lui Demetri ce-i descriau nervii care pulsau în el. …
Perspectiva lui Demetri Alexander Benedict Uram să o văd slăbită şi rănită şi ce-i mai grav e că omul din breasla mea, Ronna, mă minte spunând că nu ştie ceea ce i se întâmplă. Bănuiam în mare parte ce, dar doream să nu fie aşa! Nu voiam. Pur şi simplu, …